„Super party la birou” („Office Christmas Party”) îi readuce împreună pe Jennifer Aniston şi Jason Bateman din 9 decembrie 2016 pe marile ecrane din ţară, într-o comedie care dă cu totul alt sens petrecerilor de iarnă corporatiste, film distribuit de Freeman Entertainment. Din distribuția filmului mai fac parte T.J. Miller, Olivia Munn și Kate McKinnon.
Continuare »
fără voturi
Încarc...Dl Maiorescu a publicat în “Convorbiri” două critici literare, una în numărul din septembrie și alta în cel din aprilie. Cea dintâi asupra comediilor dlui Caragiale, un fel de răspuns criticilor făcute acestor comedii, și a doua “Poeți și critici”, un fel de răspuns celor ce critică pe Alecsandri. Amândouă articolele au fost primite cât se poate de bine de întreaga presă română și unele ziare chiar le-au reprodus, lăudând importanța și însemnătatea lor. Nu putem decât să ne bucurăm, și pentru că dl Maiorescu a scris aceste critici, și pentru că ele au fost atât de bine primite de publicul cititor, care știe să prețuiască cunoștințele literare și talentul de critică al autorului. Dar nici numele autorului, nici primirea cea bună din partea publicului nu poate să ne scutească de a analiza aceste scrieri; ba chiar tocmai numele și însemnătatea d-sale ne silesc să-i cercetăm părerile date la lumină. Și ni se cere asemenea analiză mai mult decât oricui, pentru că și noi am scris despre comediile dlui Caragiale, pentru că părerile autorului sunt în unele privințe protivnice părerilor noastre și pentru că autorul ia la vale unele idei ce ne sunt scumpe și pe care trebuie să le apărăm. Cititorii noștri nu ne vor bănui dacă ne vom opri cam mult la analiza unor fraze, argumentări, încheieri logice, așa de numeroase în micile articole ale dlui Maiorescu; căci citind scrierea noastră până la sfârșit, vor vedea că eminentul critic atinge chestii nespus de însemnate și prețioase.
Începem cu articolul asupra comediilor dlui Caragiale. Am zis că într-însul sunt multe păreri, pe care nu le primim deloc, dar trebuie să mai adăugăm că sunt altele, cu care ne unim în totul, ba sunt și unele rostite chiar de noi în articolul ce am scris asupra dlui Caragiale. Și noi zicem că „lucrarea dlui Caragiale este originală”, si noi credem despre comediile lui „că pun pe scenă câteva tipuri din viața noastră socială de astăzi” și că autorul a fost în dreptul său când și-a ales acel strat social, care, după noi, are însemnătate mult mai mare decât cred unii critici, și chiar decât pare a crede dl Maiorescu. Și noi zicem, de asemenea, că scrierile dlui Caragiale sunt mult mai pe sus decât melodramele franceze și dramele istorico-patriotico-naționale. Ne unim și cu ideea că „«trivial» este o impresie relativă din lumea de toate zilele, ca și «decent» și «indecent»” (se înțelege, nu trebuie exagerat sensul acestei fraze care ar putea îndreptăți orice pornografie). Și dacă criticul ar fi scris numai atâta, am putea să ne bucurăm că suntem de aceleași păreri, și cu atât mai mult, cu cât multe din ele le spusesem mai dinainte în Contemporanul. Dar criticul nu se mulțumește numai cu atâta, cu analiza scrierilor dlui Caragiale, ci, în scopul de a le apăra, se aruncă în teorii înalte asupra moralei în artă și tocmai aceste generalizări ni se par lipsite de temei. Dl Maiorescu vrea să apere lucrările dlui Caragiale împotriva învinuirii de nemoralitate. Spre acest sfârșit d-sa își pune întrebarea dacă arta, în general vorbind, are ori nu misiune moralizatoare, și răspunde: „Da, arta a avut totdeauna o înaltă misiune morală, și orice adevărată operă artistică o îndeplinește”. Rămâne deci să înțelegem în ce stă moralitatea artei. La această întrebare ni se dă următorul răspuns: „Orice emoțiune estetică, fie deșteptată prin sculptură, fie prin poezie, fie prin celelalte arte, face pe omul stăpânit de ea, pe câtă vreme este stăpânit, să se uite pe sine ca persoană și să se înalțe în lumea ficțiunii ideale”. În această uitare de sine, care este pricinuită de orice operă adevărat artistică, stă moralitatea artei. Pe lângă această teorie, adaugă d-sa o garnitură de argumentări, de deducții, de abstracții, încât suntem nevoiți să le reproducem aici în parte, pentru a se vedea cum și în ce chip își susține autorul teza.
Continuare »
fără voturiÎncarc...
