15 septembrie 2008
Pentru exemplificare, luăm câteva fragmente din lucrarea „Crima din Mews”.
Personajele principale, detectivii, sunt introduse fără prea multă ceremonie:
Însoţitorul inspectorului-şef, un omuleţ între două vârste, cu un cap rotund şi mustăţi mari, cazone, zâmbi în sinea sa:
— Très bien, Japp, observă el. Îţi spui întotdeauna rugăciunea. Te felicit.
— Ce scuză pentru cerşit, aşa-i în ziua de Guy Fawkes, spuse Japp.
— Ce supravieţuire interesantă, zise îngândurat Hercule Poirot. Artificiile se ridică — poc-poc — mult timp după ce omul pe care-l sărbătoresc şi faptele sale au fost uitate.
Omul de la Scotland Yard fu de acord.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
21 mai 2008
Fragmente din volumul II („Evoluţia poeziei lirice”) al lucrării „Istoria literaturii române contemporane” a lui Eugen Lovinescu:
„Apariţia volumului de poezii Cuvinte potrivite al d-lui Tudor Arghezi domină producţia poetică a întregului sfert de veac: pornită în plin sămănătorism, – ‘Linia dreaptă’ datează din 1904 – ignorată mai mult decât contestată de critica oficială, dârz susţinută de un număr restrâns de admiratori ei înşişi poeţi şi, în genere, imitatori, i-a trebuit poeziei argheziene douăzeci şi cinci de ani pentru a fi adunată într-o carte accesibilă tuturor, întâmpinată de acelaşi extaz discumpănit al vechilor admiratori ca şi al noilor generaţii poetice, salutată cu însufleţire chiar de critica tânără, dar nevalorificată încă de critica matură şi, mai ales, de conştiinţa publică.”
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi
24 martie 2008
La Editura Humanitas Fiction, a apărut în colecţia „Raftul Denisei” romanul „Hristos răstignit din nou” de Nikos Kazantzakis, prima traducere integrală din neogreacă, semnată de Ion Diaconescu.
Nominalizat de câteva ori la Premiul Nobel, veşnic în conflict cu autorităţile din Grecia pentru opiniile sale îndrăzneţe, Nikos Kazantzakis a găsit mai multă audienţă în străinătate decât în propria patrie. În jumătatea de secol dăruită literaturii, a fost creatorul unei opere de dimensiuni impresionante: poezie, dramaturgie, eseuri, traduceri şi proză. Alături de „Viaţa şi peripeţiile lui Alexis Zorbas” (1946), cartea care l-a consacrat, stă romanul tot atât de apreciat „Hristos răstignit din nou” (1948).
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Ştiri
1 februarie 2008
Avem obiceiul să luăm drept bunuri ale noastre numele marilor scriitori români, fără să cercetăm cu adevărat felul în care şi-au dus viaţa şi istoriile pe care existenţa lor le-a născut. Discutam cu altă ocazie felul în care Eminescu nu mai este „citit”, ci „recitat”, nu este analizat, ci plasat în afara oricărei discuţii. Scrierile lui Caragiale stau mai bine la capitolul ăsta; el e mai accesibil pentru că e de râs, mai uşor de pus în scenă şi mai simplu de urmărit la televizor. Chiar şi-aşa, pentru că obişnuim să ne ascundem atât de bine după deget, foarte puţini dintre noi ştiu faptul că acest „cel mai mare dramaturg român” şi-a părăsit ţara pentru a-şi petrece restul zilelor în Germania, şi nu a mai dorit niciodată să aibă de-a face cu discursurile sforăitoare şi elogioase pe care i le închinau, de la distanţă, concetăţenii lui. Felul în care Caragiale se rupe, dezgustat, de „lumea miticilor” pe care el însuşi o prezentase în mod magistral, m-a făcut să mă gândesc, de multe ori de atunci, la cât de tare pot fi răniţi oamenii care ştiu să râdă de toţi şi de toate, cei care par să observe totul, dând impresia că nimic nu-i poate atinge. Evenimentul care a determinat o hotărâre atât de radicală a fost procesul – intrat în istoria literară sub numele lui Caion – pe care scriitorul l-a intentat în urma acuzaţiei de plagiat ce i-a fost adusă. Apărat magistral de Barbu Ştefănescu Delavrancea, Caragiale a rezistat atacurilor la adresa talentului său, dar a cedat furiei dovedite de prostia şi făţărnicia pe care le aşezase în lumina reflectoarelor.