28 septembrie 2007

Vasile Pârvan sau ce dorim de la elevii noştri

Auzisem despre Vasile Pârvan când eram mică, aşa cum auzi din greşeală despre lucruri care rămân în tine pentru a le înţelege mult mai târziu; nu-mi amintesc exact cine şi ce-mi spusese despre Domnia Sa. Ceva legat de daci. Am aflat apoi, studentă fiind, despre „Getica” şi despre importanţa activităţii autorului acesteia pentru şcoala românească de istorie şi de arheologie, dar şi pentru cei care studiază istoria limbii române. De curând însă (profesor fiind eu acum), am descoperit un foarte interesant curs, ţinut la Universitatea din Cluj (în 1919!), pe care îl recomand călduros, intitulat „Datoria vieţii noastre”. Ideile sunt parcă ale timpurilor noastre şi am selectat câteva pasaje, cele care m-au surprins în felul acela plăcut în care găseşti, unde te aştepţi mai puţin, întrebări sau răspunsuri pe care le ştii adânc în tine şi pe care le auzi deodată rostindu-se.

De la o zi la alta popoarele trăiesc prin munca, mereu aceeaşi, a celor mulţi. Singura oboseală ce şi-o dă sufletul omului simplu e de a păstra cât mai neschimbat meşteşugul din bătrâni, care îi dă – după meseria ce o are – hrana. Şi memoria populară e foarte precisă: unele procedee îşi au începutul lor, identic cu forma de azi, în epoca preistorică. Continuitatea civilizaţiilor populare în cursul mileniilor e propriu-zis un simplu reflex al continuităţii vieţii din natură: evoluţia acesteia se petrece în limite de timp aşa de imense, încât sunt neaccesibile controlului uman; se poate aşadar vorbi de o adevărată eternitate a primitivismului popular, conservativ.

Istoric, adică evolutiv-uman, popoarele trăiesc numai prin fapta precursorilor şi revoltaţilor. Aceştia tulbură ca nişte demoni, perpetuu nemulţumiţi, beatitudinea lenei spirituale a contemporanilor, le deşteaptă iluzii şi apetituri, le răscolesc patimile, le dărâmă preţiosul echilibru al perfectei inerţii. Fie că atunci masele populare se încaieră în războaie, fie că folosesc paşnic gândul născocitorilor, mimetismul şi utilitarismul ancestral biciuit şi de instinctul curiozităţii – care e mai vechi decât însuşi omul – le împinge să aducă modificări, mai mult ori mai puţin adânci, sacrosanctelor lor tradiţii.”

„Democraţia contemporană, fie burgheză, fie socialistă, e stăpânită de ideea răspândirii culturii în masele largi ale muncitorimii. Dar marea erezie a creării de genii prin fabricile de cultură, care sunt Universităţile şi Academiile, începe a pierde din ce în ce teren. Cu foarte mare părere de rău Pontificii înţelepciunii dogmatizate încep să recunoască neputinţa lor de a crea altceva, decât nişte docili papagali intelectuali şi nişte gelatinoase nevertebrate etice. Şcoala oficială începe să recunoască că toate doctoratele de ştiinţă şi diplomele de artă ale lumii nu pot face dintr-o maimuţă cu dar suficient de imitaţie un creator de valori noi spirituale. Încep să recunoască monumentalii şefi de şcoli, filozofice, artistice, ştiinţifice, că şcoala, ca instituţie educativă a mulţimilor, nu are rostul mecanic, militarist şi trivial al uniformizării gândului şi al reglementării creerii, ci datoria mult mai modestă a dezanimalizării capetelor de sută şi al procurării repezi a mijloacelor tehnice de lucru pentru capetele geniale. „Profesorul” contemporan, dacă e de fapt un om superior, nu mai e astăzi un infailibil profet de sentinţe revelate, ci un „prospector” de aur şi diamante în stâncosul pustiu al neînţelepciunii omeneşti. Ca Diogene din Sinope, profesorul contemporan are a căuta, în şcoală, ca şi în lumea largă, cu lampa aprinsă şi ziua, oameni: oameni întregi, noi, în care pâlpâie flacăra ideii. Avem azi apreciatori de artă, avem cunoscători de vinuri şi de cai de rasă, dar n-avem preţuitori de suflete noi. Nu vezi pe nimeni bucurându-se, fiind fericit, că în mulţimea purtătorilor de ghiozdane de şcoală a găsit un anarhist al legilor actuale ale gândului, un neliniştit, un chinuit căutător de legi noi. Dimpotrivă, cel mai iubit, între puii de oameni care se ridică spre conştiinţă proprie, e cel mai docil dintre memorizatorii înţelepciunii consacrate.

Noutatea spiritului are nevoie de libertate, de aer larg. Şi libertatea nu poate înflori în turmă. Şi nici nu trebuie să înflorească acolo: ce-ar fi să zburde după cheful lor animalic toate necuvântătoarele care au nevoie de conducere şi disciplină socială! Dar chiar în marile aglomerări şcolare se poate crea libertatea de zbor pentru cei chinuiţi de demonul lăuntric. Libertatea aceasta creşte din starea de suflet a iubirii pentru idee. Profesorul să se facă şi el simplu şcolar, alergând la un loc cu copiii şi adolescenţii după licuriciul minunat al gândului, care luminează în întunericul banalităţii utilitare zilnice.

Cât spirit de acesta, de camaraderesc entuziasm pentru idealul de toate felurile, va fi într-o şcoală, atâta libertate a gândului şi deci, atâta putinţă de înflorire a sufletelor, va fi în acea tovărăşie de viitori oameni.”

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

5 thoughts on "Vasile Pârvan sau ce dorim de la elevii noştri"

  1. daba spune:

    foarte prost

  2. Iulia Muşat spune:

    Multumesc.

  3. Viorel Muha spune:

    Intodeauna exista la simboluri pozitive si contrarii, contrarii care nu se explica ci doar constata.
    Constata fara gind si suflet, mai popular spus unii construiesc ceva, iar altii vin si strica.
    Vin si intuneca locul printrun sigur cuvint.
    Ei acestia, nu pot da lumina.
    Cuvintul spus totusi, te face sa te apleci mai bine, la ceea ce face referire.

    Multumesc Iulia Musat ca pui in valoare simboluri si oameni adevarati.

  4. Iulia Muşat spune:

    :)
    Mulţumesc pentru eleganţă. Exact ăsta e scopul articolelor mele de aici.

    Vă mulţumesc şi eu pentru incursiunile în timpuri pe care le-am dori cu totul duse… chiar dacă e amărăciune în ce scrieţi. Însă cei care nu-şi învaţă istoria riscă să o repete.
    Spor!

  5. olga spune:

    ÎŢI MULŢUMESC ŞI EU DIN TOT SUFLETUL: PENTRU CĂ AM AFLAT DE LA TINE CE VREAU ŞI PENTRU CĂ MI-AI ARĂTAT CALEA ŞI PENTRU CĂ EŞTI AŞA ŞI NU ALTFEL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook