Într-un roman poţi vehicula teorii ştiinţifice fără să ai pretenţia de adevăr, teorii metafizice fără să construieşti sisteme, teorii religioase fără să vrei să converteşti pe nimeni. O faci pentru frumuseţea lor, pentru umanitatea lor mai bogată decât ar putea fi orice scriere prea strictă.
Cred că una dintre marile probleme ale scriitorilor de azi e că citesc doar literatură. Întotdeauna va câştiga cel cu o adevărată cultură, în care se includ matematicile, filozofia, ştiinţa, mistica, dar şi fenomenele de zi cu zi ale culturii populare: muzici, vestimentaţie, gadgeturi, stencils, iPods şi iPhones, bloguri şi chatting etc.
Jacques Salome, psihosociolog, profesor, scriitor şi poet francez, militează pentru descoperirea de sine, pentru înţelegerea mecanismelor psihologice şi sufleteşti, pentru o comunicare interumană sănătoasă. A publicat peste 40 de cărţi, traduse în peste 20 de limbi, mesajul său ajungând în întreaga lume şi ajutând milioane de oameni.
„Dacă m-aş asculta, m-aş înţelege„, prin numeroase exemple concrete, aduce cititorul în ipostaza de a se regăsi în situaţii de viaţă si de a remarca greşeli tipice pe care le face. Pentru a-i înţelege mai bine pe ceilalţi, în primul rând trebuie să ne înţelegem pe noi înşine. Să evităm automatismele nocive, să ne exprimăm fiind pe deplin conştienţi de ceea ce spunem.
Personal, lucrul cel mai interesant în această carte mi s-a părut sugestia de a înlocui, atunci când este posibil, întrebarea „de ce?” cu întrebările „cum?” sau „în ce fel?”. Aplicată în diferite împrejurări, rezultatele m-au surprins plăcut. Simplul mod de a formula altfel întrebarea schimbă perspectiva, îi dă mai multă profunzime.
Din această săptămână, cel mai recent şi mai controversat roman al scriitoarei turce Elif Shafak, „Bastarda Istanbulului”, se poate achiziţiona din librăriile de la noi.
Orhan Pamuk o consideră cea mai bună scriitoare de origine turcă din ultimii ani, iar „The Economist” o numeşte „demna lui rivală”. Asemănările dintre cei doi merg însă şi mai departe. Acelaşi avocat turc de extremă dreaptă, Kemal Kerincsiz, i-a dat în judecată pe amândoi. Pe Pamuk, pentru că i-a declarat unui jurnalist elveţian că „30.000 de kurzi şi un milion de armeni au fost ucişi pe aceste pământuri, dar nimeni în afară de mine nu îndrăzneşte să vorbească despre asta”. În schimb, Shafak a fost pusă sub acuzatţie pentru „ofensă la adresa identităţii turce”, dar nu una proferată de ea, ci de personajele ei armene din „Bastarda Istanbulului” (recent tradus şi publicat de Editura Polirom). Acestea pretind că milioane de conaţionali au fost masacraţi de turci, care apoi au negat totul cu bună ştiinţă. Însă în toamna lui 2006, anul apariţiei romanului, Shafak a fost achitată din lipsă de probe.
Epoca tunel – tunel luminos la un capăt, tunel întunecos la celălalt capăt.
Furnale, cuptoare cu flăcări, zgură, cale ferată plină de funingine, ciment, case cu acoperişuri betonate fără voie, erau piesajul trăirii noastre. Lungi şiruri de camione cu praf înecăcios, praf amestecat cu motorină, praf omorând respiraţii de plămân de copil, de om, de bătrân, de femeie, ne împuţinau şi comprimau timpul, ne scurtau viaţa. Coloane catalitice cu lungi coşuri, cu flăcări roşiatice, în coloane ca nişte şerpi, coloane ce colorau cerul în culorile iadului, se profilau la orizont. Tramvaie bolcănind şi zguduind, cu zdrăngănit de roţi neunse, în şiruri întunecose de culori închise, cu oameni chinuiţi atârnând în scări, cu uşi strâmbe, atârnători scrâşnind din dinţi în disperarea întârzierii, se îndreptau sub soarele şi cerul albastru spre uriaşele porţi, porţi care înghiţeau tăvălugul nesfârşit. Vane uriaşe, nestinse niciodată, mestecau oţelul, oţel cu flacară roşie îndreptată spre direcţia de nezdrucinat a victoriei epocii.
„Totul era bine/All was well”. Acestea sunt cuvintele cu care se încheie cel de-al şaptelea şi ultimul volum al celei mai de succes serii de romane pentru copii şi adolescenţi din istoria literaturii. După mii de declaraţii, zvonuri, speculaţii, încercări de a se proteja conţinutul cărţii, „Harry Potter and the Deathly Hallows” a fost lansat în sfârşit pe piaţă, sâmbătă la ora 00.01GMT. Cu pelerine, pălării şi baghete magice, sute de oameni au participat şi în România la lansarea romanului, care a avut loc la ora locală 02.01. Fanii bucureşteni au avut de ales între patru locuri unde să participe la această lansare. Cei mai mulţi s-au înghesuit la lansarea organizată de Librăria Cărtureşti în interiorul cinematografului Patria.
Multă vreme, Octavian Paler a fost omul de la care aflasem o idee care a avut un ecou puternic în fiinţa mea: „Cărţile se scriu în singurătate, însă împotriva ei.” Idee care a devenit proverbială pentru mine, făcând ca numele lui să capete rezonanţe filozofice, precum Hesiod sau Schopenhauer.
Fără să-l iau neapărat ca pe un semn de superficialitate, uneori procedez întocmai ca şi rândunica indiană: îmi împodobesc cuibul cu licurici şi asta îmi este de ajuns. Măcar pentru o vreme, îmi place să duc dorul cărţilor pe care le voi citi. Până într-o zi când, în cadrul unei emisiuni televizate, am auzit-o pe Gina Patrichi recitând un fragment din „Scrisori imaginare„. Şi nu orice fragment (ulterior am citit cartea şi mi s-a confirmat acest lucru), ci pe acela menit să mă emoţioneze cel mai tare: vânătoarea cu bufniţa. De atunci, caut, găsesc şi citesc cărţile lui Octavian Paler cu aceeasi bucurie cu care personajul lui Baconski aştepta „Scrisorile prietenului”.