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Articole
1 ianuarie 2008
Fragmente din romanul „De veghe în lanul de secară” de J.D. Salinger, tradus de Catinca Bratu şi Lucian Ralea, ediţia apărută în 2001 la Polirom:
„Dacă vreţi într-adevăr să aflaţi ce s-a întâmplat, probabil c-o să întrebaţi în primul rând unde m-am născut, cum mi-am petrecut copilăria mea amărâtă, cu ce s-au ocupat părinţii înainte de naşterea mea şi alte rahaturi d-astea gen David Copperfield, dar, dacă vreţi să ştiţi, n-am niciun chef să le înşir pe toate. Mai întâi pentru că mă plictiseşte, pe urmă pentru că, dacă m-aş apuca să vorbesc cât de puţin de treburile lor intime, părinţii mei ar face câte două hemoragii fiecare. Sunt foarte sensibili când e vorba de lucrurile astea, mai cu seamă tata. Sunt ei drăguţi şi cumsecade ― nu spun nu ―, da’-s îngrozitor de sensibili. De altfel, n-am de gând să vă debitez autobiografia mea nenorocită sau alte prostii d-astea. Vreau doar să vă povestesc despre întâmplările demente pe care le-am trăit în preajma Crăciunului, înainte s-ajung la capătul puterilor şi să fiu nevoit să vin aici să mă potolesc. Vreau să spun că mai mult nu i-am povestit nici măcar lui D.B. ― şi, oricum, D.B. e fratele meu. Stă la Hollywood, şi Hollywood-ul e destul de aproape de locul ăsta amărât unde mă aflu acum, aşa că vine să mă vadă mai la fiecare sfârşit de săptămână. Când m-oi întoarce acasă, luna viitoare, poate c-o să mă ducă tot el, cu maşina. Şi-a cumpărat de curând un „Jaguar”. O jucărie englezească din alea care prind două sute de mile pe oră. A dat aproape patru mii de dolari pe ea. Are bani acum, nu glumă. Înainte nu prea avea. Când locuia la părinţi nu era decât un scriitor ca toţi scriitorii. Dacă încă n-aţi auzit de el, să ştiţi c-a scris un volum de nuvele grozave: Peştişorul auriu. Dintre ele, cea mai reuşită e aia care se cheamă tot Peştişorul auriu. O poveste despre un puşti care nu lăsa pe nimeni să se uite la peştişorul auriu, fiindcă-l cumpărase din banii lui. Mă prăpădesc după nuvela asta. Acum D.B. e la Hollywood. Se prostituează. Dacă e ceva de care mi-e silă sunt filmele. Să n-aud de ele!”
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
27 decembrie 2007
Fragmente din nuvela-roman „Văgăuna” de Serghei Esenin, tradusă de Laurenţiu şi Simona Duţă, şi publicată în 1992:
„Pe marginea bălţii împestriţate de muşuroaie se strecurau lupii. Căpetenia sură îşi ridică botul şi clănţăni. Haita tăcută mirosise prada.
Urletul scâncit, trecând ca o rugă dintr-un gâtlej în altul, trezi din moţăială o ciocănitoare înţepenită pe o ramură de pin.
Dintr-un tufiş ţâşniră spre haturi doi iepuri despicând omătul.
Pe drumeagul bombat ca o copaie răsturnată scârţăia o coloană de sănii; traistele de fân se bălăbăneau la capetele oiştilor, dar caii uitaseră de ele, ciulindu-şi urechile.
Luminiţele rău-prevestitoare sclipiră prin păienjenişul tufişului, apoi se ascunseră dispărând.”
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare