Sunt oameni alături de care îţi trăieşti viaţa ca şi când ai citi o carte. Conversaţiile cu ei sunt asemenea scrierii unui poem. Niciun cuvânt pe care îl spui sau ţi se spune nu se pierde în rumoarea gălbuie a lumii, ci se aşterne frumos pe o pagină albă şi se rânduieşte în viaţa ta…
Dincolo de avertismentul biblic, anume că vom da socoteală pentru fiecare cuvânt pe care l-am rostit, dincolo de teoria lui Swift, cum că vorbirea ne afectează capacitatea pulmonară, dincolo de puterea mai mică sau mai mare a cuvintelor, dincolo de orice valoare acordată, dincolo chiar de informaţia utilă pe care o reprezintă, nu pot să nu stau şi să mă minunez de obiceiul oamenilor de a pălăvrăgi despre viaţa lor.
Despre isprăvile copiilor, despre târguielile de la piaţă, preferinţele lor meschine, obiceiuri domestice, întâmplări zilnice atât de mărunte şi amintiri fără nici o noimă pentru altcineva decât ei înşişi, încât, fără să vreau, îmi vine în minte imaginea unui strop de apă lovind o ciupercă otrăvitoare.
Epigramistul Florea Ştefănescu îşi are domiciliul la Munchen – Germania. Am avut onoarea să-l cunosc în urmă cu aproape 11 ani la Ploieşti, cu prilejul lansării izbutitului său volum „Epigrama germană de cinci secole, (selecţiuni antologice)”.
Karl Raimund Popper (28 iulie 1902 – 17 septembrie 1994), filosof născut la Viena, este unul dintre reprezentanţii raţionalismului critic, doctrină care contestă posibilitatea unei întemeieri absolute a cunoaşterii, chiar şi în cazul enunţurilor empiric-ştiinţifice. Datorită informaţiilor întotdeauna finite, enunţurile ştiinţei nu vor putea fi verificate, ci, mult mai probabil, falsificate.
Fragmente din volumul „Mari filosofi ai lumii”, semnat de Dakmara Georgescu şi Maria Lăcătuş, apărut la Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1995:
Popper va contacta personal pe unii dintre membrii Cercului [de la Viena], între care Herbert Feigl îl încurajează, în mod deosebit, să-şi expună propriile idei asupra teoriei cunoaşterii într-o carte. Astfel, este stimulată realizarea celei mai importante lucrări a lui Karl Popper, Logica cercetării, care apare sub acest titlu în anul 1934. Ea este, paradoxal, o lucrare de tinereţe, care nu a avut însă nevoie de revizuiri. Cartea s-a impus prin forţa argumentelor, care l-au propulsat pe autorul ei din postura de „amator” în cea de „filozof profesionist” (Flonta, p.20 în Introducere – Popper, 1981). Ea reprezintă punctul de vedere personal al autorului, în confruntare cu „puncte de vedere consacrate în filosofia clasică a cunoaşterii, înainte şi după Kant, precum şi cu unele poziţii apărate de cei mai reprezentativi membri ai Cercului de la Viena” (M. Flonta). Popper va fi considerat, de altfel, unul dintre marginalii celebri ai Cercului de la Viena, în sensul că, deşi a frecventat acest grup intelectual şi i-a cunoscut personal pe mulţi dintre membrii acestuia, el s-a distanţat relativ timpuriu de ei, la fel ca Ludwig Wittgenstein.
Bacteriile rezistente la medicamente ucid chiar şi în spitalele de vârf. Dar de acum infecţiile cu agenţi puternici precum stafilococi sau antrax pot avea o surpriză. Câştigător al premiului NOBEL, chimistul Kary Mullis, care a fost martor la moartea unui prieten când antibioticele puternice au eşuat, dezvăluie un nou remediu radical care se arată extraordinar de promiţător.
În anul 1976, Mircea Trifu avea gata pentru tipar volumul său „Epgramma”. Mai avea nevoie de ceea ce de obicei prezintă cititorilor pe autor şi creaţia sa – prefaţa, în care scop a adresat următoarea rugăminte:
Academicianului Şerban Cioculescu
Acestui nou născut volum –
Prin care-mi pun autograful –
Spre a porni voios la drum,
Vă rog să-i scrieţi epitaful!
Sunt oameni alături de care îţi trăieşti viaţa ca şi când ai citi o carte. Conversaţiile cu ei sunt asemenea scrierii unui poem. Niciun cuvânt pe care îl spui sau ţi se spune nu se pierde în rumoarea gălbuie a lumii, ci se aşterne frumos pe o pagină albă şi se rânduieşte în viaţa ta…
9 voturi
Încarc...