Sorin Alexandrescu vorbeşte în avampremiera conferinţei din 26 februarie 2010, din ciclul „Mitologii urbane. Oraşul şi literatura”

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Video, Ştiri
Comenteaza! »

După un recent debut la La Spezia, pe frontiera dintre regiunile Liguria şi Toscana, publicul din Roma va putea asista vineri, 29 mai, şi sâmbătă, 30 mai 2009, la Acccademia di Romania, într-un spaţiu extrem de sugestiv şi special amenajat, la reprezentaţia piesei de teatru „Coloana infinită” de Mircea Eliade, tradusă de Horia Corneliu Cicortaş, în regia Letteria Giuffrè Pagano şi cu participarea actorului Tazio Torrini.

Piesa are în centru figura sculptorului Constantin Brâncuşi, artistul care a revoluţionat sculptura secolului XX. Autorul piesei este Mircea Eliade, de această dată propus publicului nu în binecunoscuta haină a istoricului religiilor, ci în una mai puţin cunoscutã italienilor: cea a scriitorului şi mai ales a dramaturgului.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Teatru, Ştiri
Comenteaza! »

În interviurile acordate lui Claude-Henri Rocquet, Mircea Eliade îşi dezvăluie structura bipolară, relevând complementaritatea existentă între omul de ştiinţă (a cărui operă se bazează pe logică şi rigoare, având drept scop transmiterea de informaţii) şi, pe de altă parte, scriitorul ce-şi clădeşte producţiile pe resorturile inepuizabile ale imaginaţiei. Asistăm în felul acesta la apariţia a două regimuri, unul diurn şi altul nocturn, ilustrare supremă a principiului coexistenţei contrariilor, potrivit căruia un lucru nu poate exista fără opusul său. Spre deosebire de activitatea literară, care reclamă dezlănţuirea fanteziei, operele ştiinţifice presupun clarviziunea regimului diurn, adică prezenţa luminii ca simbol al cunoaşterii. Fiind o întruchipare a lucrurilor neclare, schimbătoare, umbra i se opune luminii, constituind un mediu de trecere înspre impenetrabilitatea nopţii. Negând puritatea imaculată a zilei, întunericul provoacă reîntoarcerea lumii în haos: contururile obiectelor dispar, totul degenerând într-o profundă obscuritate.1

Pe o asemenea structură bipolară se axează şi „Domnişoara Christina” (1936), primul roman fantastic de certă valoare în literatura română. Încă de la apariţia cărţii sale, Mircea Eliade atrage atenţia asupra particularităţii fantasticului din această creaţie, un fantastic diferit întâlnit în proza anterioară, precum „Isabel şi apele diavolului” sau „Lumina ce se stinge”. Este vorba de un fantastic de stringente folclorică, prezent şi în operele altor scriitori români, ca de exemplu I.L. Caragiale, Ion Agârbiceanu, Cezar Petrescu, Vasile Voiculescu sau Ştefan Bănulescu.

6 voturi

Încarc...

Publicat de Genovica Manta in Articole, Cărţi, Dragoste, Folclor, Fragmente literare
5 comentarii »

Dacă există în literatura română un certificat de naştere al realismului magic, cu siguranţă el este de găsit în nuvela „Secretul doctorului Honigberger” de Mircea Eliade. Toate ideile-forţă ale curentului iniţiat de istoricul religiilor se regăsesc aici: lumile paralele ca expresie „solidificată” a unor epoci trecute, dispariţiile de persoane, alunecate dintr-o lume într-alta, posibilitatea suspendării şi abolirii timpului prin tehnici mistice, revelaţiile esenţiale ale unor accidente existenţiale. Humanitas Multimedia a publicat o versiune audio, în lectura lui Ion Caramitru.

Un scurt fragment:

1 voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Audio
Comenteaza! »

Eugen Simion, despre demersul său critic din lucrarea „Mircea Eliade. Nodurile şi semnele prozei” (ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005):

„Am încercat, la începutul şi la sfârşitul cărţii, să fac un portret al scriptorului Eliade, omul care nu se resemnează în eşec, spiritul obsedat de superstiţia procesului, credinciosul fără religie (Cioran), enciclopedistul rătăcit în epoca modernă (Eugène Ionesco), Parsifal care ajunge, în fine, la curtea regelui bolnav al Occidentului (Noica) etc. Un portret care este o sumă de schiţe abandonate şi reluate. Căci omul, ca şi scriitorul, nu-i uşor de prins într-un portret definitiv. Ceva, în el, se ascunde, fuge din ramă, o bunătate şi o toleranţă în idei care deconcertează pe cel care vrea să-i prindă, cum anunţam mai înainte, figura spiritului. Prin ce este tipic şi atipic Mircea Eliade în generaţia şi în timpurile secolului său (căci sunt mai multe)? Ce-a adus regelui Marc acest Parsifal rătăcit în istoria religiilor? Ce-a mişcat, ce inerţii a distrus în proza românească admiratorul lui Papini şi imitatorul lui Joyce?”

1 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi
Comenteaza! »

Romanul „Maitreyi„, povestea de dragoste desprinsă din experienţa în India a lui Mircea Eliade, este unul de mare succes. Istoria relatată are o componentă autobiografică şi narează iubirea dintre europeanul Allan şi indiana Maitreyi, dezvăluind expresii inedite ale erosului. De asemenea, ea reuneşte două culturi şi două civilizaţii între care distanţa pare uriaşă. Romanul a avut parte de o montare cinematografică, la Bollywood, în urmă cu câţiva ani, dar de nicio montare scenică – până la spectacolul realizat la Oradea.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Dragoste, Teatru, Ştiri
1 comentariu »