Un creştin
Un creştin ajunge la Dumnezeu cu un posmag, nu are nevoie de navete spaţiale (care se opresc pe Lună). Nu e nici apăsat de trecut, nici îngrijorat de viitor, pentru că e creştin. Se supune voinţei divine, pentru ca ştie că în porunci îl descoperă pe Poruncitor. Evită răul, pentru că e conştient că orice deviaţie de la normalitate îl va înnebuni la final. Nu este afectat de boscoane magice, pentru că are scutul rugăciunii şi al harului.
Un creştin investeşte în arca iubirii, chiar dacă ceilalţi îl ironizează, amintindu-i mereu că investiţia lui nu este profitabilă (după calculele lor greşite). Vede în oamenii nu ceea ce sunt, ci ceea ce pot deveni, cum frumos scrie C. Olinici. Nu îşi caută lăudători, ci se smereşte total: e primul dintre păcătoşi. Nu o judecă pe vecina căzută în desfrânare, se consideră mai nevrednic decât ea. Nu îşi pierde niciodată nădejdea, nu are nevoie de imagine publică, nu îşi taie venele când i s-au tăiat veniturile.
Un creştin se bucură de post, nu îl consideră suma tuturor interdicţiilor. Ştie că sărbătoarea e o zi pentru linişte şi har, nu pentru grătare şi bârfe. Ca să fie liber, nu adaugă, ci smulge ceva din el (idee splendidă a lui Goettmann). Nu caută tumultul, ci liniştea pascaliană, şi nu se amăgeşte cu zgomote. Credinţa lui îl scapă de indiferenţă, iubirea lui îl scapă de iad.
Un creştin nu se văicăreşte toată ziuă, ci plânge doar în faţa icoanei; îşi plânge păcatul. Îi vine ideea cea bună: să ceară sporirea iubirii, nu a banilor. Ştie că nu poate salva de unul singur lumea de răutate, dar o privează măcar de răul lui; răul nu are punctul de pornire de la el. Nu ratează ţinta: oraşul fără cimitir.
Un creştin vrea să intre în Împărăţie. Ştie cum vindecă dragostea. Se luptă să scape de mirosul păcatului. Chiar dacă suferă, nu e răpus. Se roagă pustnicilor trecuţi Dincolo să mijlocească pentru toţi. Nu are meserii incompatibile, pentru că scopul nu scuza mijloacele. La final, Dumnezeu se va odihni în el şi el se va odihni în Dumnezeu.
Un creştin nu e nici trist, nici nemulţumit, chiar dacă şi de Paşti merge desculţ şi cu haine cârpite; banii de blugi noi i-a dat unui sărac. Gândul lui e rugăciune; milostenia lui e inspiraţie divină. Nu caută formule prin care să îl cucerească pe Cel Ce Este. Vede în toţi semenii scânteia de dumnezeire şi de bunătate, nu doar defectele.
Un creştin nu e superficial, pentru că ştie că la Înviere trupul-comoară va fi scos din pământ (frumoase cuvinte ale lui Rafail Noica). Evită bulevardele mondene cu inimi mici şi suflete bolnave. Nu e plictisit de păcat, ci se luptă cu el; ştie că păcatul e acul de la seringa morţii, prin care se scurge moartea. Îşi dă zilnic jos machiajul şi se priveşte în Cruce, nu în oglindă.
Un creştin copiază cel mai bine pe sfinţi, învaţă arta copierii lui Hristos. În Biserică se copiază cel mai bine… Orice invenţie înseamnă adăugare de iote sau cirte, deci, erezie. Un creştin e aproape de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este oriunde, cum ne amintim de la marele Hrisostom. Nu îşi deplânge soarta, ci face milostenie, pentru ca milostenie să găsească, ca şi avva Efrem.
Un creştin se lasă (dacă s-a apucat vreodată) de fumat şi nu se consideră superior celor ce încă mai fumează, aşa cum a copiat el de la Steinhardt. Un creştin nu uită că Hristos nu i-a spus să ceară numai o dată, să bată doar de trei ori ca să i se deschidă, ci se roagă să îi dea Dumnezeu constanţă în bine, nu sporadicitate.
Gânduri de Marius Matei
4 voturi
Încarc...