16 august 2007

Jean de La Bruyère sau de ce s-au scris „Caracterele”

La BruyereFragmente din volumul „Caracterele sau moravurile acestui veac” (traducere de Aurel Tita, Colecţia Biblioteca pentru Toţi, Editura pentru Literatură, 1968):

„Îi dau îndărăt publicului ceea ce mi-a dat cu împrumut; de la el am luat materia acestei lucrări; după ce am aşternut-o pe hârtie cu toată grija pentru adevăr de care sunt în stare şi pe care o merită din partea mea, este drept să i-o restitui. Poate să-şi privească pe îndelete portretul pe care i l-am făcut după natură, şi dacă recunoaşte în el unele dintre cusururile pe care le-am zugrăvit, să se dezbare de ele. E singurul ţel pe care trebuie să ni-l propunem când ne apucăm de scris, alături de succes, către care se cade să năzuim mai puţin; dar cum oamenii nu se scârbesc deloc de viciu, nici noi nu trebuie să pregetăm cu dojenirea; poate c-ar fi şi mai răi decât sunt dacă s-ar trezi fără îndrumători sau fără critici; de aceea se rostesc predici şi se scriu cărţi. Oratorul şi scriitorul nu şi-ar putea birui dorinţa pe care o nutresc de a fi admiraţi; dar ar trebui să le fie ruşine faţă de propriul lor cuget dacă n-ar năzui prin cuvântările lor sau prin scrierile lor decât laude, lăsând la o parte faptul că aprobarea cea mai sigură şi cea mai puţin îndoielnică stă în schimbarea moravurilor şi în îndreptarea celor care-i citesc sau care-i ascultă. Nu se cade să vorbim, nu se cade să scriem decât ca să dăm oamenilor o învăţătură; iar dacă se întâmplă să le şi plăcem, nu trebuie totuşi să ne căim de aşa ceva dacă farmecul graiului slujeşte să strecoare pe nesimţite şi să semene în suflete adevărurile care trebuie să le aducă oamenilor o învăţătură.”

„Mai există una [o regulă, o precizare necesară] pe care ţin să binevoiască a o urma cititorul şi care constă în a nu pierde din vedere titlul lucrării mele, având mereu în minte, de-a lungul lecturii întregii lucrări, că zugrăvesc în ea caracterele sau moravurile acestui veac; căci, deşi mă inspir adesea de la curtea Franţei şi de la oamenii din naţiunea mea, chipurile înfăţişate nu pot fi restrânse la o singură curte, nici nu pot fi închise între graniţele unei singure ţări fără ca lucrarea mea să-şi piardă mult din orizontul şi din utilitatea ei şi fără să se depărteze de planul pe care mi l-am întocmit de a zugrăvi în ea oamenii în genere, ca şi de temeiurile care călăuzesc ordinea capitolelor şi o anumită înşiruire imperceptibilă a reflecţiilor ce-o alcătuiesc.”

„Trebuie să ştii să citeşti şi după aceea să taci sau să poţi arăta ce-ai citit – nici mai mult, nici mai puţin decât ce-ai citit; iar dacă reuşeşti uneori să faci aşa ceva, tot nu e de ajuns: mai trebuie şi să vrei s-o faci. Fără condiţiile acestea, pe care un autor exigent şi conştiincios are dreptul să le pretindă de la anumiţi cititori ca singura răsplată a trudei sale, mă îndoiesc că ar trebui să scrie mai departe, dacă preferă cât de cât propria lui mulţumire în locul folosului pentru un număr mai mare de oameni şi al râvnei pentru adevăr.”

„Iar dacă mă va învinovăţi cineva că nu mi-am respectat cuvântul, introducând în cele trei ediţii care au urmat un număr destul de mare de reflecţii, va vedea cel puţin că, amestecându-le cu cele vechi prin deplina înlăturare a acelor deosebiri care se văd din notă, am fost mai puţin preocupat de gândul de a-l face să citească lucruri noi decât de acela de a lăsa, poate, posterităţii o lucrare despre moravuri mai completă, mai şlefuită şi mai potrivită canoanelor scrisului. De altfel, n-am ţinut să scriu maxime: maximele sunt, în morală, ca nişte legi, şi mărturisesc că eu n-am destulă autoritate şi nici destulă înzestrare ca să fac pe legiuitorul; ştiu chiar că aş fi păcătuit şi împotriva datinii maximelor, care le vrea scurte şi concise, ca nişte oracole. Unele dintre reflecţiile acestea sunt într-adevăr aşa, dar altele sunt mai lungi; fiecare gândeşte lucrurile în chip deosebit şi le dă grai tot printr-o ticluire deosebită, printr-o sentinţă, printr-un raţionament, printr-o metaforă ori prin vreo altă figură de stil, printr-o paralelă, printr-o simplă comparaţie, printr-un fapt întreg, printr-o singură trăsătură, printr-o descriere, printr-un portret: de aici provine lungimea sau scurtimea reflecţiilor mele. În sfârşit, cei care scriu maxime vor să fie crezuţi; eu unul, dimpotrivă, primesc să se spună despre mine că n-am observat uneori bine, cu condiţia să observe altul mai bine.”

„Totul s-a spus, şi noi ne-am ivit prea târziu, după mai bine de şapte mii de ani de când există oameni pe lume şi de când cugetă. Pe tărâmul moravurilor, ce-a fost mai frumos şi mai bun s-a recoltat; nouă nu ne mai rămâne decât să spicuim pe urmele anticilor şi ale celor mai iscusiţi din vremurile noastre.”

„Nu e atât de lesne să-ţi faci un nume printr-o lucrare desăvârşită, cât e să impui una mediocră prin numele pe care ţi l-ai dobândit mai înainte.”

„Anumiţi poeţi sunt supuşi, în operele lor dramatice, la lungi şiruri de versuri pompoase, care par puternice, înălţătoare şi pline de simţăminte intense. Mulţimea ascultă nesăţioasă, cu ochii mari şi cu gura căscată, crede că aşa ceva îi place şi, pe măsură ce înţelege din aceste versuri tot mai puţin, le admiră şi mai mult; nici nu are vreme să-şi tragă sufletul: abia dacă mai are răgaz să se minuneze cu glas tare şi să aplaude. Pe vremuri, în zorii tinereţii mele, am crezut că pasajele acelea erau clare şi uşor de înţeles pentru actori şi pentru spectatorii de la parter şi din amfiteatru, că autorii îşi înţelegeau singuri versurile şi că, în ciuda atenţiei pe care o dădeam lucrărilor, eu eram de vină că nu pricepeam o boabă: acum văd că mă înşelasem.”

„În artă există o treaptă de desăvârşire, cum există o treaptă de bunătate sau de maturitate în natură. Cel care o simte şi ţine la ea are gustul desăvârşit; cel care nu o simte şi ţine ba la una, ba la alta are un gust amăgitor. Există aşadar şi bun gust, şi gust prost, şi despre gusturi se discută cu drept temei.”

SlabAcceptabilOKBunExcelent 7 voturi
Încarc...

One thought on "Jean de La Bruyère sau de ce s-au scris „Caracterele”"

  1. anca spune:

    Nu am decit sa multumesc pentru cele citite, Anca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook