16 octombrie 2018

Antologie de aforistică românească în limba franceză

A demarat un proiect de publicare a unei antologii de aforistică românească în limba franceză, la editura Stellamaris din Brest, Franța.

Traducerea aforismelor și a biografiilor este realizată de prof. univ. dr. Constantin Frosin, traducător distins cu numeroase premii naționale și internaționale. Prefața antologiei este semnată de reputatul critic francez Jean-Paul Gavard-Perret. Criticul francez va face un mini-portret critic al fiecărui autor în parte și va publica prefața în câteva reviste din Franța.

Antologia urmează să fie disponibilă pe Amazon, dar și în câteva librării fizice și online din Franța.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Se încarcă...
 26 ianuarie 2018

Colecţia copilăriei

Chiar dacă pe piaţa editorială sunt multe titluri pentru copii, nu sunt niciodată destule. Iar dacă vorbim despre cele scrise de autori români, sunt chiar puţine.

Editura Digital Unicorn a Asociaţiei Culturale Citatepedia îşi propune să facă ceva în acest sens, lansând Colecţia copilăriei. Primele două cărţi sunt „Gâlceava fructelor” de Silvia Velea şi „Martinică descoperă Martinica” de Lucian Velea.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Se încarcă...
 3 ianuarie 2013

O mie de cuvinte

Silvia Velea„În loc de o mie de cuvinte, mai bine numai unul, dar care-aduce Pacea”, a spus Buddha, ca şi când ar fi cules cu dragoste dintr-o mie de flori exotice o simplă margaretă pe care să-şi odihnească privirea…

De câte ori n-am desconsiderat mesajele simple, atunci când peste pădurile luxuriante din inima noastră se tolăneau voluptoase curcubeie, când văzduhul cânta pe notele multicolore şi complicate ale papagalilor, iar lumina nurlie, asemeni unei cadâne învăluite în ceţurile perlate ale apelor, îşi unduia şoldurile printre braţele copacilor… Dar ce izvor de apă dulce sunt ele, atunci când începem să călcăm în sufletul nostru peste pământurile uscate ale furiei, când, uitând de ploile blânde ale primăverii, pe cerul calcinat invocăm furtunile verii! Ce răcoare peste fruntea încinsă, peste irişii cu crăpături sângerii privind deznădăjduiţi la hoardele invizibile de arşiţă care ne cuprind sufletul din toate zările!

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Se încarcă...
 16 august 2012

Despre putere

Silvia VeleaCred că nimeni nu are cu adevărat putere asupra noastră, decât în măsura în care noi i-o acordăm. Nici noi nu avem vreo putere asupra altora, decât dacă ne lasă să o exercităm. Chiar şi în dragoste, cel „care stă tolănit în trăsurica chinezească” este acela care are o trecere mai mare. Puterea este ceva foarte insidios, persuasiv şi subtil, putând îmbrăca aspecte de la cele mai tentante şi adorabile până la cele mai respingătoare şi înfricoşătoare. Indiferent însă de unde ne vine – mediu, educaţie, cultură, ereditate (scot din discuţie „factorul” Dumnezeu, fiindcă asta este o chestiune de credinţă şi nu poate fi argumentată raţional; e imposibil de susţinut atât dovada negativă, cât şi cea pozitivă) – nu se poate să nu recunoaştem în experienţele vieţii că cineva pare să ne joace feste, mai ales atunci când credem că deţinem controlul şi am înţeles precis mecanismul ei.

Mă refer, desigur, la puterea care vizează lumea interioară. La autoritatea pe care Hristos nu i-o recunoaşte lui Pilat decât în condiţiile în care El însuşi o acceptă ca venind din partea lui Dumnezeu („Nu ai avea nicio putere asupra Mea, dacă ea nu ţi-ar fi fost dată de Tatăl Meu.”).

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 4 voturi
Se încarcă...
 2 august 2012

Despre cunoaşterea iubirii

Silvia VeleaIdeea cunoaşterii de sine mă duce cu gândul la alegerile făcute. Unii spun că sunt curajoasă, dar eu am simţit adeseori cum îmi tremurau picioarele de frică. Şi totuşi nu suport să dau înapoi, mai bine înaintez cu picioarele astea nesigure, decât să fac câţiva paşi siguri înapoi. Poate că în asta rezidă curajul meu. Şi asta, probabil, fiindcă ştiu că singurul meu duşman sunt eu însămi. Faptul că iau totul la modul personal, că atribui altora intenţii pe care e posibil să nu le aibă, faptul că încerc să mă supun aşteptărilor lor închipuite de mine, faptul că nu prea reuşesc să mă afirm fără să intru în opoziţie. „Bubele” mele psihologice sunt multe şi mărunte, de aceea încerc să învăţ, să înţeleg, să mă schimb.

Intrând în relaţie cu cineva, vrem să avem imediat de câştigat. Acela să fie asemenea nouă, să ne intuiască nevoile şi dorinţele şi să ni le satisfacă. Când nu se întâmplă asta, reacţionăm brutal. Însă, dacă avem noroc, blândeţea, răbdarea şi dragostea celuilalt ne îmblânzesc în cele din urmă, realizând destul de surprinşi că nu doream să fie ca noi sau cum vrem noi, ci doar să recunoască ceea ce suntem. Să ştie exact cât să se flexeze pentru a ne da această impresie, fără să se dezică de el însuşi. Apoi începem să-l recunoaştem şi noi pe el. Firesc, vine un moment în care niciun lucru nu ne mai displace la celălalt, înţelegând profund că nici nu este nevoie să ne placă totul. Că propriile noastre sentimente nu trebuie să fie antagonice, ci pur şi simplu se pot supune altor raporturi. Şi când înţelegem că putem fi împreună cu cineva şi fără să ne placă întotdeauna sub toate aspectele, cunoaştem iubirea cu adevărat.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 5 voturi
Se încarcă...
 5 iulie 2012

Despre puterea reputaţiei

Silvia VeleaPrin clasa a şaptea, am descoperit puterea reputaţiei. Eram cunoscută ca o elevă conştiincioasă, cu lecţiile întotdeauna învăţate, cu braţul ţâşnind ca un arc întins deasupra capului şi degetele fluturând disperat în aer la fiecare întrebare a profesorilor. Într-o zi, însă, nu mai ştiu din ce motiv, nu am învăţat pe dinafară o poezie care ne fusese dată ca temă pentru acasă. S-a întâmplat ca orarul din ziua aceea să conţină două ore de română, una după cealaltă. În timpul primei ore, profesoara a făcut măcel prin catalog din cauza acelei poezii. Aproape nimeni nu o învăţase. Când a sunat sfârşitul orei, ea a cerut ca numai cei care învăţaseră poezia să iasă în recreaţie, ceilalţi să rămână în bănci. S-au ridicat vreo trei eleve, care fuseseră ascultate şi demonstraseră că o ştiu, şi încă alte două. Dintr-un imbold tainic, vecin cu panica celui încolţit, m-am ridicat şi eu. Am privit-o în ochi pe profesoară, fără sânge în obraji, şi am ieşit din clasă cu mersul ţeapăn. Profesoara n-a schiţat niciun gest de neîncredere, ba chiar mi-a zâmbit aprobator.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 7 voturi
Se încarcă...


Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

noiembrie 2018
L Ma Mi J V S D
« oct.    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii