Pentru oameni, frontierele cunoaşterii, chiar dacă se extind cu fiecare clipă care trece, reprezintă o implacabilă invitaţie la mărginire. Ciripim în colivia limitelor noastre. Lumea palpabilă, cântărită cu cele cinci simţuri, este determinată, are muchii şi colţuri. Începutul şi sfârşitul devin pietre de hotar, paranteze fundamentale ale existenţei umane. Aici toate lucrurile au măsura lor, iar omul se poate lăuda, vorba lui Protagora, că este măsura tuturor lucrurilor. Hegemonia omului, ca „animal politic” se bazează tocmai pe finitatea lumii sale comensurabile.
Când, deodată, apare el: Universul, entitatea supremă, imens până la nemărginire, greu de estimat, mai întins decât cea mai mare întindere, alcătuit din miriade de galaxii, probabilităţi şi supoziţii. În faţa infinităţii sale reci, omul este redus iar la dimensiunile unei insecte gânditoare. Strivit de măreţia unui spaţiu fără sfârşit, omul încearcă să-şi ia revanşa, invadând microcosmosul. Aici ochiul său poate privi cu semeţie, de sus; în palma unui copil încap miliarde de molecule. Suntem atât de mari în raport cu bieţii atomi, încât nu-i putem vedea nici cu microscopul. Dar nici pe acest tărâm omul nu poate să triumfe. S-a dovedit că toate particulele, socotite cândva elementare, încă se mai pot divide. Dihotomia e nemiloasă. Greu de găsit un lucru atât de mic, încât să nu se mai poată înjumătăţi. Între doi atomi există spaţiu – raportat la diametrele lor -, cât între Pământ şi Jupiter. Paradoxal, pentru om calea către zero este la fel de lungă, la fel de imposibilă, ca cea către marele infinit.
Au apărut pe DVD atât ecranizarea din 1953, cât şi cea din 2005 ale romanului ştiinţifico-fantastic „Războiul Lumilor” („The War of the Worlds”), despre o invazie a marţienilor, publicat de H.G. Wells în 1898.
Participarea scriitorilor Mircea Cărtărescu şi Ioana Nicolaie la Salonul de poezie de la ICR Stockholm şi Festivalul Internaţional de Poezie de pe Gotland s-a bucurat de un succes răsunător. Festivalul s-a deschis pe 24 august 2009 la sediul Institutului Cultural Român de la Stockholm şi a continuat pe insula Gotland între 27 şi 30 august.
Ediţia din 24 august a cotidianului suedez Dagens Nyheter a plasat evenimentul de la ICR Stockholm pe locul I în topul celor mai interesante evenimente culturale ale zilei, în timp ce cotidianul City din aceeaşi dată l-a inclus între primele nouă întâlniri literare stockholmeze din această toamnă. În prim-planul presei suedeze a stat scriitorul Mircea Cărtărescu, intervievat de emisiunea de ştiri culturale Kulturnyheterna a Televiziunii suedeze SVT şi de cotidianul Gotlands Allehanda şi prezentat la superlativ de toate publicaţiile suedeze care au anunţat evenimentul: „unul dintre favoriţii la Premiul Nobel pentru literatură” (SVT, Gotlands Tidningar), „steaua literaturii române contemporane” (Svenska Dagbladet).
Fragmente despre Ion Ghica (12 august 1816 – 22 aprilie 1897) selectate din lucrarea „Arta prozatorilor români” de Tudor Vianu (ediţia apărută Editura Albatros, Bucureşti, 1977, pp. 59-64):
„Primul realism românesc este astfel un realism memorialistic. Înainte de a obţine icoana vie a realului în sinteza imaginaţiei, literatura noastră simte nevoia a-şi menţine modelul sub ochi, în scrieri în care fuziunea observaţiei cu închipuirea se realizează cu un succes inegal.”