Se face un amurg de toamnă într-un codru bătrân de stejari, prin care trece un rădvan în clinchete vesele de zurgălăi. În el suntem noi, micuți cum eram atunci, cu tata și mama.
Frunzarele veștede sună împrăștiindu-și ghinda pe drumuri, iar în fund, departe, printre trunchiurile negre, soarele a coborât și a stat neclintit, ca o candelă între colonadele unui templu.
Zurgălăii sună încet și, de o parte și de alta a drumului, fructul roș al măcieșilor împrăștie pretutindeni pete de sânge. Feregele uscate și-au plecat dantelatele frunze și pe lângă trunchiuri, pe covoarele catifelate de mușchi, bureții albi se înșiruiesc, ori se adună în pâlcuri, adumbrind parcă o lume minusculă sub umbreluțele lor.
Continuare »
fără voturiÎncarc...Un poet adevărat, oricât s-ar feri de această nenorocire profesională, trebuie să facă parte dintr-o generație de muritori. Trebuie să întrupeze, măcar după moarte, când nu mai are încotro, forma sensibilității speciale a epocii în care a trăit. Chiar dacă poetul are ambiția să acape de sub tirania unor idealuri colective prea contemporane, în structura moleculară a operei sale vei regăsi infailibil expresia curentă și naivă a unor credințe și aspirații umane de-a doua mână, mai primitive și mai durabile.
Dar și acestea din urmă se schimbă cu timpul. Iar procesul obscur al acestor evoluții misterioase, desfășurându-se prea încet în vreme, trece de obicei neobservat. Este deci o fericire că diferitele lui momente se înregistrează automat pe placa sensibilității poetice și rămân fixate acolo pentru totdeauna. Comparând din acest punct de vedere două opere zămislite în mici deosebiri de structură, aproape imperceptibile, care trădează totuși că în răstimp s-au produs unele schimbări adânci în psihologia speciei umane. Astfel, pentru cine știe să le descifreze, aceste semne microscopice povestesc lucruri interesante.
Continuare »
fără voturiÎncarc...Talentele a doi dintre cei mai talentați povestitori din lume – Roald Dahl și Steven Spielberg – se combină pentru prima oară pentru a aduce pe marile ecrane iubita carte pentru copii „Marele Uriaș Prietenos” (“The BFG”), devenită o lucrare clasică a genului. Filmul are premiera în România pe 2 septembrie 2016.
Continuare »
2 voturiÎncarc...Ce e humorul? Când zicem despre un scriitor că are humor, înseamnă oare că avem a face cu un scriitor vesel?… Omul pe care-l aveți acum în fața domniilor-voastre și care a scris, totuși, destule pagini de literatură humoristică, dezminte această părere… În privința asta e foarte semnificativă o anecdotă, pe care-i plăcea lui Caragiale s-o povestească în momentele lui de pesimism acut, adică la un pahar de vin — anecdotă pe care unii din d-voastră o cunosc, poate, din Anatole France sau din alt autor. Se zice că la un mare psihiatru, la un doctor de nervi din Roma, s-a prezentat într-o zi un pacient necunoscut, un om cu figura tare tristă, care se plângea că, de multă vreme, e atins de o afecțiune sufletească deprimantă, de o melancolie cronică.
Rând pe rând, marele psihiatru i-a prescris diferite leacuri: odihnă…, aer curat…, băi reci…, șpriț la gheață… Degeaba! Pacientul se întorcea de fiecare dată tot mai trist, mai sinistru, mai… incurabil decât oricând. În cele din urmă, doctorul i-a zis:
— Am încercat cu d-ta toate leacurile, toate procedeele, toate mijloacele de înveselire. Nu mai rămâne să-ți recomand decât unul singur…
— Care?
— Am auzit că s-a stabilit în orașul nostru de câtăva vreme un tip fenomenal… Un actor care-și joacă pe scenă propriile-i improvizații comice, un mare creator de veselie, care face pe toată lumea să râdă cu lacrimi. Du-te să-l vezi… Și dacă nici ăsta nu e în stare să te vindece, să te facă să râzi, eu unul nu mai am nici o putere, nu mai știu ce să-ți recomand — înseamnă că melancolia d-tale este incurabilă.
— Și… ăsta e ultimul d-tale cuvânt? întrebă pacientul.
— Da.
— Atunci s-a isprăvit cu mine. Trebuie să mă sinucid.
— Pentru ce?
— Pentru că omul la care mă trimiți, tipul fenomenal care face pe toată lumea să râdă… sunt tocmai eu, sunt chiar eu, domnule doctor!
Continuare »
1 voturiÎncarc...Contact | Publicitate | Termeni de utilizare | Cookies