Fragmente din volumul „Lordul Jim”:

„Era amurgul unei zile de iarnă. Începând de la amiază, vântul se înteţise, întrerupând traficul pe fluviu, şi sufla acum cu puterea unui uragan, în răbufniri ce răsunau ca nişte bubuituri de tun, slobozite peste ocean. Ploaia cădea în pânze piezişe, care biciuiau şi se spulberau, lăsându-l pe Jim să întrezărească tumultul ameninţător al apelor învrăjbite; mici ambarcaţiuni săltate haotic de-a lungul malului, clădiri nemişcate în ceaţa deasă, bacuri mari legănându-se greoi la ancoră, vaste barcaje zvârlite în sus, în jos şi dispărând într-un nor de spumă. O nouă rafală păru să nimicească tot ce se ivea văzului. Văzduhul era o apă zburătoare. S-ar fi zis că furtuna avea un scop hain, că în urletul vântului şi-n tumultul brutal al cerului şi al mării era o furie dezlănţuită împotriva lui, tăindu-i răsuflarea de spaimă. Stătea încremenit. I se părea că-l duce vârtejul.”

fără voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
2 comentarii »

Dacă ar fi să aleg dintre toate lucrurile de pe lumea asta unul singur faţă de care să ştiu cu certitudine că voi nutri o admiraţie eternă, nu am niciun dubiu despre ce aş alege: oamenii care îşi fac bine şi cu pasiune meseria. Mă fascinează cei care au ştiut să găsească în viaţă lucrul acela la care sunt cei mai buni, care sunt capabili să le spună celorlaţi Secretul, fără teamă că li s-ar fura ceva cu asta, şi fără umbră de îndoială; care ştiu, în meseria lor, că 1+1 face 2 şi de ce.

Nu ştiu cum citesc alţii cărţi, însă pentru mine critica literară este o lectură pe care cu greu o pot compara cu alte tipuri de carte. Mă pasionează miracolul interpretării, mă fascinează surpriza ipotezei, mă bucură să găsesc, uneori, cristalizate gânduri pe care le-am avut şi eu la lectură, dar n-am ştiut a le aşeza în vorbe. Îmi sunt apropiaţi criticii literari mai mult decât scriitorii în sine, care – cu excepţia câtorva la care rezonez – îmi par uneori aşezaţi undeva departe, ca într-un soi de laborator, în lamele, sub ochiul microscopului critic. Cei care mi-i apropie, mi-i desluşesc şi mi-i dezvăluie în întreaga lor splendoare au parte de eterna mea recunoştinţă. Şi un astfel de om este profesorul Nicolae Manolescu. Nu-i cunosc viaţa personală, nici cariera politică nu i-am urmărit-o; din punctul meu de vedere, Manolescu rămâne unul dintre cei care m-au lămurit ce înseamnă a face critică literară.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi
Comenteaza! »

Cu doftorie amară,
Acel bolnav înviază,
Cu critică şi ocară,
Răul moral se-ndreptează.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Eseuri
Comenteaza! »

Ecranul era aşezat puţin oblic. De aceea, chipul ce se reflecta în el devenea ceva nedefinit, ca un chip de fantomă, ceva care parcă încerca să intre în ecran, ceva ce parcă vroia cu tot dinadinsul să se contopescă cu lumea de dincolo de acel ecran rece şi rigid.

Se aude telefonul. „Fantoma” nu reacţionează, parcă timpul se oprise în loc, ochii ramânând blocaţi pe ecran fără nicio mişcare, hipnotizaţi. Straniu însă, degetele se mişcau de parcă erau de robot.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Viorel Muha in Povestiri
2 comentarii »

Cuvântul sub care ar trebui citit Lovinescu este acesta:
„Ironia conciliantă, pe care Lovinescu o recunoştea ca fiind proprie şi aproape absolută între atitudinile stilistice în cea de-a treia fază a activităţii sale (începute la Sburătorul), nu e însă unicul instrument al criticii. Mai des este cazul sarcasmului nimicitor. Acestă însuşire, spirituală să-i spunem, face din Lovinescu un mare polemist. Contestat nu o dată în chiar priceperea şi onestitatea lui literară, numit „marele eunuc” al literelor româneşti, insul refuzat de idee şi de sensibilitate şi, în deriziune, „graţiosul critic” , „criticelul”, „subtilul şi subtiletul critic”, „pasărea colibri”, „sensibilul critic colibri”, animatorul modernismului românesc nu a reprezentat deloc, cum credea el însuşi, spiritul tradiţional de resemnare, ci, intrat până la gât în noroaiele polemicii, a răspuns mai totdeauna la atacuri inteligent, corosiv, luându-şi peste picior adversarii, speculând inconsecvenţele de gândire şi insuficienţa de expresie. A păstrat însă o atitudine intelectuală în discuţie şi, trebuind să răspundă repetatelor atacuri, nu a coborât polemica dincolo de limitele permise. Una din sforţările criticului e tocmai aceea de a introduce în viaţa literară din epocă un climat favorabil discuţiei, efort iluzoriu, a cărui zădărnicie o constata, în amurgul carierei sale, cu amărăciune.” (Eugen Simion)

3 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi
Comenteaza! »

Fragmente din volumul „Personalitatea literaturii române” de Constantin Ciopraga (capitolul „Renascentism târziu: Dimitrie Cantemir”), Princeps Edit, Iaşi, 2007

„Nu numai prin imensa capacitate de cunoaştere, pornind intensiv de la cei vechi, dar şi prin modul de a construi el însuşi, moldoveanul Cantemir a fost, în frământata lume feudală, un umanist de statură renascentistă. Prin îngânduratul Miron Costin, prin Dosoftei, prestigiosul mitropolit de Iaşi, prin Nicolae Milescu, al cărui studiu teologic Enchiridion sive Stella Orientalis Occidentalis splendens se tipărea în 1669 la Paris, de asemenea prin foarte instruitul muntean Constantin Cantacuzino, fracventator al Universităţii padovane (suprimat în 1716 la Constantinopol), apoi prin Cantemir, emulul acestora – unii de formaţie latină, alţii iniţiaţi şi în cultura Heladei -, se configura la confiniile Orientului cu Occidentul, un început autohton de renaştere.”

2 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi
Comenteaza! »