Fragmente din prima parte a capitolul „Vasile Alecsandri. O recluziune productivă. Retorica peisajului, peisajul retoricii” dedicat „bardului de la Mirceşti” (?21 iulie 1821 – 22 august 1890) de către Eugen Simion în lucrarea „Dimineaţa poeţilor. Eseu despre începuturile poeziei româneşti” (ediţia apărută la editura Cartea românească, Bucureşti, 1980):
„Alecsandri scrie cu precădere iarna, anotimpul pe care îl detestă cel mai mult. Când se face frumos afară, se pregăteşte de călătorie. Literatura este lăsată deoparte, fără remuşcări, până ce un val de frig, o ploaie răcoroasă, o ceaţă groasă îl fugăresc, iarăşi, în cămin. La adăpost de urgiile naturii, gustul pentru artă îi revine, în tihna biroului fantezia se eliberează. Liniştea, confortul interior şi timpul rău sunt cele trei condiţii preliminare ale scrisului său. […] O recluziune jumătate impusă, jumătate căutată precede, dar, hotărârea lui Alecsandri de a scrie. O recluziune care se transformă într-o bucurie a spiritului laborios:
Cât ţine timpul aspru – scrie el lui Ion Ghica – cât termometrul face gimnastică sub linia de la zero ca sub un trapez ideal, îmi umplu zilele cu îndeletniciri intelectuale şi cu întreţinerea focului din sobe. Am ajuns în arta aceasta la înălţimea vestalelor şi acum ştiu a da clădirii despicăturilor de lemne forme arhitectonice cari ar merita medalie de aur, dacă asemene talente s-ar recompensa în ţara noastră. Dimineaţa îmi place să mă scol de cu noapte şi să găsesc cabinetul meu de lucru bine încălzit şi vesel luminat de un candelabru aprins. Ceaiul e gata pe masă; căţeii mei sar prin cameră cu mii de jocuri şi desmerdări, aşteptând porţiile lor de zahăr; biuroul mă cheamă lângă el, arătându-mi calamara plină, condeiul zburdalnic, hârtia albă. „La lucru!” îmi şopteşte un glas ce iese din tuspatru colţuri a cabinetului şi cu plăcere ascult adeseori îndemnul său; încep prin corespondenţa cu Londra, cu Parisul, cu Bucureştii, cu Iaşul, cu Montpellier, chiar şi cu America; apoi mă apuc de vreo lucrare mai serioasă şi ziua trece făr-a băga de seamă dacă ninge şi dacă suflă crivăţul.”
De aproape jumătate de veac am în bibliotecă, la loc de vază, un volum care, pe muchea coperţilor groase, de carton acoperit cu pânză, are scrise patru cuvinte: Pavelescu, Topîrceanu, Teodoreanu, Epigrame. De fapt, la cererea întâiului său stăpân, în volum au fost legate trei cărţi: „Epigrame” de Cincinat Pavelescu, apărut în 1925 la Craiova, Editura Ramuri, „Parodii originale” de George Topîrceanu, ediţia a III-a, Iaşi, Viaţa Românească, 1927 şi Al.O. Teodoreanu, „Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai, cu o scrisoare inedită de la Dante Aligheri” volum care, „fiind refuzat de toate editurile din ţară, a fost imprimat mulţumită devotamentului unui grup de prieteni personali ai autorului la 9 Mai 1931 leat”.
Primul şi cel mai preţios dintre aceste volume este chiar al 150-lea exemplar, dintre cele 200 tipărite de Cincinat Pavelescu din acea ediţie, care conţine o epigramă inedită, datată 31 decembrie 1931, Braşov, şi un autograf localizat “Braşov 22 Decembrie 1932”, dat “Distinsului avocat şi om politic Mircea Ştefănescu, afectuos omagiu şi amintire de la Braşov, din ziua când mi-a făcut cinstea să vie în sihăstria mea din strada Neagră”.
Pentru oameni, frontierele cunoaşterii, chiar dacă se extind cu fiecare clipă care trece, reprezintă o implacabilă invitaţie la mărginire. Ciripim în colivia limitelor noastre. Lumea palpabilă, cântărită cu cele cinci simţuri, este determinată, are muchii şi colţuri. Începutul şi sfârşitul devin pietre de hotar, paranteze fundamentale ale existenţei umane. Aici toate lucrurile au măsura lor, iar omul se poate lăuda, vorba lui Protagora, că este măsura tuturor lucrurilor. Hegemonia omului, ca „animal politic” se bazează tocmai pe finitatea lumii sale comensurabile.
7 voturi
Încarc...