29 octombrie 2008

Jean Giraudoux şi reînvierea mitului

Jean GiraudouxFragmente din volumul „Scriitori francezi”, apărut la Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978 – articolul este semnat de Irina Eliade:

Se întâmplă adesea ca unii scriitori consideraţi „moderni” de contemporanii lor să devină demodaţi în ochii celor din generaţiile următoare, cu atât mai demodaţi am spune, cu cât au părut mai moderni în momentul când şi-au publicat opera, ştiut fiind că elementul insolit la apariţie devine curând banal, contribuind implicit la demodarea întregului ansamblu din care a făcut parte. Se întâmplă mai rar – şi în această situaţie se află Giraudoux – ca un scriitor considerat modern în perioada dintre cele două războaie mondiale, să fie socotit desuet în următoarele decenii şi să devină din nou actual […].

Pentru a înţelege cum a realizat scriitorul performanţa de a deveni în mai puţin de jumătate de secol din modern, prin desuet, actual, e necesar să amintim că izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial a determinat o receptare diferită a operelor semnate de Giraudoux. După explozia bombei de la Hiroşima părea „absurd” să vorbeşti despre viaţă şi moarte, despre pace şi război în fraze impecabile, în care umorul se îmbină cu o duioasă fantezie, aşa cum fac personajele lui Giraudoux.

În acei ani nu s-a mai pomenit numele scriitorului şi dramaturgului decât folosind epitetele: preţios, artificial, depăşit. Imputările nu erau cu totul gratuite şi unele opere – în special romanele – au pierit, sau sunt pe cale să piară, înăbuşite de bogăţiile revărsate asupra lor de cel care nu şi-a ştiut struni inventivitatea verbală. Giraudoux pare să-şi fi dat seama că darurile primite îi putuseră fi oferite nu numai de o zână bună, ci şi de o zână maliţioasă, căci în 1924 se plânge de agresivitatea cuvintelor care l-au silit să devină „operatorul unei centrale telefonice ce leagă cuvintele unele de altele prin fire electrice” (Juliette au pays des hommes – Juliette în ţara bărbaţilor).Scriitorul nu va putea ţine singur piept perfidelor metafore, insidioaselor epitete ornante – jeturi de lumină atât de orbitoare, încât nimeni nu mai poate şti dacă vede sclipirile unor bijuterii veritabile sau ale unor strasuri.

În 1928, întâmplarea îi scoate în cale pe actorul Louis Jouvet. Datorită acestui om de gust, inteligent şi de o admirabilă probitate, Giraudoux va izbuti să reziste tentaţiei de a fi „un mic Mesia pentru câteva obiecte şi câteva vieţuitoare mărunte”, după exemplul marelui său maestru La Fontaine, căruia i-a dedicat un admirabil studiu. Începând din 1928 şi până la moarte, Giraudoux va lucra pentru Jouvet şi trupa condusă de el. Scriitorul renunţă să proiecteze, datorită unui neîntrerupt proces metaforic, cotidianul în lumea feerică, străduindu-se, dimpotrivă, să aclimatizeze legenda, basmul şi mitul în lumea de toate zilele.

Între 1928 şi 1944, adaptează romane contemporane, legende nordice, episoade biblice şi sfârşeşte prin a-şi găsi adevărata cale în modernizarea capodoperelor antichităţii, cele trei piese „actuale” ale lui Giraudoux fiind La Guerre de Troie n’aura pas lieu, Amphytrion 38 şi Électre.

Dacă Giraudoux nu a izbutit, aşa cum a dorit, să creeze un limbaj în care poezia să izvorască din „formele cele mai banale şi cele mai rituale” folosite de secole de toţi oamenii pentru a vorbi despre dragoste, despărţire, durere şi moarte, nu este mai puţin adevărat că, prin anumite procedee stilistice ce-i reduc amploarea, mitul antic a fost reanimat de Giraudoux.

Se cere, în primul rând, amintită inovaţia stilistică a dramaturgului: utilizarea frecventă a anacronismelor. În treacăt fie spus, inovaţia constă din lansarea procedeului pe scenă, căci în proză André Gide îl făcuse, încă din 1899, pe Prometeu să-şi însuşească felul de a se exprima al intelectualilor sec. XIX în Le Prométhée mal enchaîné (Prometeu rău înlănţuit). Inaugurarea acestui procedeu pe scenă are loc în 1928 (Amphytrion 38), el fiind apoi preluat de Jean Cocteau, de Jean-Paul Sartre şi în special de Jean Anouilh, discipolul lui Giraudoux.

O inovaţie stilistică, fie şi din cele care au o certă valoare funcţională, nu poate asigura întotdeauna viabilitatea unei opere de artă. În această situaţie se află piesele de teatru ale lui Giraudoux, căci numai în unele dintre ele, datorită anacronismelor, barierele dintre oamenii care au trăit într-o epocă nedeterminată în timp şi oamenii de astăzi se estompează, ca şi marea graniţă ce separă sacrul de profan. Actualitatea teatrului lui Giraudoux se datorează atât problematicii ridicate, cât şi fanteziei creatorului, graţie căreia întrevedem o altă dimensiune a teatrului antic.

În momentul de faţă, când miturile sunt în centrul atenţiei generale, cercetători ca Charles Mauron vorbesc despre mitul făurit de Giraudoux, arătând că în toate operele revine, sub diferite forme, ideea că dezbinarea unei perechi menite să întruchipeze dragostea adevărată generează ură, asasinate, ba chiar şi războaie. Fără a contesta faptul că Giraudoux consideră o ruptură de echilibru pe plan local capabilă de a genera o ruptură de echilibru pe plan cosmic, ţinem să subliniem că şi în acest caz scriitorul rămâne credincios propriei vocaţii – adaptarea – căci mitul discutat este străvechi şi se află în poeme folclorice din diferite ţări şi chiar în unele variante ale Mioriţei.

Importanţa lui Giraudoux constă nu în propunerea unui mit explicativ ca cel amintit, ci în reînvierea unui mit exemplar ce nu diferă esenţial de cel propus ulterior de Albert Camus, care declară că „trebuie să ni-l imaginăm pe Sisif fericit”. Cum altfel decât fericiţi îi putem imagina pe eroii lui Giraudoux, conştienţi că eforturile lor sunt, poate, sortite eşecului şi care acceptă condiţia umană, socotind-o superioară celei oferite zeilor din Olimp, tocmai fiindcă viaţa se termină prin moarte?

În piesele simbolice scrise de Giraudoux, zeii atotputernici se simt umiliţi în prezenţa muritorilor care luptă cu biete arme omeneşti pentru ca războiul să nu izbucnească, pentru ca să li se dea răgazul să ridice cetăţi unde rodul iubirii, gândirii şi al fanteziei să arate celor ce vor veni după ei că trecerea lor pe acest pământ nu a fost zadarnică.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

One thought on "Jean Giraudoux şi reînvierea mitului"

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook