Search Results

 22 august 2008

Ray Bradbury şi mitul supravieţuirii cărţilor

Ray Bradbury şi mitul supravieţuirii cărţilorFahrenheit 451” a lui Ray Bradbury (n. 22 august 1920) mi s-a părut un protest la acel soi de „political correctness” care obligă la menajarea psihicul omului-cititor sau omului-privitor de filme, născută din dorinţa de a nu deranja. Efortul de a face oamenii „fericiţi” şi mulţumiţi degenerează treptat şi spectaculos într-o continuă goană după esenţializare grotescă a informaţiei, după rezumare excesivă ce duce la o economie de timp care naşte apoi plictiseală şi blazare, după finaluri fericite prin transformarea sfârşitului unei cărţi de dragul vânzărilor sau cursul unui film pentru succesul de box office. Un protest împotriva hedonismului, pe care l-am găsit amar, dar în care am zărit şi o umbră de speranţă şi de încredere că dincolo de gustul distorsionat al publicului care vrea totul frumos şi repede, valorile reale vor supravieţui… în cele mai puţin convenţionale şi previzibile feluri.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 20 august 2008

WALL•E

Cum ar fi dacă omenirea ar pleca de pe Pământ şi cineva ar uita să deconecteze ultimul robot? Aceasta este premiza de la care pleacă noua comedie extraordinară de animaţie realizată de Disney-Pixar şi derulată în spaţiu: “WALL•E”. Un film plin de umor, duioşie, fantezie şi emoţie, “WALL•E” îşi poartă publicul într-o remarcabilă călătorie prin toată galaxia, demonstrând încă o dată măiestria cu care Pixar creează lumi noi şi stabileşte noi standarde pentru a oferi poveşti fascinante, personaje care evoluează, muzică incredibilă şi animaţie generată pe computer, cu ajutorul celor mai performante tehnologii existente.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 15 iulie 2008

Jacques Derrida despre scriitură, în alt fel

“Scriitura şi diferenţa” este o lucrare ce aparţine lui Jacques Derrida (15 iulie 1930 – 8 octombrie 2004), părintele a ceea ce numim în literatură deconstrucţie / deconstructivism. Volumul a apărut şi în limba română la Editura Univers, Bucureşti, 1998, în traducerea lui Bogdan Ghiu şi a lui Dumitru Ţepeneag. Prefaţa lucrată de Radu Toma aduce în discuţie stilul extrem de interesant în care se naşte discursul acestui scriitor:

Mi se pare cu neputinţă să scrii o introducere în gândirea lui Jacques Derrida, pentru simplul motiv că nu cred că există o „gândire” Derrida, dacă prin acest termen ar fi să înţelegem un ansamblu de idei, ansamblu coerent în care fiecare idee este dedusă dintr-o alta sau serveşte la deducerea ei, ansamblu ce ar fi comandat de o idee centrală, la care ar fi de altfel reductibil. Dacă e să vorbim în cazul lui de „gândire”, ar trebui să avem în vedere faptul că termenul e ceea ce se numeşte în gramatică un infinitiv lung şi ar trebui să înţelegem prin el nu atât un sistem de gânduri, ci un dinamism, producerea de gânduri, activitatea de gândire. E tocmai sensul pe care îl voi da cuvântului în paginile care urmează.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 10 iulie 2008

Marcel Proust şi tehnica obiecţiei la Sainte-Beuve

Marcel Proust„Contra lui Sainte-Beuve” de Marcel(-Valentin-Louis-Eugène-Georges) Proust (10 iulie 1871 – 18 noiembrie 1922) a apărut în limba română la Editura Univers, Bucureşti, 1976, în traducerea lui Valentin şi a Lianei Atanasiu. Prefaţa lucrată de Marian Popa surprinde câteva idei care ajută la descifrarea textului proustian. Una dintre aceste observaţii se referă la scriitorul francez ca la „autorul unei singure cărţi”.

Într-o prezentare a acestei cărţi, Bernard de Fallois crede că Proust e omul unei singure cărţi: spre deosebire de cei care dau mai multe, repetându-se cu fiecare dintre ele, Proust a scris una singură, irepetabilă. Dincolo de „A la Recherche du Temps perdu”, activitatea proustiană este una de experimentare, de încercări pe care se vor îngriji să le popularizeze urmaşii. Ideea este posibil de susţinut; este la fel de posibil de susţinut şi contrariul ei: Marcel Proust n-a putut scrie două cărţi, dar a putut introduce o mulţime în una singură, irepetabilă în exterior, dar repetabilă în sine, prin termenii ei de structurare. Există aşadar o singură carte de Marcel Proust, în care s-ar putea introduce alte câteva cărţi recuperate din manuscrise, după cum, tot aşa de bine, din opera considerată ca atât de unitară se pot extrage câteva cărţi la fel de unitare în sine.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 2 iulie 2008

Octavian Paler şi „Apărarea lui Galilei”

Octavian PalerÎnainte de a începe, o să recunosc cinstit faptul că m-a intrigat mereu titlul acestei cărţi de Octavian Paler. Are nevoie de apărare Galilei? În faţa cui? Răspunsul e simplu. Da, toţi eroii au nevoie de apărare. În faţa noastră, a muritorilor de rând. Pentru că, date fiind calităţile lor extraordinare, ar fi trebuit să facă mai multe decât noi. Şi au făcut, în mod cert. Însă nu de-ajuns. Pentru că ceea ce pretindem, de fapt, de la ei, e să se aşeze deasupra greşelii, lucru pe care nimeni dintre noi, ceilalţi, nu-l poate face.

Textul este construit ca un dialog ale cărui premise sunt aşezate încă de la început. Ce s-a întâmplat cu adevărat? Era dreptul lui să facă ce doreşte cu propriile credinţe? Cum îl judecă oamenii? Are cineva dreptul s-o facă? A schimbat abjurarea lui Galilei zborul Terrei printre aştri?… Era doar o formalitate, până la urmă, dincolo de care nu se schimbă datul ştiinţific. Atunci… de ce-i cerem să n-o fi făcut?

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 3 iunie 2008

Dracula (Carnavalul durerii)

A cincea piesă pe care o prezentăm din integrala creaţiei dramaturgice a lui Valeriu Butulescu este „Dracula (Carnavalul durerii)”, o comedie amară într-un act.

Scenariul este unul caracteristic pentru autor: o temă grea, cu idei profunde, cu momente dureroase, dar împănată cu ironii şi parodieri, cu umor inteligent, care face totul digerabil şi mai pătrunzător. Este o perspectivă inedită asupra veşnicului conflict dintre bine şi rău, asupra relativizării taberelor şi perfidei inversări a sensurilor.

Piesa a fost publicată pentru prima dată în cartea cu acelaşi titlu, apărută în 2001 la Editura Polidava din Deva.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa '+imagine +de +sine'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

septembrie 2024
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii