Search Results

 11 octombrie 2007

François Mauriac sau opera raţională a misterului vieţii

Francois MauriacFragmente din volumul „Scriitori francezi”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978 – autorul articolului este Irina Mavrodin:

‘Conflictul între aceste două exigenţe: pe de o parte, să scriu o operă logică şi raţională, pe de alta, să las personajelor mele nedeterminarea şi misterul vieţii – îmi pare a fi singurul pe care, cu adevărat, trebuie să-l rezolv.’

Astfel îşi precizează Mauriac intenţiile, într-un eseu despre roman, situându-se între tradiţia balzaciană, contestată doar parţial, şi noile tendinţe ale romanului – recunoscute de el mai ales în opera lui Dostoievski şi Proust. Romanul lui Mauriac este însăşi consacrarea acestui compromis, rezolvarea lui originală.

E balzacian mai ales prin teme, deşi le dă acestora o semnificaţie cu totul nouă. Din mulţimea temelor balzaciene, el decupează de fapt una singură (tratând-o, de fiecare dată, în acelaşi mod) – şi în această unicitate obsesională a temei se vădeşte o deosebire fundamentală faţă de multiformul spirit balzacian -, atât de caracteristica temă a relaţiilor de familie în lumea burgheziei bogate. Ca şi în opera lui Balzac, în romanele lui Mauriac, sinistre comploturi – de a căror reuşită atârnă izbânda sau eşecul unei experienţe – se urzesc în jurul unui testament sau al unei foi de zestre, mărunte afaceri tenebroase, proiectate pe orizontul îngust al unui oraş de provincie, mereu acelaşi şi conceput ca o aglutinare de familii, capătă proporţii devastatoare.”

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 5 octombrie 2007

Denis Diderot şi spiritul enciclopedic

Denis DiderotFragmente din volumul „Scriitori francezi”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978 – autorul articolului este Irina Bădescu:

„În ciuda activităţii sale întinse şi cuprinzătoare, de filozof, romancier, dramaturg, teoretician şi critic de artă, de teatru, traducător şi lexicograf, Diderot este unul dintre ultimii ‘mari’ intraţi în sacrul panteon al culturii franceze. Dintre cei mai anevoie acceptaţi. Motivul e acelaşi – strălucită dovadă, de altfel, a calităţii reprezentative a lui Diderot – care a propagat, în diverse forme, apăsătorul ‘malentendu’ de origine romandică asupra complexului şi inconfundabilului veac XVIII: Diderot este, ca şi epoca, inclasabil. ‘Or, nouă, francezilor, ne place nespus să clasificăm scriitorii.’ (Bénac) Afirmaţia nu cere comentarii; chiar admiţându-i-se intenţia ironică, ea dezvăluie rezistenţa criticii şi exegezei tradiţionale la orice operă heterodoxă sau scriitor nealiniat, fie că heterodoxia sau nealinierea se petrec pe plan filozofic sau estetic. Demn reprezentant al unei epoci pe care o defineşte într-o măsură încă insuficient studiată, Diderot este şi un creator de problematici dintre cele mai diverse şi o creaţie a acestora, iar existenţa sa spirituală reflectă, prin analogie, deopotrivă evoluţia gândirii Luminilor pe o bună porţiune din traseul ei, şi istoria formării unei personalităţi geniale, premergătoare stabilirii acestei gândiri într-un domeniu finit – şi astfel închis, deci clasificabil – sau într-altul al cunoaşterii. Itinerarul existenţial şi spiritual al lui Diderot este şi totodată figurează acea ‘Bildungsgeschichte’, drumeţie scandată de salturi (‘în clipa când eroul a întâlnit evenimentul X, soarta i s-a schimbat radical’) care alcătuieşte temelia romanului modern – şi pe care acesta i-o datorează întru totul sec. XVIII, iar parţial, lui Diderot. Şi, în primul rând, pe plan filozofic. Timp de îndelungi decenii, filozofii şi literaţii şi-au ‘pasat’ unii altora autorii francezi ai Luminilor, primii clasificându-i ca scriitori, cei de-ai doilea, ca filozofi. Faptul se datorează – cum am spus – într-o măsură lui Diderot, căruia calitatea de filozof i-a fost contestată cu violenţă, pe temeiul ‘anarhiei lui intelectuale’ şi al ‘ inaptitudinii pentru sinteză’.”

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 4 octombrie 2007

Felie de timp – Aşa am fost noi? Aşa vom fi oare?

– Se aprobă, se aprobă, tovarăşe, dar… ştiţi, soţia tovarăşului şi-a dorit atât de mult să… şi poate dumneavostră, având relaţiile de care ştiu că vă bucuraţi, s-ar putea să rezolvaţi această cerinţă şi imediat vă aprobăm cererea.
– Se poate, tovarăşe, noi am colaborat întodeauna cu cele mai bune intenţii şi vom fi solvabili şi în viitor. Vă rog să vă bazaţi pe disponibiltatea nostră. Vă salut. Cu tot respectul.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 28 septembrie 2007

Vasile Pârvan sau ce dorim de la elevii noştri

Auzisem despre Vasile Pârvan când eram mică, aşa cum auzi din greşeală despre lucruri care rămân în tine pentru a le înţelege mult mai târziu; nu-mi amintesc exact cine şi ce-mi spusese despre Domnia Sa. Ceva legat de daci. Am aflat apoi, studentă fiind, despre „Getica” şi despre importanţa activităţii autorului acesteia pentru şcoala românească de istorie şi de arheologie, dar şi pentru cei care studiază istoria limbii române. De curând însă (profesor fiind eu acum), am descoperit un foarte interesant curs, ţinut la Universitatea din Cluj (în 1919!), pe care îl recomand călduros, intitulat „Datoria vieţii noastre”. Ideile sunt parcă ale timpurilor noastre şi am selectat câteva pasaje, cele care m-au surprins în felul acela plăcut în care găseşti, unde te aştepţi mai puţin, întrebări sau răspunsuri pe care le ştii adânc în tine şi pe care le auzi deodată rostindu-se.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 27 septembrie 2007

Felii de timp – Secretarul P.C.R.

El, secretarul de partid, devenise sub ciuma roşie apostol al Marelui Conducător. Lui te subordonai, te încovoiai, iar Marelui Conducător, care luase locul lui Dumnezeu, erai obligat să-i aduci osanale, ridicări în slăvi.

Toată activitatea, fie de la oraşe, fie de la sate, era subordonată, coordonată, dirijată de partid şi conducătorii săi. Nimic nu mişca şi nimic nu se decidea fără avizul organelor de partid la toate nivelurile. Totul era controlat. În ceea ce priveşte viaţa familială, cât şi extra-familială, aceasta era controlată, în unele cazuri până în cele mai mici amănunte de intimitate. Controlul se efectua prin mai multe forme şi mijloace.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 17 septembrie 2007

Triunghiul de aur al democraţiei

Triunghiul de aur al democraţieiEditura Aldo Press îi invită pe cei interesaţi să participe miercuri, 19 septembrie 2007, ora 19:00, la sediul Grupului pentru Dialog Social, Calea Victoriei nr. 120, Bucureşti, la lansarea cărţii „Triunghiul de Aur al Democraţiei” de Ioan Puşcaşu.

Evenimentul îşi propune o dezbatere care să pornească de la temele abordate în carte: rolul societăţii civile într-o democraţie reală, puterea publică, strategiile societăţii civile şi problemele sistemului din România (din partea clasei politice – corupţie, oligarhie, incompetenţă, iar din partea societăţii civile – neimplicare, pasivitate).

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'social'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii