Ceea ce nu poţi înţelege şi schimba, acceptă… şi asta te va face fericit, pentru că dragostea şi pacea este legătura invizibilă a uniunii dintre oameni, prin care se naşte adevărata desăvârşire a fiinţei umane. Pentru a putea înţelege ce nu poţi şi pentru a fi împăcat cu tine însuţi, supune-te la aceasta:

„Să iubeşti pe Domnul Dumnezeu tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta.” Deuteronom 6:5

Întru apropierea de Dumnezeu şi Adevărul Său, doar Scriptura trebuie urmată, nu religia. Şi aceasta se relevă fiecăruia numai aşa cum vrea şi consideră El. Dumnezeu a creat originale pe pământ, nu copii xerox. Numai originalele (acceptând a fi diferit, unic) pot desăvârşi misiunea la care toţi am fost chemaţi prin menirea existenţială5 în scopul constituirii şi consolidării Bisericii Adevărului – Mireasa lui Hristos. Adevărata Biserică a lui Hristos se constituie din suflete foarte diferite, dar fiecare cu un rol determinant în misiune. Consider că faptele – roadele lăsate în urmă, care pot fi bune sau rele – sunt cele care trebuie să vorbească despre suflete, evoluţia lui pe scara spirituală şi implicit caracterul omului, NU emblema religioasă. Deschide-ţi mintea!

34 voturi

Încarc...

Publicat de Adina-Cristinela Ghinescu in Cărţi, Eseuri, Fragmente literare
Comenteaza! »

Dragi Epigramişti,

Numărul epigramelor incluse în Citatepedia.ro, fără a le lua în calcul pe cele din articole şi comentarii, a depăşit 10.000! Este un număr mare, care face din secţiunea Epigrame cea mai mare colecţie online cu această tematică (chiar la nivel mondial, după câte ştiu).

Citatepedia.ro a găzduit epigrame încă din 2006, dar a fost nevoie să apară în 2008, din proprie iniţiativă, un mare iubitor al epigramei, Gheorghe Culicovschi, pentru ca lucrurile să se mişte cu adevărat. Subliniez că dumnealui nu este nici pe departe vreun expert în calculatoare, iar la acel moment era începător pe internet. Altfel spus, un utilizator obişnuit. A avut însă exact ceea ce trebuia: crezul că epigrama merită promovată şi determinarea de a o face. Acum participarea sa înseamnă peste 6000 de epigrame de 550 de autori şi zeci de articole în Blog. La momentul când a început, secţiunea Epigrame era extrem de simplă, o simplă listă a epigramelor recent adăugate. Ca urmare a discuţiilor pe care le-am avut cu dumnealui, această secţiune a devenit laboratorul multor facilităţi care ulterior s-au răspândit pe tot site-ul. Este un excelent exemplu pentru cât de mult poate influenţa un participant evoluţia site-ului.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Epigrame, Noutăţi despre site
2 comentarii »

În anul 1976, Mircea Trifu avea gata pentru tipar volumul său „Epgramma”. Mai avea nevoie de ceea ce de obicei prezintă cititorilor pe autor şi creaţia sa – prefaţa, în care scop a adresat următoarea rugăminte:

Academicianului Şerban Cioculescu

Acestui nou născut volum –
Prin care-mi pun autograful –
Spre a porni voios la drum,
Vă rog să-i scrieţi epitaful!

fără voturi

Încarc...

Publicat de Gheorghe Culicovschi in Epigrame, Umor
Comenteaza! »

Fragmente din volumul „Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc” semnat de Nicolae Manolescu, apărut la Editura Gramar, Bucureşti, 2006; capitolul este intitulat „Arghezi şi Urmuz”

