12 februarie 2008
Cuvintele… de multe ori pentru mine sunt liant între suflet şi gând, liant ce le uneşte în idee, eliberându-le apoi în rostire.
Zilele-mi înlănţuite în existenţa se scurg, uneori banale şi aride în înţelesuri. De multe ori parcă şi natura îşi ascunde, privirii mele, tolba cu minunăţii, spunându-şi supărarea doar în vântul tăios şi rece. Ȋn astfel de momente, nu vorbeşte cu mine, ci îmi grăbeşte paşii către acasă. Ea este pentru mine căldura de pluş a unei perechi moi de papuci, întotdeauna pereche de stângul cu dreptul.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
30 ianuarie 2008
Litere adunate în cuvinte…
pentru atunci când vom fi pietre…
să ştie oamenii să ne topească…
în vulcan al iubirii
Privesc spre ţărm… pescăruşi albi, învăluiţi în spuma mării răpesc tulburătorului albastru, viu, sălbatic prada, argintii peşti ce-şi găsesc sfârşitul în ghearele oţelite de natură ale păsărilor înaltului…
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
22 ianuarie 2008
Astăzi, paşii mă îndreaptă cu o atracţie magică, spre tărâmul cărţilor. Mă îndrumă, cunoscători, prin labirintul literelor, spre prietenele mele dragi, cărţile. Acolo regăsesc, întotdeauna, cu surprindere, atâtea veacuri de suflete-litere înviate de suflete-om! Arghezi, Coşbuc, Topârceanu, Eminescu…, pe ei şi mulţi alţii îi regăsesc printre amintirile versurilor din leagănul copilăriei.
Mireasma florilor de tei răzbate, încă, din faldurile unei păduri cutreierate de ultimul romantic ascuns de lumina Luceafărului. Iar eu, îmi odihnesc privirea pe chipul ghiocelului, primăvăratic răsărit dintre filele unei cărţi răsfoite cu nostalgie. El, ghiocelul este dăruit copilăriei să păstreze în taina lui dalbă, farâma de inimă de copil ce şi-a uitat, demult, la poarta sufletului, păpuşile.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
8 ianuarie 2008
Zori de iarnă. Dimineaţă. Totul la fel de trecător ca şi nisipul care alungă, nestăpânit, clipele din clepsidra timpului.
Ger. Simt cum frigul îmi învăluie sufletul în gheaţa iernii, chemând-o parcă să stăpânească şi firava urmă de căldură uitată în adânc de fiinţă.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
31 decembrie 2007
Iarnă… îngheţ de iarnă. Închid ochii şi mă las copleşită de tăria vântului care îmi stăruie în priviri, ademenind lacrimi să se rostogolească în mărgăritare pe obrajii reci. Privesc în jurul meu, peste tot, aşternut de frunze, hoinar rămase din toamnă, îmbrăcate în straie reci din bruma iernii.
Copaci desfrunziţi îşi ridică în tăcere ramuri către un cer închis în nori ca într-o fortăreaţă a întunericului. Nu îmi par trişti, ci doar tăcuţi, asteptându-şi primăvara să le adune, cândva, din nori, ploaie dătătoare de viaţă. Păsările mari, negre, parcă nu mai zboară pustiu şi trist, ci zboară alb, simţindu-şi libertatea în tot mai înalt…
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
25 decembrie 2007
Aplecată spre leagănul copilăriei, revăd tabloul feeric al iernii care aşează vederii chip de înger cu privire dumnezeiască, privind fulgii mari, mari, albi care ning flori de măr din glasuri de colindă sfântă în calea întrupării Cuvântului din Ceruri, de-a pururi, în timp de decembrie.
Cerul şi Pământul se îmbracă în dalbe straie, neprihănirea naşterii sfinte este adusă lumii în albul fulgilor de nea, ca mângâiere a Tatălui pe chipul pruncilor Lui, noi, toţi deopotrivă.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
