În seara zilei de 3 decembrie 2010, postul P1 al Radiodifuziunii Suedeze va difuza în premieră drama „Maldoror” – biografia sentimentală a unui criminal în serie, scrisă de Ilinca Stihi. Piesa radiofonică, o adaptare după „Chants de Maldoror” de contele de Lautréamont, prezintă un periplu în mintea unui tânăr criminal alienat, care ucide fără motiv şi este hăituit de vocile victimelor sale. Ilinca Stihi reuneşte aici eroul de secol XIX din versiunea originală cu un tânăr alter ego contemporan. „Maldoror” a fost produsă în colaborare cu Institutul Cultural Român de la Stockholm şi cu Radiodifuziunea Română. Traducerea în limba suedeză a fost realizată de Dan Shafran, directorul ICR Stockholm.
Piesa a câştigat în luna mai premiul al II-lea la Prix Marulic Radio Festival, desfăşurat în Croaţia, iar de curând a primit premiul pentru cel mai bun spectacol la secţiunea piese radiofonice pentru adolescenţi a Festivalului Internaţional Prix Ex Aequo de la Bratislava.
Cel mai nou film al lui Sergiu Nicolaescu, „Poker”, va avea premiera pe marile ecrane din 9 aprilie 2010, când va putea fi vizionat în cinematografele: CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, Cinema Timiş (Timişoara) şi la Cinema City (Cotroceni, Cluj, Piteşti şi Iaşi), fiind distribuit de MediaPro Distribution.
Lipsit de principii şi scrupule, Ashton Kutcher intră perfect în rolul infidelului de profesie în filmul „Playboy de L.A.” („Spread”), o comedie sexy şi provocatoare, care va putea fi vizionată din 21 august 2009 în premieră în cinematografele: Hollywood Multiplex, Movieplex, CinemaPRO, Light Cinema, Cinema City Cluj, Timişoara şi Bacău, Odeon Cineplex Cluj.
Eugen Ionescu este, îndeobşte, recunoscut drept părintele teatrului absurd, pe care l-a scris însă în limba franceză – dintr-o repudiere vehementă şi definitivă a românismului (aşa s-a spus, dar am mai putea discuta asta…). Cele mai reuşite scrieri în limba română sunt eseurile reunite în volumul intitulat „Nu”, pentru care un juriu i-a acordat un premiu pentru „scriitori tineri needitaţi”. Lucrarea va stârni un uriaş scandal în epocă şi va fi respinsă la publicare, apărând totuşi în 1934 la Vremea. Ediţia va avea pe contrapagina de titlu următoarea notă: „Operă selecţionată şi publicată de Comitetul pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi, cu împotrivirea a doi din cei şapte membri ai comitetului.” Cei doi erau Tudor Vianu (care şi-a şi dat demisia în semn de protest pentru această premiere) şi Şerban Cioculescu. Ceilalţi erau: Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Petru Comarnescu, Ion I. Cantacuzino, Romulus Dianu – pe toţi, scriitorul îi “atinsese” în manuscrisul pe care li-l trimisese spre citire şi premiere.
După o metodă care îi va deveni proprie, cartea produce uimire, derută şi comic irezistibil. Autorul atacă figurile uriaşe ale literaturii române din acea vreme (am selectat aici fragmente despre Tudor Arghezi, Ion Barbu şi Camil Petrescu), susţinând injurios că ei nu ar fi creat o operă valabilă, deconspirând, în final, miza polemică şi ludică, totul într-un discurs imbatabil din punct de vedere logic şi extrem de valoros la nivelul argumentării.
Fragmente din lucrarea „Principiile filosofiei dreptului” de Georg Wilhelm Friedrich Hegel, apărută la Editura Paideia, 1998, în traducerea Ioanei Ungureanu şi a Mădălinei Lazăr:
„Ştiinţa filosofică a dreptului are ca piatră de temelie ideea de drept, conceptul de drept şi realizarea acestuia.
Filosofia are de-a face cu idei, şi tocmai de aceea nu cu ceea ce se obişnuieşte a se numi simple concepte; ea prezintă, mai mult, parţialitatea şi inexactitatea acestora, aşa cum conceptul (nu ceea ce auzim adesea numit astfel şi este de fapt numai o determinare abstractă a înţelesului) este singurul care are realitate şi chiar îşi atribuie această realitate el însuşi. Tot ce nu este realitate desemnată de concept este existenţă efemeră, hazard aparent, impresie, apariţie lipsită de viaţă, neadevăr, iluzie etc. Reprezentarea pe care conceptul o oferă în realizarea sa este pentru cunoşterea conceptului însuşi, celălalt moment esenţial al ideii, cu totul alta faţă de forma care există numai la nivel de concept.”
Fragmente din capitolul “Shakespeare – centrul canonului” al cărţii “Canonul occidental. Cărţile şi Şcoala Epocilor” de Harold Bloom, apărută la Grupul Editorial Art, Bucureşti, 2007, în traducerea Deliei Ungureanu:
„Shakespeare şi Dante se află în centrul canonului pentru că ei îi depăşesc pe toţi ceilalţi scriitori prin acuitatea cognitivă, forţa lingvistică şi puterea de invenţie. S-ar putea ca aceste trei înzestrări să se contopească într-o pasiune ontologică, adică o capacitate de a se bucura sau, cum spunea Blake în Proverbs of Hell (Proverbele iadului): ‘Exuberanţa înseamnă frumuseţe’. Energiile sociale există în fiecare epocă, dar ele nu pot compune piese, poeme sau naraţiuni. Forţa creatoare este un dar individual, prezent în orice epocă, dar încurajat în mare măsură de anumite contexte, mişcări naţionale, pe care le vom studia doar pe segmente, pentru că unitatea unei epoci mari este, de obicei, o iluzie. A fost Shakespeare un accident?”
Încarc...
