Search Results

 6 octombrie 2009

Duplicitate

Misiuni cosmopolite, spionaj de mare calibru, un savuros umor de situaţie şi o idilă cu năbădăi – asta promite „Duplicitate” („Duplicity”), filmul de acţiune cu Julia Roberts şi Clive Owen, apărut pe DVD şi Blu-ray.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 24 august 2009

Copilăria

Georgeta NedelcuCapitolul întâi al romanului „Exmatriculat din viaţă!” de Georgeta Nedelcu:

– Prima parte –

Seara era liniştită, dar înorată. Aerul era cât se poate de apăsător. Freamătul îndepărtat al străzii abia se auzea.Viaţa e frumoasă! Trăind! Trăind pur şi simplu!

Când eram domnişoară, căutam cu înfrigurare formele de viaţă miraculoase care să mă împace cu mine, cu lumea şi cu Tatăl Ceresc! Dar nu găseam nimic din toate astea, deoarece îmi doream prea multe deodată. Vroiam să fac atât de multe lucruri care să sfideze timpul şi… moartea!

Şi nici cu lumea nu mă prea împăcam, căci mi se părea că aşteaptă de la mine numai ceea ce eu nu îi puteam oferi. Nici cu Dumnezeu nu eram împăcată, pentru că, de multe ori, îşi întorsese faţa de la mine. Fără o familie a mea, întemeiată după nişte reguli sănătoase, nu puteam să am un sens în viaţă. Mă întrebam de multe ori: ”Oare, sunt eu destul de puternică, încât să pot spera atât de mult?” Fiecare zi înseamnă pasul făcut pe încă o treaptă a cunoaşterii, o nouă etapă de muncă pentru noul asalt.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 5 voturi
Încarc...
 15 iunie 2009

Ultimul vis

Viaţa mea… poveste nesfârşită, scrisă cu vise de-a lungul timpului. În copilărie, visele aveau gust de ciocolată… bucăţele mici, rupte din sufletul mamei şi mângâiate de mâinile ei calde. Ce dor îmi e de copilărie… când visele mele aveau aripi de fluturi… fluturi de catifea poleită de aurul speranţelor din sufletul meu. Totul avea iz de poveste cu feţi frumoşi şi ilene cosânzene… pană când visul iubirii s-a destrămat. Avea aripi de carton, muşcate de vânt şi arse de soare, iar lacrimile mele nu au reuşit să-l salveze.

Am vrut să mă răzbun şi am zburat pe un câmp numit viaţă… iar câmpul s-a umplut cu maci… Părea că pe cer o altă stea răsărea… era steaua mea. A luminat ani de-a rândul obrazul tău. Aripile mele ţi-au mângâiat adesea visele. De ce oare nu mai găsesc puterea de a zbura, de ce aripile mele sunt atât de grele? De ce iubirea din sufletul meu nu mai umple câmpul cu maci?

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 27 aprilie 2009

Fir de iarbă

Am făcut un pas înspre viaţă. Înca un pas… timid, privind curioasă spre ziua de mâine. Am zărit o rază de soare care încerca să-mi lumineze calea şi am zâmbit. Părea mai precaută decât mine pentru că ştia că, de dincolo de nori, lumea se vede cu totul altfel. M-am gândit atunci să o încurajez şi am dat deoparte tristeţea zilei de azi. Doar pentru un singur pas înspre mâine. Am surâs şi eu, şi raza de soare. Pentru o clipă, lumea mi-a apărut învăluită în iubire.

De fiecare dată când doresc să schimb lucrurile rele în lucruri bune, cea mai bună alegere este cea din mine însămi. De fiecare dată când mă simt pierdută, mă gândesc la copaci, la felul lor de a creşte. Trebuie să fii în lucruri şi deasupra lor, numai aşa vei putea să oferi umbră şi adăpost, numai aşa, în anotimpul potrivit, vei putea să te acoperi de flori şi iubire.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 5 voturi
Încarc...
 12 februarie 2009

Calistrat Hogaş – un „amant nestrămutat al naturii”

“Nu ştiu cum vor fi alţii, cât despre mine, ştiu atâta că pierd măsura timpului de îndată ce rămân pe voia slobodă a pornirilor mele de sălbatic, când adică, biruit de dragostea neînfrânată a singurătăţii, îmi şterg urma dintre oameni şi mă mistui sub îmboldirile ei, în necunoscutul larg al naturii, ca o frunză mânată de nestatornicia vânturilor”
(Calistrat Hogaş)

Pe drumurile şerpuitoare ale munţilor Neamţului, un cal fragil, având “mai mult infăţişarea unui lucru de artă”, purta cu ani în urmă, în fiecare vară, un bărbat în puterea vârstei. Neobositul călator era mândru de Pisicuţa lui (asa îi spunea el calului cu graţii feline), fiindcă mergea la “gebea”, adică fară să salte, lin.

Călătorul cu pălarie cât un sombrero, cu pulpanele pelerinei răsfrânte înapoi, cu silueta sa de bărbat în floarea vârstei, mers grav şi port măiestos, o faţă cât se poate de inteligentă, cu o privire şireată a ochilor ascunşi sub sprincenele stufoase… vorbind cu discernământ ales despre poeziile lui Eminescu în comparaţie cu cele ale lui Alecsandri, despre noul curent simbolist, despre falsitatea teoriilor spiritiste ale lui Haşdeu… ei bine, acest călător care urca fără grabă, iscoditor parcă, era interesat de natură cu sublimul şi grandiosul ei. Era, aşadar, o specie de drumeţ rar pe atunci. “Amantul nestrămutat al naturii” se numea Calistrat Hogaş.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 9 voturi
Încarc...
 29 ianuarie 2009

Surse folclorice în romanul „Domnişoara Christina” de Mircea Eliade

Mircea EliadeÎn interviurile acordate lui Claude-Henri Rocquet, Mircea Eliade îşi dezvăluie structura bipolară, relevând complementaritatea existentă între omul de ştiinţă (a cărui operă se bazează pe logică şi rigoare, având drept scop transmiterea de informaţii) şi, pe de altă parte, scriitorul ce-şi clădeşte producţiile pe resorturile inepuizabile ale imaginaţiei. Asistăm în felul acesta la apariţia a două regimuri, unul diurn şi altul nocturn, ilustrare supremă a principiului coexistenţei contrariilor, potrivit căruia un lucru nu poate exista fără opusul său. Spre deosebire de activitatea literară, care reclamă dezlănţuirea fanteziei, operele ştiinţifice presupun clarviziunea regimului diurn, adică prezenţa luminii ca simbol al cunoaşterii. Fiind o întruchipare a lucrurilor neclare, schimbătoare, umbra i se opune luminii, constituind un mediu de trecere înspre impenetrabilitatea nopţii. Negând puritatea imaculată a zilei, întunericul provoacă reîntoarcerea lumii în haos: contururile obiectelor dispar, totul degenerând într-o profundă obscuritate.1

Pe o asemenea structură bipolară se axează şi „Domnişoara Christina” (1936), primul roman fantastic de certă valoare în literatura română. Încă de la apariţia cărţii sale, Mircea Eliade atrage atenţia asupra particularităţii fantasticului din această creaţie, un fantastic diferit întâlnit în proza anterioară, precum „Isabel şi apele diavolului” sau „Lumina ce se stinge”. Este vorba de un fantastic de stringente folclorică, prezent şi în operele altor scriitori români, ca de exemplu I.L. Caragiale, Ion Agârbiceanu, Cezar Petrescu, Vasile Voiculescu sau Ştefan Bănulescu.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 6 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'umple'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

septembrie 2024
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii