Laureat al premiului Oscar, regizorul Martin Scorsese aduce pe marile ecrane din 17 martie 2017 producţia „Silence”, povestea mult așteptată despre credință și religie, care se concentrează asupra unor misionari portughezi din secolul al XVII-lea. Aceștia pornesc într-o călătorie periculoasă în Japonia, pentru a-și găsi mentorul pierdut, părintele Cristavao Ferreira, și pentru a împărtăși și altora crezul creștin. Scorsese regizează „Silence” pe baza unui scenariu pe care l-a scris împreună cu Jay Cocks. Filmul, inspirat din romanul premiat al lui Shusaku Endo, publicat în 1966, examinează cea mai arzătoare dilemă a religiei și spiritualității: tăcerea lui Dumnezeu în fața durerii omenești.

2 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cinema, Cărţi, Ştiri
2 comentarii »

Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România – Asociația Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual cu sprijinul Arhivei Naţionale de Film – Cinemateca Română, Uniunea Cineaştilor din România şi UNATC „I.L.Caragiale”, organizează o retrospectivă „In Memoriam” cu filmele regizorului Radu Gabrea între 1-5 martie 2017 la Cinemateca Union din Bucureşti. Spectatorii pot vedea o selecţie de 10 filme regizate de regretatul cineast român.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cinema, Ştiri
Comenteaza! »

Ich errinnere hier meine Leser, dass diese Blätter nichts weniger als ein System enthalten sollen. Ich bin also nicht verpflichtet alle die Schwierigkeiten aufzulösen, die ich mache. Meine Gedanken mögen sich weniger zu verbinden, ja wohl gar sich zu wiedersprechen scheinen; wenn es denn nur Gedanken sind, bei welchen sie Stoff finden, selbst zu denken. Hier will ich nichts als fermenta cognitionis ausstreuen. – LESSING (Hamburgische Dramaturgie, 296)

Aici trebuie să aduc aminte cititorilor mei că aceste pagini nu conțin nicidecum un sistem. Deci eu nu sunt obligat să lămuresc toate greutățile ce arăt. Gândurile mele pot să nu se lege, ba pot chiar părea contrazicătoare; numai să fie gânduri care vă vor da prilej să gândiți și d-voastră. Aici voi numai să răspândesc fermenta cognitionis. – LESSING (Dramaturgia Hamburgică, 296)

Una din cele mai întrebuințate forme ale scrierii e desigur forma polemicii. Polemica e și foarte necesară și foarte folositoare. Că din ciocnirea ideilor iese scânteia adevărului, nu e un cuvânt deșert, ci un mare adevăr. Forma polemicii e una din cele mai nimerite forme literare și științifice pentru limpezirea unor principii, unor vederi și pentru propagarea în masa publicului a unor adevăruri literare și științifice. Alte forme pot să aibă și chiar au avantajele lor. Așa, spre exemplu, o expunere largă și sistematică, o expunere completă a unei chestituni într-un op voluminos e desigur preferabilă în multe privințe unor articole polemice, unde necesarmente va lipsi și sistematizarea și putința de a fi completat. Dar o astfel de expunere sistematică și completă poate să fie bună numai în țările foarte culturale și acolo chiar, pentru un cerc mic de oameni învățați. Pentru grosul publicului însă, chiar și în țările cele mai culte, dar mai ales în țările mai puțin culte, forma polemică e mai nimerită și, de multe ori, chiar unica posibilă.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Critică literară, Eseuri
Comenteaza! »

Dacă ar ști omul unde-l pot purta, pașii vieții, mintea, curajul, câteodată prostia sau disperarea… Însă dorința de a fi liber, nu o poate opri nici moartea. Libertatea nu ne-o dă și nici nu ne-o poate lua nimeni. Aceasta s-a născut odată cu noi. Ea este sacralitatea eului nostru. Ea este altarul pe care ne picurăm lacrimile adevărului când suntem privați de el. Acolo, în ea, în noi, ne închinăm și suntem siguri, că nimeni nu poate ajunge la noi. De aceea, mulți oameni adevărați au rezistat la cele mai cumplite încercări, torturi, presiuni, căci aceștia au în ei un altar al libertății, altar frumos, ca un Isus viu care le vorbește. Cu ea, libertatea, în fața acestui altar ne naștem și-n ea murim, căci și moartea este o parte a libertății.

Sunt însă oameni, care au în ei altarul satanei. Aceștia se hrănesc cu libertatea altora, aceștia se bucură și chicotesc construind în ei morminte de nedreptăți. Ei nu pot însă să îngroape adevărul sau libertatea în aceste morminte. Ei fură adevărul, îl stâlcesc, îl chinuie, îl torturează, apoi încearcă să-l distrugă, să scape de minciună și de crimă, dar nu reușesc. Ei nu lasă decât pârjol în urma lor, pârjol de suflete ucise, însă adevărul nu poate fi, nici îngropat, nici ars, nici distrus. El iese mai devreme sau mai târziu la lumină. De ei, de oamenii răului, voi vorbi altădată.

3 voturi

Încarc...

Publicat de Viorel Muha in Memorii
Comenteaza! »

Aveam de gând să scriem o schiță critică despre talentatul și simpaticul nostru nuvelist Barbu Ștefănescu-Delavrancea. Spre acest sfârșit am citit multe din criticile ce s-au scris despre dânsul și, citindu-le, ne-am schimbat ideea; ne-am hotărât să spunem câteva cuvinte despre critica noastră, despre cum este ea și cum ar trebui să fie. Aceste câteva cuvinte despre critică ne par trebuitoare înainte de a urma cu cercetările noastre.

Oricine își va arunca ochii asupra criticilor ce se fac la noi, fie în foiletoane, fie în reviste, nu va putea să nu se simtă mâhnit. Critica românească, cu foarte mici excepții, e cât se poate de deșartă, o critică de frunzăreală. E mare rețeta în literatura noastră, dar mai mare încă în critică. Critica la noi nici n-are o viață neatârnată, ea trăiește pe lângă literatura artistică, din viața acestei literaturi, și nu pentru a-i da vreun ajutor, ci mai degrabă pentru a o încurca. Când apare vreo lucrare a unui scriitor al nostru, criticii se împart de obicei în două tabere: unii, dușmani ai artistului, îl ocărăsc, îl numesc om fără talent, nulitate, așa din senin fără nici o motivare; alții, prieteni, îl ridică în slavă și iarăși fără de motivare. Astfel scriitorul ajunge după unii o nulitate, după alții un maestru, un talent fără pereche. Iar prieteșugul și dușmănia atârnă de niște factori care îndeobște n-au nici o legătură cu literatura, ca de pildă: colaborarea la aceeași revistă, înregimentarea în aceeași gașcă literară, ba de multe ori își vâră coada și politica de partid. Așa că un scriitor care e maestru, talent mare, geniu când face parte din partidul politic al criticului, ajunge nulitate când trece în alt partid.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Critică literară, Eseuri
1 comentariu »

„…Când n-ai voie să vorbești decât cu tine însuți, îți pare că ai rămas singur pe lume, că nu ești decât semnul de întrebare al celui care ai fost sau că trăiești într-o lume de surdo-muți, cu care – ceea ce este și mai trist – nu poți comunica nici măcar prin semne… De cele mai multe ori sonoritatea verbală îți încântă auzul, și minciuna cochetează cu adevărul după dispoziția urechii, nu a rațiunii. Liniștea și atitudinea statică însă măresc și mai mult temerea de necunoscut… Zgomotul este mult mai uman decât liniștea… Un concurs înscris te reîntoarce fatal la haosul inform dinainte de creația lumii” (Ion Minulescu, „Corigent la limba română”, București, „Cultura națională”, pag. 101-102).

Practica literară confirmă deplin psihologia și estetica implicată în această mărturisire. Povestirea lui Minulescu este vorbită. Între felul cum vorbește omul, și metoda după care își scrie istorisirile artistul Minulescu nu intervin atitudini, nici de paradă, nici de atelier. Prin înconjurul unor lungi și solide exerciții cu sonoritățile și cu substanța poetică a cuvintelor, acest scriitor a ajuns, cum se zice, să scrie cum vorbește. Abundența comparațiilor apare pe alocuri prea puțin controlată, totuși, comparația ca procedeu general corespunde aici unei trebuințe normale și constante de a-și face gândirea palpabilă continuu.

Astfel, în total, față de cetitori vorbirea lui Minulescu nu-i alta decât vorbirea lui cu sine însuși, cu acei pe care viața îi i-a scos în cale și care alcătuiesc țesutul însuși al povestirii. În sfera și la nivelul care i-au fost sortite, artistul își prezintă amintirile din copilărie și tinerețe cu o naivitate și simplicitate de vorbă echivalente povestirii lui Creangă. Simbolismul de atâtea ori categorisit ca deznaționalizat prin excelență este aici, prin excelență, scriitor român local.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Eseuri
Comenteaza! »