Ecranul era aşezat puţin oblic. De aceea, chipul ce se reflecta în el devenea ceva nedefinit, ca un chip de fantomă, ceva care parcă încerca să intre în ecran, ceva ce parcă vroia cu tot dinadinsul să se contopescă cu lumea de dincolo de acel ecran rece şi rigid.

Se aude telefonul. „Fantoma” nu reacţionează, parcă timpul se oprise în loc, ochii ramânând blocaţi pe ecran fără nicio mişcare, hipnotizaţi. Straniu însă, degetele se mişcau de parcă erau de robot.

După ţiuitul prelung al telefonului, se ridică încet, cu ochii tot în ecran, şi întinde mâna până la limită, ca să mai bată o ultimă literă. Se îndreaptă spre telefon. Încet, ia telefonul şi rămâne cu el nemişcat în mână. Aruncă încă o privire spre ecranul luminos de la capătul culoarului.

– Alo… Da! Ooo… Bună, dragă, tu eşti?… Irina?
– Da, tu, de când sun şi tu nu vrei să ridici. De când ai luat calculatorul ăla parcă nu mai exişti. Ce se întâmplă cu tine, dragă?
– Ei, nu s-a întâmplat nimic, Irina, dar sunt supărată rău!
– Da’ ce s-a întâmplat, dragă?
– O foarte bună prietenă de a mea din Australia a picat.
– La ce Dumnezeu a picat, dragă? Şi cine este prietena asta, că nu ştiam că ai tu prietene în Australia?
– Ooo… păi nu ţi-am spus… ne-am împrietenit pe net, dragă! E aşa dulce şi aşa liniştit vorbeşte. Şi uite ce nenorocire, a dat examen la institut şi a picat… plânge de o săptămână şi eu încerc să o încurajez.
– Bine, tu! Dar asta nu înseamnă să te blochezi în casă, să creadă lumea că cine ştie ce s-a întâmplat cu tine? Hai că marţi vin să bem o cafeluţă şi mai lasă naibii calculatorul ălă. Bine? Pa. Ne vedem marţi la tine.

Irina închide îngrijorată telefonul şi sună la o altă prietenă.
– Aloo… Magda, tu eşti? Sunt eu, Irina. Nu ştiu ce este cu Alexandra, dragă, că şi-a luat calculator şi stă numai în casă, cică are o prietenă în Australia care a picat la examen.
– Păi, ştiu despre ce este vorba. Tot blocul răde de ea, dar numai ea nu ştie.
– De Alexandra?
– Da. Prietena ei din Australia are 70 de ani şi se distrează şi ea. Nimeni nu are curajul să-i spună că aşa zisa prietenă are 70 de ani şi că nu a dat examen la niciun institut. Le este milă şi de batrâna din Australia, plecată de multă vreme din România, dar şi de Alexandra, care nu mai iese din casă, ţinând lecţii şi îmbărbătând-o pe prietena ei, astfel ca la anul să reuşescă la institut.
– Spune-i, dragă, despre ce este vorba, că moare aia în casă sau cine ştie ce i se mai întâmplă. Dar ai grijă cum îi spui, să nu facă vreo criză. Ştii că este cam sentimentală.
– Bine, să văd ce o să pot să fac.

Irina închide telefonul şi, rămasă pe gânduri, face o cruce mare şi largă, mormăid;
– Ce poate să facă internetul. Mare e grădina lui Dumnezeu.

Text de Viorel Muha

1 voturi

Încarc...

Publicat de Viorel Muha in Povestiri
2 comentarii »