Actorul Mark Harmon, nominalizat pentru premiile Emmy şi Globul de Aur, este, probabil, cunoscut publicului în special pentru rolul său de agent special Leroy Jethro Gibbs din filmul de succes „NCIS” difuzat de compania de televiziune Columbia Broadcasting System (CBS). De data aceasta, el va juca într-un film cu durata de două ore, bazat pe seria romanelor best-seller „Prada”, scrise de câştigătorul premiului Pulitzer, John Sandford şi va fi difuzat de canalul american de televiziune prin cablu USA Network, care a achiziţionat drepturile de realizare a acestui film.
Tinerii critici de film din Sacramento, California, s-au confruntat cu o provocare dificilă în alegerea filmului anului 2010, cu cele mai multe scene în care personajele fumează. În cele din urmă au ajuns la concluzia că drama romantică „Aminteşte-ţi de mine” („Remember Me”) este un dezastru în ceea ce priveşte conştientizarea consecinţelor nefaste ale fumatului în rândul tinerilor, una din principalele cauze de deces în multe părţi ale lumii. Această neglijenţă i-a adus filmului premiul nedorit Thumbs Down! la festivitatea anuală în cadrul căreia se decernează Hackadeny Awards, organizată de organizaţia nonprofit Breath California din Sacramento.
Conform declaraţiilor unuia dintre criticii pentru acordarea premiilor Thumbs Up! Thumbs Down!, actorul principal al filmului, Robert Pattinson, „a fost văzut pe ecran aproape tot timpul cu o ţigară în mână şi un nor de fum înconjurându-i faţa.” Şi deşi filmul conţine câteva mesaje anti-tutun, acestea se pierd atunci când personajul lui Pattinson fumează în faţa surorii sale de 11 ani sau îşi aprinde ţigara într-o zonă desemnată nefumătorilor. Una peste alta, filmul este un alt exemplu în care Hollywood-ul conferă consumului de tutun un aspect fermecător. Şi acest lucru în ciuda atâtor ani de dovezi concludente privind faptul că industria filmului poate juca un rol semnificativ în privinţa consumului de tutun printre tineri, 52% dintre tinerii americani fiind influenţaţi să-ţi aprindă prima ţigară de scenele în care actorii consumă tutun.
Din 1 martie 2011, Universal Channel difuzează de luni până vineri, de la ora 19:00, filmul serial „Las Vegas”. Acţiunea urmăreşte o echipă de supraveghere de elită, ce trebuie să asigure securitatea unuia dinte celei mai mari cazinouri din faimosul oraş.
Câştigători a şase premii Grammy şi a mai multor discuri de platină, membrii formaţiei Black Eyed Peas au lansat pe 30 noiembrie 2010 al şaselea lor album, intitulat „The Beginning”, cu ajutorul casei de discuri Interscope Records. „The Time (Dirty Bit),” primul single de pe noul album, a urcat direct pe primul loc pe iTunes în 11 ţări, printre care Canada, Australia, Franţa, Germania şi Mexic. Videoclipul este regizat de Rich Lee.
Conform noii biografii „Colon. La Historia Nunca Contada.” („Columb. Povestea nedezvăluită”), de Manuel Rosa, recent publicată în Spania, Cristofor Columb a fost un prinţ de familie regală, fiul unei portugheze de obârşie nobilă şi al regelui polonez exilat Vladislav III.
Autorul a stârnit deja interesul unui producător de la National Geographic şi se află în prezent în Portugalia şi Spania, pentru a participa la conferinţe şi documentare TV privind cercetările sale.
Au fost necesari 20 de ani de investigaţii metodice susţinute ca acest istoric să poată afirma că deţine dovada faptului că istoria lui Cristofor Columb a inclus intenţionat neadevăruri, în scopul protejării identităţii tatălui descoperitorului Americii.
Taylor Swift a anunţat că va concerta în jurul lumii în 2011, pentru a-şi promova noul album, intitulat „Speak Now”, care a spulberat recordurile de vânzări, adică peste un milion de exemplare vândute în doar prima săptămână de la lansare. Tureul are programate 87 de spectacole, în 19 ţări de pe patru continente, în cadrul turneului „Taylor Swift Speak Now World Tour 2011”, care va începe pe 9 februarie în Singapore.