Revista lunară de satiră şi umor „Haz de Necaz” publică, în numărul 14 din iunie 2001, pe o pătrime de pagină, următoarele precizări ale lui George Corbu:

Prietenia (nu doar literară) ce m-a legat de emeritul umorist şi epigramist Mircea Trifu (24.02.1922 – 20.06.1994) stă la originea a ceea ce avea să devină „Războiul (duelul) sutei de sonete”. În compania, ilustră, a mult talentatului coleg, am purtat cea mai paşnică bătălie de-a lungul primelor trei luni ale anului 1970. Cele 101 sonete scrise atunci – probabil, cel mai lung duel de acest gen din literatura română – au avut ca martori pe Tudor Muşatescu şi Mircea Pavelescu, iar ca arbitru pe Victor Eftimiu. Ele îmbracă astăzi haina tiparului, înainte ca vreun editor, în a cărei venire mai sper, să le ofere veşmântul aristocratic al unei cărţi, aşa cum, de altfel, şi-au dorit protagoniştii acestei confruntări ironico-umoristice.

Meritul esenţial în acest inedit încă fapt literar – din care antologia umorului liric îşi va recruta, poate, unele piese de rezistenţă (modestia este virtutea mediocrilor), revine strălucitului confrate Mircea Trifu care, lansând provocarea, a dat startul impresionantei competiţii.

Să mi se îngădue, până la împlinirea sorocului strângerii acestor creaţii într-un volum, a-i aduce încă şi încă, omagiul meu devotat incomparabilului Mircea Trifu, pentru strălucirea cu care a slujit decenii de-a rândul epigrama românească.

Nu este, cred, lipsit de interes să amintesc faptul că despre existenţa acestui virtual volum făcea referire însuşi Mircea Trifu, anunţându-l, printre cărţile în pregătire, pe clapeta copertei primului său volum („Epigrama”, Bucureşti, Editura LITERA, 1976).

2 voturi

Încarc...

Publicat de Gheorghe Culicovschi in Epigrame, Poezii, Umor
2 comentarii »

Documente de necontestat ale vremii sale atestă că, la 6 noiembrie 1984, Mircea Trifu afirma cele ce redăm în continuare:

În domeniul literar a fost întotdeauna preferabil să fii vorbit de rău decât să nu fii deloc comentat. Iată de ce ar trebui să fim recunoscători lui George Arion, responsabilul paginii literare a revistei „Flacăra”, care, în articolul său intitulat „Decade epigrama?”, apărut în revista „Flacăra” din 26 oct. 1984, pune din nou în discuţie epigrama noastră cea de toate zilele. Desigur, oricine este liber să îşi exprime şi să publice punctele sale de vedere asupra fenomenului literar, mai ales dacă are unde face aceasta. Noi, epigramiştii, nu prea avem unde. Iată de ce suntem nevoiţi a dezbate asemenea opinii numai în mijlocul nostru, în şedinţele de cenaclu.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Gheorghe Culicovschi in Epigrame
1 comentariu »

În anul 1976, Mircea Trifu avea gata pentru tipar volumul său „Epgramma”. Mai avea nevoie de ceea ce de obicei prezintă cititorilor pe autor şi creaţia sa – prefaţa, în care scop a adresat următoarea rugăminte:

Academicianului Şerban Cioculescu

Acestui nou născut volum –
Prin care-mi pun autograful –
Spre a porni voios la drum,
Vă rog să-i scrieţi epitaful!

fără voturi

Încarc...

Publicat de Gheorghe Culicovschi in Epigrame, Umor
Comenteaza! »

A apărut pe DVD şi Blu-ray excelenta animaţie Disney “Prinţesa şi broscoiul” (“The Princess and the Frog”). Cele 95 de minute ale animaţiei sunt însoţite de materiale bonus: comentariul audio al co-scenariştilor şi regizorilor John Musker şi Ron Clements şi al producătorului Peter del Vecho, scene tăiate, jocuri şi activităţi pentru copii, „Portrete cu prinţese”. Acestora li se adaugă pe Blu-ray: „Transformând viaţa în animaţie”, „Magie în Bayou: making of”, „Reîntoarcerea la desenul de mână”, „Moştenirea Disney”, „Cea mai nouă prinţesă Disney”, „Prinţesa şi animatorul”, „Evocarea personajului negativ”, „Reîntoarcerea la muzicalul animat” şi galerie de imagini.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cinema, Dragoste, Video, Ştiri
Comenteaza! »

Îmi amintesc că odată fusesem singura persoană din bloc care ieşise afară ca să vadă o eclipsă de lună. Ceva liniştit şi măreţ se întâmpla între aceste două lumi şi nimănui nu părea să-i pese. Am privit intens acel glob ocular care-şi întorcea, parcă, cristalinul de la mine şi m-a năpădit tristeţea; acea tristeţe a lucrurilor frumoase care mi se întâmplă ca prin vis şi pe care cea mai adâncă înţelepciune a sufletului îmi spune să nu le cer, să nu le opresc, să nu le ating…

„A alege un mod de viaţă înseamnă, de fapt, a alege nostalgia cu care poţi trăi”, citeam undeva. Şi te gândeşti că alegerea în sine este un act de voinţă, conştient, dar nostalgiile apar mult mai târziu. Nu tu alegi între ele, cumva ele te aleg pe tine. Sunt asemeni unor amintiri dintr-o altă viaţă, a unor vise stranii, pe care le-ai pierdut fără să fi ştiut. Sunt asemeni unor îmbrăţişări scufundate într-un ocean albastru, în care fiecare mişcare înspre tine însuţi devine o fâlfâire fluidă de aripi.

4 voturi

Încarc...

Publicat de Silvia Velea in Eseuri
Comenteaza! »

Într-o dimineaţă, cu mult timp în urmă, o cunoştinţă mi-a arătat cu mândrie noua ei poşetă şi a început să-mi povestească, cu mândrie şi mai mare, cum a obţinut-o. Poşeta aceea şi-o cumpărase mama ei pentru sine, însă fata, văzând-o cât e de frumoasă, i-a smuls-o din mâini, dimpreună cu vorbele: „Ce-ţi trebuie ţie poşetă aşa frumoasă? Tu eşti babă, las’ că-ţi cumpăr eu alta, mai ieftină.” Mi s-a strâns inima şi primul impuls a fost să-i atrag atenţia asupra despotismului ei, însă mi-am amintit de momentele în care eu însămi îi spuneam mamei mele să nu se mai lase tratată astfel de către copiii ei, iar ea îmi zâmbea duios: „Lasă, mamă, voi să fiţi fericiţi, că mie ce-mi mai trebuie?” Era o luptă pierdută din start. Ea însăşi consimţea să facă parte din jocul ăsta despotic care are loc de nenumărate generaţii între părinţi şi copii.

Pe vremea aceea nu eram mamă, aşadar n-am îndrăznit să contrazic sentimentele unei mame pentru copilul ei, însă puteam vorbi despre un alt sentiment, care mi se părea de-a dreptul uluitor: acela în care dragostea unei fiice pentru mama ei creşte într-o asemenea măsură, încât acoperă trupul descrescând pe an ce trece al mamei, învelindu-l în propriile sale braţe şi absorbindu-l în propriul său pântec. Acea dragoste în care simţi că devii mama mamei tale.

12 voturi

Încarc...

Publicat de Silvia Velea in Eseuri
6 comentarii »