16 decembrie 2008
Fragmente din „Odiseea spaţială 2001”:
Seceta
Seceta dura de zece milioane de ani, iar epoca şopârlelor gigantice se sfârşise de mult timp. Aici la Ecuator, pe continentul care într-o bună zi avea să fie cunoscut sub numele de Africa, lupta pentru existenţă atinsese o nouă culme a ferocităţii, fără ca învingătorii să se profileze cumva la orizont. În această lume stearpă şi uscată numai cei mici, sau iuţi, sau puternici puteau prolifera, ori măcar spera să supravieţuiască.
Oamenii-maimuţă ai savanei nu posedau niciuna din aceste calităţi, şi nu proliferau. De fapt, străbătuseră chiar o mare parte din calea ducând către extincţie. Vreo cincizeci dintre ei ocupau un grup de peşteri deschise deasupra unei văi arse de soare, înjumătăţită de un fir leneş de apă, alimentat de zăpezile munţilor aflaţi la trei sute de kilometri spre nord. În vremurile aspre curentul seca, iar tribul trăia cu spectrul setei.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare, Science fiction
8 aprilie 2008
Paşii pierduţi prin sala tablourilor fără nume, împart ecoul celor ce au trecut din prezent, către amintire pe calea mea. Rămăsiţe de trecut, curbează lumina în cercuri concentrice, tot mai fade din interiorul fiinţei mele, către marginea care mereu este viitor necunoscut.
Astăzi şerpuiesc pe poteca vie, către galeria numelor uitate, numere închise dincolo de retina împietrită într-o clipă de efemeritate. Chipuri de viaţă… chipuri dintr-o viaţă… a mea… Gândul se opreşte în aşteptarea cuvântului.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
1 aprilie 2008
Huruitul greu al carului vieţii se poticneşte într-un potir tainic rămas de la Cina cea de Taină, înramată într-o icoană exilată în pustnicie de fiinte ca noi. Este Chivotul încrustat în potir!
Eu, om fără drum, fără paşi scrişi cu urma, trag după mine cu rugăciunea cea de pe urmă, car preaplin cu bucăţi de suflet pansate şi sângerânde, revoltând-mă, rupându-le şi pansându-le sisific iar şi iar, până sângele curge roşu din alb ce-a fost…
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
11 octombrie 2007
Întodeauna, la orice popor, au existat margini. Margini de ţară, margini de cătun, margini de sat, margini de oraş. Marginea reprezintă o finalitate la ceva şi începutul la altceva. La cetăţile antice şi medievale, reprezenta tot ce era în afara zidurilor, adică marginea dintre civilizaţie şi gunoiul, resturile şi oamenii cei mai declasaţi fizic sau moral. Dincolo de ziduri erau iadul, focurile, mirosul urât, hoţii, criminalii, pedepsiţii, tot ce era mai rău din specia umană.
La noi s-au pierdut marginile, s-au pierdut limitele, s-a pierdut bunul simţ, s-a înlăturat civilizaţia şi unii ne-au dus direct în barbarie.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Viorel Muha in Memorii
