La numai 19 ani, românca Flavia Bujor a devenit extrem de cunoscută în lume, datorită romanului ei, „Profeţia pietrelor”, pe care l-a scris la vârsta de 12 ani. Flavia a emigrat în Franţa în 1990, iar la 6 ani a început să scrie poezii. Ieri s-a lansat versiunea în limba vietnameză a cărţii „Profeţia pietrelor”, Flavia devenind cea mai tânără scriitoare din lume a cărei operă a fost tradusă în nu mai puţin de 32 de limbi.
Paul Valéry spunea undeva că inspiraţia nu e starea în care un autor scrie, ci mai curând starea în care acesta speră să-şi aducă cititorii.
Fără a fi afirmat explicit aşa ceva, Ernesto Sábato se situează, în mod clar, pe o poziţie asemănătoare, mai ales dacă ne raportăm la volumul Înainte de tăcere (Antes del fin, 1998)*. Un volum ce reprezintă, în acelaşi timp, o carte de memorii, dar şi un veritabil testament (literar şi nu numai) al scriitorului argentinian.
Reluând o serie de idei exprimate încă din paginile romanului Abaddon Exterminatorul, în special cele referitoare la rolul şi destinul artei în lumea contemporană, Sábato reuşeşte, şi în acest text, să treacă dincolo de graniţele clar definite ale discursului strict autobiografic şi să vorbească, aşa cum a făcut-o, de altfel, încă din Tunelul (1948), despre om şi despre problemele esenţiale ale condiţiei umane în epoca modernă.
Într-un roman poţi vehicula teorii ştiinţifice fără să ai pretenţia de adevăr, teorii metafizice fără să construieşti sisteme, teorii religioase fără să vrei să converteşti pe nimeni. O faci pentru frumuseţea lor, pentru umanitatea lor mai bogată decât ar putea fi orice scriere prea strictă.
Cred că una dintre marile probleme ale scriitorilor de azi e că citesc doar literatură. Întotdeauna va câştiga cel cu o adevărată cultură, în care se includ matematicile, filozofia, ştiinţa, mistica, dar şi fenomenele de zi cu zi ale culturii populare: muzici, vestimentaţie, gadgeturi, stencils, iPods şi iPhones, bloguri şi chatting etc.
Jacques Salome, psihosociolog, profesor, scriitor şi poet francez, militează pentru descoperirea de sine, pentru înţelegerea mecanismelor psihologice şi sufleteşti, pentru o comunicare interumană sănătoasă. A publicat peste 40 de cărţi, traduse în peste 20 de limbi, mesajul său ajungând în întreaga lume şi ajutând milioane de oameni.
„Dacă m-aş asculta, m-aş înţelege„, prin numeroase exemple concrete, aduce cititorul în ipostaza de a se regăsi în situaţii de viaţă si de a remarca greşeli tipice pe care le face. Pentru a-i înţelege mai bine pe ceilalţi, în primul rând trebuie să ne înţelegem pe noi înşine. Să evităm automatismele nocive, să ne exprimăm fiind pe deplin conştienţi de ceea ce spunem.
Personal, lucrul cel mai interesant în această carte mi s-a părut sugestia de a înlocui, atunci când este posibil, întrebarea „de ce?” cu întrebările „cum?” sau „în ce fel?”. Aplicată în diferite împrejurări, rezultatele m-au surprins plăcut. Simplul mod de a formula altfel întrebarea schimbă perspectiva, îi dă mai multă profunzime.