10 februarie 2011
„Gnomeo şi Julieta” este o producţie în 3D, care transformă celebra tragedie shakespeariană după reţeta comediilor romantice din zilele noastre, în desen animat şi într-o lume surprinzătoare: cea a piticilor de grădină. Dincolo de previzibilul acţiunii (că doar e poveste desenată pentru copii), filmul are idei interesante şi distractive, umor de bună calitate şi suficientă acţiune cât să nu simţi trecerea timpului. Cred că cel mai mult mi-au plăcut aluziile la lumea modernă – să vedeţi ce comenzi online făceau piticii albaştri, şi ce marcă avea laptopul stăpânei! Muzica poartă amprenta distinctă a lui Elton John, care a contribuit serios la proiect. Iar scena mea favorită rămâne conversaţia lui Gnomeo cu Marele Will, în care se vădeşte orgoliul demiurgului, convins că lumea nu poate fi deloc altfel decât a creat-o el. Dar lumea poate, pentru că iubirea merită să trăiască.
Din 11 februarie 2011, războiul clanurilor Montague şi Capulet poate fi vizionat în cinematografele: Hollywood Multiplex (Bucuresti şi Oradea), Movieplex, Odeon Cineplex (Cluj), Cityplex (Brasov şi Constanta), The Light Cinema şi în reteaua Cinema City (Sun Plaza, Cotroceni, Cluj, Bacau, Arad, Pitesti, Baia Mare, Timisoara, Iasi).
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Cinema, Dragoste, Impresii despre filme, Umor, Video, Ştiri
13 ianuarie 2011
A trecut ceva vreme de când nu-mi mai observ stările sufleteşti sau sentimentele negative: mânia, nerăbdarea, respingerea, tristeţea, durerile provocate de orgoliu… Nu pentru că aş fi ajuns la un grad atât de înalt de conştiinţă sau la o rapiditate de prestidigitator în a-mi intercepta impresiile, ci pentru că mă trezesc prinsă într-un balans cu mine însămi, între starea propriu-zisă şi raţiune. Nu pot decât să întorc capul ca un spectator la un meci de tenis, simţind că propria mea inimă este mingea. Lucrul cel mai cumplit nu este „meciul” în sine, ci senzaţia de după, când, invariabil, câştigă raţiunea. Ar trebui să mă bucur de triumful raţiunii asupra afectivităţii mele primitive, sălbatice, triumful minţii asupra patimii, triumful puterii asupra slăbiciunii, triumful bunătăţii asupra răutăţii, triumful înţelepciunii asupra prostiei. Şi totusi, nu asta simt, ci că am îngropat ceva din mine fără să-l fi cunoscut pe deplin şi cu adevărat, ceva care şi-a arătat doar o parte a chipului, ceva care va renaşte mereu şi mereu, în alte chipuri, fiindcă e mai uşor să tai buruienile decât să le smulgi din rădăcini.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Silvia Velea in Eseuri
16 decembrie 2010
Un creştin ajunge la Dumnezeu cu un posmag, nu are nevoie de navete spaţiale (care se opresc pe Lună). Nu e nici apăsat de trecut, nici îngrijorat de viitor, pentru că e creştin. Se supune voinţei divine, pentru ca ştie că în porunci îl descoperă pe Poruncitor. Evită răul, pentru că e conştient că orice deviaţie de la normalitate îl va înnebuni la final. Nu este afectat de boscoane magice, pentru că are scutul rugăciunii şi al harului.
Un creştin investeşte în arca iubirii, chiar dacă ceilalţi îl ironizează, amintindu-i mereu că investiţia lui nu este profitabilă (după calculele lor greşite). Vede în oamenii nu ceea ce sunt, ci ceea ce pot deveni, cum frumos scrie C. Olinici. Nu îşi caută lăudători, ci se smereşte total: e primul dintre păcătoşi. Nu o judecă pe vecina căzută în desfrânare, se consideră mai nevrednic decât ea. Nu îşi pierde niciodată nădejdea, nu are nevoie de imagine publică, nu îşi taie venele când i s-au tăiat veniturile.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Ron Varese in Eseuri
9 decembrie 2010
„The only difference between the saint and the sinner is that every saint has a past, and every sinner has a future.” / „Singura diferenţă dintre un sfânt şi un păcătos este că orice sfânt are un trecut şi orice păcătos are un viitor.” (Oscar Wilde)
Şi încă ochii mei se miră,
De oamenii cum forfotesc…
Îi simt cum mor, deşi respiră
Zicându-şi vesel: „Eu trăiesc!”
E mai uşor să nu fii de acord cu ce nu înţelegi, decât să te informezi.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Adina-Cristinela Ghinescu in Cărţi, Eseuri, Fragmente literare
18 august 2010
Există în istoria noastră literară poveşti de dragoste incredibile, ce au rămas să fie repovestite şi pentru generaţiile actuale. O astfel de poveste este şi iubirea dintre Şt.O. Iosif, Natalia Negru şi Dimitrie Anghel.
Şt.O. Iosif se întâlneşte cu Natalia Negru prin 1885 pe coridoarele Faculţăţii de litere din Bucureşti şi se îndrăgosteşte de ea nebuneşte. Pentru ea frecventează cursurile Facultăţii de litere şi se prezintă cu Natalia Negru cu teza „Influenţe strâine asupra literaturii române – foloasele si relele lor” la examenul de licenţă. Lucrarea este notată cu „bilă neagră”, un semn divin al dramei ce avea să vină în viaţa lor.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Ion Ionescu-Bucovu in Dragoste, Memorii
13 august 2010
Revista lunară de satiră şi umor „Haz de Necaz” publică, în numărul 14 din iunie 2001, pe o pătrime de pagină, următoarele precizări ale lui George Corbu:
Prietenia (nu doar literară) ce m-a legat de emeritul umorist şi epigramist Mircea Trifu (24.02.1922 – 20.06.1994) stă la originea a ceea ce avea să devină „Războiul (duelul) sutei de sonete”. În compania, ilustră, a mult talentatului coleg, am purtat cea mai paşnică bătălie de-a lungul primelor trei luni ale anului 1970. Cele 101 sonete scrise atunci – probabil, cel mai lung duel de acest gen din literatura română – au avut ca martori pe Tudor Muşatescu şi Mircea Pavelescu, iar ca arbitru pe Victor Eftimiu. Ele îmbracă astăzi haina tiparului, înainte ca vreun editor, în a cărei venire mai sper, să le ofere veşmântul aristocratic al unei cărţi, aşa cum, de altfel, şi-au dorit protagoniştii acestei confruntări ironico-umoristice.
Meritul esenţial în acest inedit încă fapt literar – din care antologia umorului liric îşi va recruta, poate, unele piese de rezistenţă (modestia este virtutea mediocrilor), revine strălucitului confrate Mircea Trifu care, lansând provocarea, a dat startul impresionantei competiţii.
Să mi se îngădue, până la împlinirea sorocului strângerii acestor creaţii într-un volum, a-i aduce încă şi încă, omagiul meu devotat incomparabilului Mircea Trifu, pentru strălucirea cu care a slujit decenii de-a rândul epigrama românească.
Nu este, cred, lipsit de interes să amintesc faptul că despre existenţa acestui virtual volum făcea referire însuşi Mircea Trifu, anunţându-l, printre cărţile în pregătire, pe clapeta copertei primului său volum („Epigrama”, Bucureşti, Editura LITERA, 1976).
Continuare »
Încarc...
Publicat de Gheorghe Culicovschi in Epigrame, Poezii, Umor
