24 octombrie 2012

Vasile Pârvan şi Şcoala Română din Roma

Cea mai veche instituție românescă de cultură din străinătate, Școala Română din Roma / Accademia di Romania in Roma, aniversează în această toamnă 90 de ani de la deschidere și 130 de ani de la nașterea arheologului român Vasile Pârvan. Aniversarea va fi marcată în zilele de 26 și 27 octombrie 2012, la sediul instituției, de organizarea unui colocviu, a unor prezentări de carte, a unei expoziții documentare și a unui concert.

Colocviul „Vasile Pârvan şi Şcoala Română din Roma” reunește specialiști italieni, români și francezi, propunându-și să evoce figura savantului Vasile Pârvan și activitatea depusă pentru fondarea și organizarea Școlii Române din Roma între anii 1921-1927. Alte comunicări vor trata importanța Școlii în panorama științifică interbelică, aspecte privind clădirea ridicată în centrul Romei de arhitectul Petre Antonescu și reluarea activității științifice și culturale după 1990. În deschidere vor lua cuvântul reprezentanți ai celor mai înalte foruri științifice și culturale din țară, dar și ai lumii academice italiene și străine active la Roma.

Deschiderea lucrărilor colocviul va fi precedată de vernisajul expoziţiei documentare „Şcoala Română din Roma. 1922-1948”, îngrijită de Arhivele Diplomatice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Va fi prezentat volumul scris de Mihai Bărbulescu, Veronica Turcuş şi Iulian M. Damian, „Accademia di Romania din Roma. 1922-2012”, apărut la Roma în toamna acestui an. Vor fi prezentate, de asemenea, volumele XIII (2011) şi XIV (2012) ale Anuarului Ephemeris Dacoromana.

Seara zilei de 26 octombrie va fi încheiată festiv de un concert de flaut traversier și clavecin susținut de Pierluigi Tabachin şi Cipriana Smărăndescu. În program: W. Byrd, G.Fr. Haendel, A. Corelli.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook