Search Results

 12 august 2008

Moderare la comentarii

Deoarece practica a dovedit că este necesar, am implementat la comentarii un sistem de moderare. Soluţia aleasă în cele din urmă este bazată pe „filtre”, aceasta dovedindu-şi eficienţa la blocarea adăugării de citate şi comentarii care în mod cert nu respectă regulile. Mai concret, atunci când un comentariu este adăugat, este verificat automat. Marea majoritate vor trece testul şi vor apărea imediat pe site, dar unele vor trebui să aştepte verificarea administratorului. Obiectivul este ca discuţiile care apar la comentarii să fie menţinute într-un ton civilizat, cu cât mai puţine inflamări, dar şi ca spamul să fie mai bine stopat. Pentru început, numărul de „filtre” este relativ mic, dar sistemul „învaţă” din fiecare problemă întâlnită, astfel încât va deveni din ce în ce mai eficient.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 4 martie 2008

Samson (Valea din Deal)

A doua piesă pe care o prezentăm din integrala creaţiei dramaturgice a lui Valeriu Butulescu este „Samson (Valea din Deal)”, o comedie bufă cu fundal dramatic.

Autorul este strâns legat prin viaţă şi carieră de Valea Jiului. Inevitabil, a trăit mineriadele îndeaproape. Abordarea acestui subiect în creaţia sa este firească, dar în acelaşi timp curajoasă. Îndepărtarea de acele evenimente dramatice i-a permis să trateze subiectul cu umor, pentru a sublinia absurditatea unor astfel de acţiuni. Deşi personajele nu poartă numele unor persoane reale, iar piesa este totuşi una de ficţiune, asemănările şi trimiterile la realitate sunt evidente.

Piesa a fost publicată pentru prima dată în 2003, în volumul cu acelaşi titlu, la Editura Polidava din Deva.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Încarc...
 15 ianuarie 2008

„Dilema” Eminescu

Mihai EminescuAcum câţiva ani, în timpul unor cursuri universitare pe care le urmam, s-a desfăşurat, pe parcursul câtorva seminarii, o foarte interesantă discuţie despre ceea ce s-a numit „Cazul Eminescu”. Era vorba despre numărul 265 al revistei „Dilema” (27 februarie – 5 martie 1998), în care se publicaseră câteva articole despre marele scriitor, ce stârniseră o teribilă agitaţie în lumea literară românească. Ideile pe care le susţineau autorii articolelor erau într-o extremă neconcordanţă cu ceea ce învăţasem „la şcoală” despre poetul-nepereche şi trebuie să recunosc faptul că am reacţionat, la o primă lectură, destul de rezervat. Ulterior, recitind şi discutând atent argumentele, am reusit să înţeleg motivele pentru care, oameni de litere mai mult sau mai puţin cunoscuţi au ales să-şi lege numele de un astfel de act „defăimător”. O să încep prin a prezenta câteva concluzii (paradoxal aşezate la început, dar îmi par necesare), cel puţin aşa cum am reuşit eu să mi le lămuresc atunci; urmează apoi pasaje din „infamul docoment”, pe care le-am găsit grăitoare pentru subiectul în cauză.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 28 noiembrie 2007

„Luxul” de Constantin Stamati-Ciurea

Nu anii îmbătrânesc pe om, ci viaţa, pentru că starea normală a omului este indiferentismul…

Ce exprimă cuvântul lux?

Expunerea sau desluşirea deşertăciunilor omeneşti, în care par­tizanii senzualismului caută desfătarea trupească, găsind că în ea este originea tuturor ideilor noastre în contra idealismului.

Orişicum să fie, dar luxul este viciul cel mai atrăgător, cel mai molipsitor, din care se nasc toate calamităţile ce aduc la pieire nu numai individualitatea omenirii, ci dărâmă şi stinge naţiuni întregi.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 31 octombrie 2007

Eugen Lovinescu şi valorile estetice

Eugen LovinescuCuvântul sub care ar trebui citit Lovinescu este acesta:
„Ironia conciliantă, pe care Lovinescu o recunoştea ca fiind proprie şi aproape absolută între atitudinile stilistice în cea de-a treia fază a activităţii sale (începute la Sburătorul), nu e însă unicul instrument al criticii. Mai des este cazul sarcasmului nimicitor. Acestă însuşire, spirituală să-i spunem, face din Lovinescu un mare polemist. Contestat nu o dată în chiar priceperea şi onestitatea lui literară, numit „marele eunuc” al literelor româneşti, insul refuzat de idee şi de sensibilitate şi, în deriziune, „graţiosul critic” , „criticelul”, „subtilul şi subtiletul critic”, „pasărea colibri”, „sensibilul critic colibri”, animatorul modernismului românesc nu a reprezentat deloc, cum credea el însuşi, spiritul tradiţional de resemnare, ci, intrat până la gât în noroaiele polemicii, a răspuns mai totdeauna la atacuri inteligent, corosiv, luându-şi peste picior adversarii, speculând inconsecvenţele de gândire şi insuficienţa de expresie. A păstrat însă o atitudine intelectuală în discuţie şi, trebuind să răspundă repetatelor atacuri, nu a coborât polemica dincolo de limitele permise. Una din sforţările criticului e tocmai aceea de a introduce în viaţa literară din epocă un climat favorabil discuţiei, efort iluzoriu, a cărui zădărnicie o constata, în amurgul carierei sale, cu amărăciune.” (Eugen Simion)

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Încarc...
 30 octombrie 2007

Străinătatea – surogat de viaţă cu aromă identic naturală

Sunt mândră că m-a născut Dumnezeu pe pământul binecuvântat al României. Mi-e dragă ţara mea, o iubesc chiar, dar nu am simţit cât de mult îmi lipseşte casa mea România până nu am plecat departe, cu sufletul împietrit de tristeţea că nu am şansa să dăruiesc ţării mele ceea ce sunt eu ca om.

Până să fiu nevoită să plec din ţară, nu am înţeles sensul cuvântului patriot decât ca definiţie a unui cuvânt al cuprinzătorului vocabular al limbii române. Acum ştiu ce înseamnă. Cu durere ştiu, cu tristeţe în suflet.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'civilizat'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

noiembrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii