„Acul de cârpit” de Hans Christian Andersen
A fost odată un ac de cârpit, care-și dădea niște aere, de parcă ar fi fost ac pentru dantelă. El le spunea degetelor care îl apucau să fie atente cum îl țin, că să nu cadă pe podea din pricina fineții sale… Iar degetele îl prindeau mai bine și îl strângeau de mijloc, spunând:
-Ei, până acolo nu ajungem noi!
-Vedeți? Am și trenă, spunea acul, care trăgea după el o ață lungă și fără noduri.
Degetele l-au înfipt strașnic în papucul fetei de la bucătătrie, care tocmai își peticea încălțările rupte.
Continuare »