5 august 2009

Guy de Maupassant – l’homme sans Dieu

Guy de MaupassantFragmente din volumul „Scriitori francezi”, apărut la Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978 – articolul despre Guy de Maupassant (5 august 1850 – 6 iulie 1893) este semnat de Ion Brăescu:

„Maupassant reprezintă un caz destul de rar de scriitor care a învăţat meşteşugul literar cu un profesor, şi cum acesta se numea Gustave Flaubert, nu este de mirare că elevul avea să atingă culmile perfecţiunii artistice. În vremea în care Maupassant era funcţionar, Flaubert i-a corectat încercările literare, cu migală şi exigenţă, timp de şapte ani, interzicându-i să publice înainte de a fi ajuns la un nivel superior. Când mama lui Maupassant îl întreabă pe Flaubert dacă fiul ei nu s-ar putea consacra exclusiv literaturii, acesta răspunde: ‚Încă nu; să nu facem din el un ratat’.”

„Cu câteva luni înainte de moarte, maestrul are bucuria de a saluta apariţia nuvelei discipolului său, Boule de suif, apreciind-o drept o capodoperă a genului. Maupassant însuşi declară că a intrat în literatură ca un meteor. Iar A. Thibaudet afirmă că scriitorul nu va depăşi Boule de suif, ‚deoarece nu poţi depăşi perfecţiunea’.”

„Aşa cum se întâmplă adeseori, el n-a fost întotdeauna consecvent în aplicarea concepţiilor teoretice declarate, naturalismul fiind prezent într-o bună parte a operei sale. Unele dintre nuvele cultivă cu precădere situaţiile senzaţionale, macabre, scabroase, punând accent asupra patologicului, monstruosului, bestialului. Exploatând această latură a creaţiei, supralicitând nuvelele erotice, editorii, traducătorii şi unii critici literari i-au creat lui Maupassant reputaţia unui autor de senzaţie, amator de succese facile.”

„Discreditul scriitorului în unele istorii literare are însă şi cauze mai ascunse. Unii critici literari n-aveau să-i ierte lui Maupassant ideile înaintate, antimilitarismul, condamnarea violentă a războiului şi a colonialismului, anticlericalismul, dezvăluirea racilelor modului de existenţă burghez şi, în special, satira corupţiei morale a ‚înaltei societăţi’. Fără a fi fost un constructor de sisteme filosofice, un militant în viaţa socială, Maupassant a fost o conştiinţă independentă, un nonconformist notoriu, ‚l’homme sans Dieu’, cum îl numeşte Pierre Cogny, exeget modern al operei sale, care şi-a intitulat monografia Maupassant, omul fără Dumnezeu.”

„Printre cele mai izbutite nuvele figurează tocmai cele cu caracter antimilitarist, inspirate din războiul franco-prusac din 1870-1871. Luând poziţie împotriva literaturii patriotarde, şovine şi revanşarde, al cărei promotor, în anii de după război, a fost mai ales mediocrul poet Paul Déroulède, Maupassant înfăţişează deruta armatei franceze ca o realitate dură, dar veridică.”

„O altă temă abordată în nuvele este viaţa ţărănimii, îndeosebi a celei din Normandia, provincia natală a prozatorului. Cunoscându-i mai bine decât Balzac sau Zola, el reuşeşte să înfăţişeze ţărani autentici, cu o psihologie aparte, rudimentară, în afara oricărei tentaţii de idilizare.”

„Un alt mediu explorat este cel funcţionăresc. Volumul Sur l’eau (Pe apă) oferă cea mai sumbră imagine literară a mediului, redând atmosfera asfixiantă, abrutizantă, a vieţii de birou. Ca şi Balzac, Maupassant se foloseşte de mijloace satiric-caricaturale, inclusiv şarja, în portretizarea funcţionarului vremii sale. Majoritatea amploaiaţilor se caracterizează printr-o mediocritate dezolantă, generatoare a unor trăsături morale respingătoare: egoism, meschinărie, invidie, linguşire, laşitate.”

„O viziune pesimistă asupra existenţei – influenţată pe-alocuri de filosofia schopenhaueriană, mult agreată de Maupassant – comunică şi nuvelele fantastice. Ele nu sunt povestiri imaginare, însăilare de aventuri insolite sau înfricoşătoare, ci confesiuni de o sinceritate zguduitoare, transpunând propriile stări sufleteşti ale autorului lor, coşmaruri, halucinaţii ş.a. Tema dedublării revine ca o obsesie, capodoperă în această direcţie fiind Le Horla, nuvelă concepută sub forma unui jurnal intim.”

„Un iz pesimist degajează şi numeroasele nuvele referitoare la descompunerea morală a familiei burgheze. Consecinţa logică a relaţiilor de familie, bazate pe raţiuni financiare, este înflorirea prostituţiei, lume pe care Maupassant o investighează cu luciditate şi indulgenţă, văzând în profesionistele amorului biete victime ale unei societăţi inechitabile.”

„Procesului de descompunere din sfera relaţiilor sociale, Maupassant îi opune puritatea liniştitoare a naturii. Făcând loc peisajului, în special celui normand, el manifestă o adevărată pasiune pentru natura acvatică. De altfel, distracţia lui preferată era canotajul pe Sena (spre sfârşitul vieţii, şi-a cumpărat un yacht, ‚Bel-Ami’, la bordul căruia a întreprins numeroase croaziere pe Mediterană sau pe Atlantic). […] Dintre confraţii săi, Maupassant este, fără îndoială, cel mai sensibil la frumuseţile naturii, pe care o receptează de pe poziţiile rousseauiste ale omului dezgustat de atmosfera sufocantă a societăţii pretins civilizate.”

„Îmbrăţişând o tematică largă şi variată, nuvelele alcătuiesc o veritabilă ‚comedie umană’, fără îndoială mai puţin amplă şi profundă decât cea a lui Balzac, dar cu nimic inferioară prin incisivitatea critică şi impresia de viaţă pe care o radiază. Arta nuvelistică a lui Maupassant se distinge în primul rând prin simplitatea şi firescul naraţiunii. J. Lemaître spunea că prozatorul povesteşte tot atât de lesne precum respiră.”

„Silit să concentreze la maximum acţiunea în spaţiul limitat al gazetelor şi revistelor unde îşi publica nuvelele, Maupassant a ajuns la o artă inegalabilă a racursiului, la o conciziune extraordinară a stilului în care elementul principal este verbul. Cu o mare economie de mijloace, nuvelistul reuşeşte să confere dialogului o desăvârşită autenticitate, permiţând personajelor să-şi definească profilul prin propriile lor cuvinte, precum într-o piesă de teatru. Demn discipol al lui Flaubert, nefolosind nicio vorbă de prisos, ajungând la o claritate de cristal, Maupassant, spre deosebire de maestrul său, lasă impresia unui scriitor de rară naturaleţe care nu depune nici un efort pentru a-şi exprima ideile. Calităţi de stil se regăsesc şi în romanele lui.”

„Inferioară, în ansamblu, operei sale de nuvelist, creaţia romanescă, mai aproape de realism decât de naturalism, întregeşte în mod fericit universul genului scurt. Maestru desăvârşit al prozei, Maupassant are, poate, mai mulţi admiratori în afara Franţei. Succesul operei sale a fost întotdeauna asigurat în mai mare măsură de generaţiile succesive de cititori decât de istoria literară, mai reticentă în acordarea statutului de clasic al literaturii franceze.”

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook