Search Results

 12 iunie 2009

A fi sau a nu fi

Marţi, 16 iunie, de la ora 20:00, Teatrul Metropolis prezintă spectacolul „A fi sau a nu fi”, realizat de studenţii Facultăţii de teatru din cadrul Universităţii Spiru Haret, București, adaptare dramatică după „12 oameni furioși” de Reginald Rose. Din distribuţie fac parte: Maria Alexe, Florin Cireaşă, Teodor Ghiţă, Petru Hîrja, Răzvan Teodorescu, Cosmin Zaharia, Alexandru Rizescu, Şerban Trîmbiţaşu, Bogdan Untilă, Hassan Hassan, Vladimir Finaşcu, Alexandru Mihalache. Profesori coordonatori sunt Adriana Piteşteanu, Vlad Rădescu, Iulia Boroş, şi Sorin Dinculescu. Regia este semnată de Vlad Rădescu şi Sorin Dinculescu. Intrarea este liberă.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 4 februarie 2009

Vasile Cârlova şi poezia „ruinurilor”

Fragmente din lucrarea „Dimineaţa poeţilor. Eseu despre începuturile poeziei româneşti”, semnată de Eugen Simion; capitolul al V-lea este dedicat lui Vasile Cârlova (4 februarie 1809 – 18 septembrie 1831), sub titlul „‘Valea tristă’ şi sentimentul securităţii”:

De lucruri, Cârlova se apropie totdeauna cu milă. O tristeţe fundamentală, care n-atinge, totuşi, proporţiile disperării, însoţeşte demersul său liric. O tristeţe şi o blândeţe care vor să ocrotească o realitate fragilă, ea însăşi tristă, evanescentă (ruinurile, păstorul întristat, filomila), supusă unei legi aspre: soarta […].

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 5 ianuarie 2009

Umberto Eco şi „Numele trandafirului”

Umberto EcoUmberto Eco, născut pe 5 ianuarie 1932, este una dintre cele mai importante figuri din semiotica europeană, un teoretician desăvârşit şi extrem de plăcut la lectură, pertinent şi dinamic, solicitant şi abil în a capta atenţia şi interesul lectorului. Pe lângă sistemul teoretic, autorul a găsit de cuviinţă să-l ilustreze practic, în câteva structuri romaneşti ce i-au adus popularitatea şi în rândul profanilor. Una dintre ideile de bază pe care am construit o analiză a romanului său, „Numele trandafirului”, este aceea că fiecare cititor alege, dintr-o carte oarecare pe care o citeşte, exact ceea ce poate înţelege şi asimila, în funcţie de calităţile sale native, interesele personale şi bagajul de cunoştinţe pe care îl posedă până în acel moment. Prin urmare, o carte se dovedeşte a fi – în fapt – o multitudine de cărţi, iar romanul lui Eco demonstrează chiar prin construcţie acest lucru.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 5 voturi
Încarc...
 26 decembrie 2008

Despre bucurie în Est şi în Vest şi alte eseuri

Despre bucurie în Est şi în Vest şi alte eseuriSub titlul „Despre bucurie în Est şi în Vest şi alte eseuri”, Humanitas Multimedia a realizat un audiobook ce cuprinde textele integrale, în lectura autorului, a două conferinţe susţinute de Andrei Pleşu în 2003 şi 2005. „Despre bucurie în Est şi în Vest” a fost rostită de Andrei Pleşu în deschiderea Festivalului internaţional de muzică simfonică de la Salzburg, pe 25 iulie 2003. „Ideologiile între ridicol şi subversiune” a fost prezentată de autor la Landeskuratorium Bazern, Stifterverband für die Deutsche Wissenschaft, pe 28 noiembrie 2005. Mai sunt incluse eseurile „Bucurii minimale”, „Bucurii negative”, „Bucurii interzise”, „În căutarea unor bucurii comune”, „Aspectul invaziv al ideologiilor”, „Cercul vicios al ideologiilor”.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 28 octombrie 2008

Scrisoarea unui stagiar repartizat în producţie

10 Decembrie una mie nouă sute şi ceva

Dragi părinţi,

Am ajuns cu bine, dar suportând o mică întârziere de douăzecişipatru de ore datorată atât ninsorii abundente, cât mai ales vântului năprasnic care, ca un făcut, s-a nimerit să bată tocmai din sens contrar înaintării trenului.
La întreprindere m-am bucurat din partea şefului serviciului personal de o primire de sezon, adică glacială, într-un birou cu geamurile murdare, dotat cu două fotolii prăfuite, având tavanul ornamentat cu pânze negre de păianjeni. Mi s-a atras atenţia că venirea mea era aşteptată încă de ieri, zi pentru care, figurând absent nemotivat, salariul îmi va fi diminuat cu patruzeci la sută, dar că mi se oferă şansa reabilitării prin prestarea de ore suplimentare, atât la serviciu cât şi acasă. Însă nu acasă la mine, ci acasă la director, care tocmai şi-a început zugrăvirea interiorului.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 13 octombrie 2008

Taina şoaptelor

Taina şoaptelorPrimele pagini ale volumului „Taina şoaptelor” de Costel Macovei, apărut la Editura Lumen:

Motto: Cu fiece poveste eu încerc să-ţi spun
Cum să alegi în viaţă drumul bun.

Despre ce să mai vorbim dac-ar fi să povestim? Despre prinţi? Despre prinţese? Zâne care viaţa-ţi ţese? Cosânzene? Feţi-Frumoşi? Împăraţi mai pântecoşi? Cai cu aripe-nstelate? Zmei făloşi sau solzoşi? Despre babe urâcioase, răpciugoase şi buboase? Sau pitici foarte mici? Ori castele înceţoşate cu fantome preumblate? Poate despre… Ei? Ce-aţi zis? Cum? Înca nu v-aţi decis? De n-aveţi nimic de zis, vă propun… să… da’ acum… Haideţi să pornim la drum!

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'vaz'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

septembrie 2024
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii