19 februarie 2008
Încropesc din secunde ruginite minutarul lipsă de pe ceasornicul celor douăsprezece ore trecute suspect de repede pe lângă viaţa mea. Mă afund în tăcerea chemată spre mine.
Tac… să-mi ascult ceasul inimii cum roteşte nenumăratele minutare în sensul de stânga spre dreapta, anapoda, răvăşind lumea din secundă în clipă şi din veşnicie către neputinţă…
Crestez pe o coajă de portocală, rămasă de la masa orizontului, un ceasornic de cuvinte, să nu-mi mai recunoască timpul zilele care mor în amintire.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
30 ianuarie 2008
Litere adunate în cuvinte…
pentru atunci când vom fi pietre…
să ştie oamenii să ne topească…
în vulcan al iubirii
Privesc spre ţărm… pescăruşi albi, învăluiţi în spuma mării răpesc tulburătorului albastru, viu, sălbatic prada, argintii peşti ce-şi găsesc sfârşitul în ghearele oţelite de natură ale păsărilor înaltului…
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
3 ianuarie 2008
Ţiu de la început să-mi exprim gratitudinea cea mai caldă scumpului nostru preşedinte care, reluând firul vechilor şezători ale Societăţii Scriitorilor Români, s-a gândit şi la mine şi m-a smuls o clipă din arhivele prăfuite ale magistraturii, unde guverne neocrotitoare mă ţin departe şi de publicul elegant, înţelegător şi simpatic al capitalei, şi de viaţa intelectuală a Bucureştiului.
Parcă, totuşi, în satisfacţia mea de a mă afla în faţa dv. se amestecă şi o umbră de melancolie. Să fie numai neîncrederea în modestia mijloacelor mele oratorice şi în conştiinţa sarcinii prea grele ce mi-am asumat-o? Sau poate vina e a titlului conferinţei care mi s-a impus? Mă întreb cu nedumerire, cum prietenul meu Rebreanu, cu tot tactul şi aleasa lui curtoazie, nu s-a gândit că poate fi o scădere pentru cineva care se crezuse o viaţă întreagă numai poet liric, să se vadă trecut deodată, fie şi în primul rând al scriitorilor umorişti şi satirici? O singură mângâiere mă mai linişteşte: amintirea unei reflecţii a marelui Caragiale. El se plângea, de mult, într-un cerc de prieteni, că e nu Marele Anonim, cum a iscălit fabule în Convorbiri critice, ci un năpăstuit! Toţi îmi cer articole şi schiţe uşoare şi sarcastice, şi eu sunt şi mă simt cel mai mare liric o ştie şi amicul Mihalache Dragomirescu!
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Epigrame
28 noiembrie 2007
Nu anii îmbătrânesc pe om, ci viaţa, pentru că starea normală a omului este indiferentismul…
Ce exprimă cuvântul lux?
Expunerea sau desluşirea deşertăciunilor omeneşti, în care partizanii senzualismului caută desfătarea trupească, găsind că în ea este originea tuturor ideilor noastre în contra idealismului.
Orişicum să fie, dar luxul este viciul cel mai atrăgător, cel mai molipsitor, din care se nasc toate calamităţile ce aduc la pieire nu numai individualitatea omenirii, ci dărâmă şi stinge naţiuni întregi.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Eseuri
14 noiembrie 2007
Cu doftorie amară,
Acel bolnav înviază,
Cu critică şi ocară,
Răul moral se-ndreptează.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Eseuri
24 iulie 2007
Epoca tunel – tunel luminos la un capăt, tunel întunecos la celălalt capăt.
Furnale, cuptoare cu flăcări, zgură, cale ferată plină de funingine, ciment, case cu acoperişuri betonate fără voie, erau piesajul trăirii noastre. Lungi şiruri de camione cu praf înecăcios, praf amestecat cu motorină, praf omorând respiraţii de plămân de copil, de om, de bătrân, de femeie, ne împuţinau şi comprimau timpul, ne scurtau viaţa. Coloane catalitice cu lungi coşuri, cu flăcări roşiatice, în coloane ca nişte şerpi, coloane ce colorau cerul în culorile iadului, se profilau la orizont. Tramvaie bolcănind şi zguduind, cu zdrăngănit de roţi neunse, în şiruri întunecose de culori închise, cu oameni chinuiţi atârnând în scări, cu uşi strâmbe, atârnători scrâşnind din dinţi în disperarea întârzierii, se îndreptau sub soarele şi cerul albastru spre uriaşele porţi, porţi care înghiţeau tăvălugul nesfârşit. Vane uriaşe, nestinse niciodată, mestecau oţelul, oţel cu flacară roşie îndreptată spre direcţia de nezdrucinat a victoriei epocii.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Viorel Muha in Memorii