„Una din acele întâmplări, care, evocate după trecerea timpului, lasă să se vadă un semn al destinului, i-a pus în legătură, la începutul anului 1922 (sau, mai probabil, cu câteva luni înainte) pe Tudor Arghezi şi pe Urmuz. Există un element straniu în această întâlnire, cel puţin în partea ei epistolară. S-au păstrat două scrisori, câte una de la fiecare (Pagini bizare, ediţia Saşa Pană, 1970). Proaspăt redactor al Cugetului românesc, Arghezi îi scrie lui Urmuz, care se mai numea D. Demetrescu-Buzău, era ajutor de grefier la Curtea de Casaţie şi nu tipărise încă nimic: ‘Vreau să-mi rezerv plăcerea de a te fi publicat eu întâi…’ Suntem în registrul serios. Arghezi continuă însă în cel ironic: ‘… şi îţi prezic în noua şi neaşteptata d-tale carieră succese care vor contribui să-ţi sporească foloasele funcţiei de magistrat.’ Din scrisoare, înţelegem că magistratul ezita să devină scriitor. Ca să-i nimicească ‘ereziile’ şi să-i spulbere ‘temerile’, redactorul îi înfăţişează programul revistei, care ‘iese cu colaborarea tuturor profesorilor universitari, ceea ce nu înseamnă că şi cu colaborarea tuturor scriitorilor’. Argumentul are evident în vedere scrupulele magistratului, nu pe ale scriitorului; deşi nouă, astăzi, bizareria prozelor ce urmau a se tipări într-o revistă atât de academică ne reţine cu mult mai mult atenţia decât frica funcţionarului superior de la casaţie de a-şi da în vileag preocupări socotite îndeobşte nepotrivite cu rangul său; mai ales că el şi redactorul conveniseră să recurgă la un pseudonim.”

fără voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi
Comenteaza! »

Salonul cărții de la Paris (13-18 martie 2009) este cea mai mare sărbătoare a cărții din lumea francofonă. Ediția cu numărul 29 găzduiește în premieră un stand al CENNAC (Centrul Național al Cărții din cadrul Institutului Cultural Român din București), organizat în colaborare cu Institutul Cultural Român din Paris.

Rațiunea de a fi a acestui acestui stand este una dublă. În primul rând, el prezintă publicului francez, dar și diasporei românești, diversitatea literaturii române contemporane de-a lungul unei serii de întâlniri cu autori români, lecturi, lansări, mese rotunde. Vor fi totodată promovate programele de sprijinire a traducerilor inițiate de Institutul Cultural Român (Publishing Romania și TPS), printr-o serie de întâlniri cu zeci de editori francezi.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »

În interviurile acordate lui Claude-Henri Rocquet, Mircea Eliade îşi dezvăluie structura bipolară, relevând complementaritatea existentă între omul de ştiinţă (a cărui operă se bazează pe logică şi rigoare, având drept scop transmiterea de informaţii) şi, pe de altă parte, scriitorul ce-şi clădeşte producţiile pe resorturile inepuizabile ale imaginaţiei. Asistăm în felul acesta la apariţia a două regimuri, unul diurn şi altul nocturn, ilustrare supremă a principiului coexistenţei contrariilor, potrivit căruia un lucru nu poate exista fără opusul său. Spre deosebire de activitatea literară, care reclamă dezlănţuirea fanteziei, operele ştiinţifice presupun clarviziunea regimului diurn, adică prezenţa luminii ca simbol al cunoaşterii. Fiind o întruchipare a lucrurilor neclare, schimbătoare, umbra i se opune luminii, constituind un mediu de trecere înspre impenetrabilitatea nopţii. Negând puritatea imaculată a zilei, întunericul provoacă reîntoarcerea lumii în haos: contururile obiectelor dispar, totul degenerând într-o profundă obscuritate.1

Pe o asemenea structură bipolară se axează şi „Domnişoara Christina” (1936), primul roman fantastic de certă valoare în literatura română. Încă de la apariţia cărţii sale, Mircea Eliade atrage atenţia asupra particularităţii fantasticului din această creaţie, un fantastic diferit întâlnit în proza anterioară, precum „Isabel şi apele diavolului” sau „Lumina ce se stinge”. Este vorba de un fantastic de stringente folclorică, prezent şi în operele altor scriitori români, ca de exemplu I.L. Caragiale, Ion Agârbiceanu, Cezar Petrescu, Vasile Voiculescu sau Ştefan Bănulescu.

6 voturi

Încarc...

Publicat de Genovica Manta in Articole, Cărţi, Dragoste, Folclor, Fragmente literare
5 comentarii »