Viaţa suburbană şi sătească devenise foarte grea. Parcă s-au adunat toate greutăţile şi poverile milenare la un loc, poveri adunate de la hoardele slave şi tătare şi, a altor triburi trecute tăvălug prin noi şi peste noi, hoarde care au ţinut în loc aceast mic colţ de rai.

Supravieţuirea a devenit instict, a transformat săteanul nostru în om temător, ţăran oricând gata să ia furca sau coasa pentru el şi neamul lui, sau să pună în căruţă adunătura de o viaţă şi să ia calea codrului sau a bălţii.

Unele din ce a durat el au fost vremelnic făcute şi poate în grabă, dar cu dragoste, cu suflet. Oaspetele era primit şi omenit ca prieten de-o viaţă şi poate sprijin de viitor, pentru năpastele ce aveau să vină.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Viorel Muha in Memorii
1 comentariu »

Joseph Delaney este un povestitor înnăscut, cu rădăcini adânci în Lancashire. „Cronicile Wardstone” s-au vândut în peste 500.000 exemplare în 20 de ţări şi îşi merită succesul pe deplin. Drepturile pentru ecranizare au fost cumpărate de Warner Bros, studiourile cinematografice care se ocupă şi de filmele cu Harry Potter. Ca şi J.K. Rowling, Joseph Delaney îşi concentrează thrillerele pe lupta sinistră a puterilor magice şi, ca şi în seria „Harry Potter”, succesul lor iniţial a venit prin intermediul unui entuziasm colectiv în rândul copiilor.

Cea de-a cincea carte din seria „Cronicile Wardstone” este finalizată. Iniţial au fost planificate şase volume, dar probabil că vor mai apărea încă cel puţin trei. În limba română au apărut „Ucenicul Vraciului”, „Blestemul Vraciului” şi „Secretul Vraciului”, iar „Bătălia Vraciului” este în curs de apariţie.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Cinema, Cărţi, Ştiri
4 comentarii »

Fragmente din volumul „Dialoguri Borges-Sábato consemnate de Orlando Barone” (traducere de Ileana Scipione, Editura RAO, 2005):

„Borges: Caramba, Domnia Ta te referi la acele timpuri ca la unele foarte depărtate (Pare că le evocă.). Da, desigur, din punct de vedere cronologic sunt depărtate. Totuşi simt, mă gândesc la ele ca şi cum ne-ar fi contemporane. […] vreau să zic… Pentru că, în mintea mea, eu continui să trăiesc în atunci… şi, de altfel, orbirea mă ajută.”

fără voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
Comenteaza! »

„Cartea ignoranţei – mic tratat pentru cei care ştiu… că nu ştiu” este o enciclopedie amuzantă a erorilor intrate în patrimoniul bunului-simţ şi considerate adevăruri. Volumul a apărut la Editura Nemira.

John Lloyd şi John Mitchinson sunt doi autori care au speculat superficialitatea cu care majoritatea adulţilor şi-au însuşit cunoştinţe de ordin general, informaţii care de cele mai multe ori sunt la nivelul piciorului broaştei. Best-seller internaţional, „Cartea ignoranţei – mic tratat pentru cei care ştiu… că nu ştiu” este un compendiu care spulberă miturile despre informaţiile eronate intrate în patrimoniul bunului-simţ. Exemplele pe care brodează cu umor cei doi autori au fost selecţionate din programul „Quite Interesting” de la BBC, un concurs de cultură generală care a scos la iveală atât de multe concepţii greşite încât, adunate, ar putea să completeze lejer o enciclopedie a lucrurilor prost înţelese. John Mitchinson este chiar directorul departamentului de cercetare al respectivului program de la BBC şi autorul programului-concurs difuzat la acelaşi post britanic. John Lloyd nu e la prima colaborare pentru astfel de cărţi, având în portofoliu încă patru, din aceeaşi zonă.

Articolul integral din Cotidianul…

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »

Fragmente din volumul „Caracterele sau moravurile acestui veac” (traducere de Aurel Tita, Colecţia Biblioteca pentru Toţi, Editura pentru Literatură, 1968):

„Îi dau îndărăt publicului ceea ce mi-a dat cu împrumut; de la el am luat materia acestei lucrări; după ce am aşternut-o pe hârtie cu toată grija pentru adevăr de care sunt în stare şi pe care o merită din partea mea, este drept să i-o restitui. Poate să-şi privească pe îndelete portretul pe care i l-am făcut după natură, şi dacă recunoaşte în el unele dintre cusururile pe care le-am zugrăvit, să se dezbare de ele. E singurul ţel pe care trebuie să ni-l propunem când ne apucăm de scris, alături de succes, către care se cade să năzuim mai puţin; dar cum oamenii nu se scârbesc deloc de viciu, nici noi nu trebuie să pregetăm cu dojenirea; poate c-ar fi şi mai răi decât sunt dacă s-ar trezi fără îndrumători sau fără critici; de aceea se rostesc predici şi se scriu cărţi. Oratorul şi scriitorul nu şi-ar putea birui dorinţa pe care o nutresc de a fi admiraţi; dar ar trebui să le fie ruşine faţă de propriul lor cuget dacă n-ar năzui prin cuvântările lor sau prin scrierile lor decât laude, lăsând la o parte faptul că aprobarea cea mai sigură şi cea mai puţin îndoielnică stă în schimbarea moravurilor şi în îndreptarea celor care-i citesc sau care-i ascultă. Nu se cade să vorbim, nu se cade să scriem decât ca să dăm oamenilor o învăţătură; iar dacă se întâmplă să le şi plăcem, nu trebuie totuşi să ne căim de aşa ceva dacă farmecul graiului slujeşte să strecoare pe nesimţite şi să semene în suflete adevărurile care trebuie să le aducă oamenilor o învăţătură.”

7 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
1 comentariu »

Fragmente din „Ciulinii Bărăganului” de Panait Istrati:

„Când soseşte toamna, întinsele câmpii de ţelină ale Munteniei dunărene încep să trăiască, timp de o lună, existenţa lor milenară. Aceasta începe chiar în ziua de Sfântul Pantelimon. În ziua aceea, vântul dinspre Rusia, pe care noi îl numim muscalul sau crivăţul, mătură cu suflarea lui de gheaţă nesfârşitele întinderi; dar cum pamântul arde încă, infierbântat ca un cuptor, muscalul îşi cam rupe dinţii în el. N-are a face! Barza, care stă pe gânduri de mai multe zile, îşi ţinteşte ochiu-i roşu asupra aceluia ce-o dezmiardă în răspăr, şi iat-o plecată în ţinuturile calde, căci ei nu-i place muscalul. Plecarea acestei păsări respectate, puţin cam temută la ţară — ea aduce foc în plisc dacă-i strici cuibul — plecare aşteptată de ialomiţean sau de brăilean, pune capăt stăpânirii omului asupra gliei Domnului. După ce a urmărit barza în zborul ei până a pierdut-o din vedere, cojanul îşi îndeasă căciula pe urechi, tuşeşte uşor, din obişnuinţă, şi, gonind câinele care i se vâră între picioare, intră în casă.”

2 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
Comenteaza! »