O mie de cuvinte
„În loc de o mie de cuvinte, mai bine numai unul, dar care-aduce Pacea”, a spus Buddha, ca şi când ar fi cules cu dragoste dintr-o mie de flori exotice o simplă margaretă pe care să-şi odihnească privirea…
De câte ori n-am desconsiderat mesajele simple, atunci când peste pădurile luxuriante din inima noastră se tolăneau voluptoase curcubeie, când văzduhul cânta pe notele multicolore şi complicate ale papagalilor, iar lumina nurlie, asemeni unei cadâne învăluite în ceţurile perlate ale apelor, îşi unduia şoldurile printre braţele copacilor… Dar ce izvor de apă dulce sunt ele, atunci când începem să călcăm în sufletul nostru peste pământurile uscate ale furiei, când, uitând de ploile blânde ale primăverii, pe cerul calcinat invocăm furtunile verii! Ce răcoare peste fruntea încinsă, peste irişii cu crăpături sângerii privind deznădăjduiţi la hoardele invizibile de arşiţă care ne cuprind sufletul din toate zările!
O mie de cuvinte… O mie de cuvinte care fac vocalize perfecte sub bolţi zăvorâte de îngeri şi sfinţi. O mie de cuvinte ca o mie de ochi scânteind în întunericul orgoliilor noastre, o mie de fulgere în colţii ascuţiţi ai câinilor ce se întorc împotriva stăpânului lor, o mie de catâri îndărătnici, care te privesc pe sub coadă prosteşte. O mie de cuvinte ca o mie de răspunsuri ce se prefac într-o mie de întrebări, o mie de surâsuri persuasive răsfrânte într-o mie de oglinzi. O mie de cuvinte… o mie de măşti războinice, o mie de evantaie dantelate, o mie de săruturi mincinoase, o mie de umbrele de soare, o mie de manifeste, o mie de mitraliere, cuţite şi pistoale… O mie de valize sfărâmate în cap.
Mă fac şi eu vinovată de păcatul înmulţirii cuvintelor, când ar fi fost atât de simplu, de uşor să respir adânc şi să-mi ascult ră-sufletul. Poate că, odată cu expiraţia, aş fi reuşit să rostesc acel singur cuvânt în stare să aducă Pacea.
Eseu de Silvia Velea
3 voturi
Încarc...