Duminică, 16 ianuarie 2011, pe coasta de est a Americii, începând cu 3:00 dimineața, ora României, s-a desfășurat o nouă ediție a Premiilor Globul de Aur la Hotelul Beverly Hilton din Beverly Hills, California. Ceremonia a putut fi vizionată și în România, fiind transmisă în direct de HBO. Decernările au loc încă din anul 1944, sunt deja la cea de-a 68-a ediție, și prin acestea sunt recunoscute cele mai bune filme artistice și de televiziune, atât de pe teritoriul american, cât și din străinătate. Ceremonia și dineul în care sunt decernate premiile reprezintă un moment important a sezonului de decernări din industria cinematografică, ce în fiecare an culmină cu Premiile Academiei Americane de Film (Oscarurile).
Pentru a marca apropierea unuia dintre cele mai aşteptate concerte ale ultimilor ani din România, Emagic Classics lansează “Bob Dylan – Never Ending Story”, o compilaţie informativă, ce surprinde cele mai importante aspecte din viaţa şi cariera celui care a fost declarat “cel mai bun artist al tuturor timpurilor”: Bob Dylan! Acesta se va afla pentru prima dată în România pentru un concert memorabil, primul din seria Emagic Classics, care va avea loc pe data de 2 iunie 2010 pe Stadionul de Atletism Iolanda Balaş Soter din Bucureşti. Programul evenimentului include şi nume autohtone precum Nicu Alifantis & Zan şi Bucium.
Numit “poetul erei rock’n’roll”, Bob Dylan a fost încă de la debutul său în muzică subiectul a sute de articole şi materiale biografice ce au cuprins atât analize ale carierei şi viziunii sale muzicale, cât şi reflecţii ale modului de viaţă care l-a transformat într-o emblemă pentru generaţii întregi de oameni.
Aniversarea a o sută de ani de la naşterea lui Eugene Ionesco va fi sărbătorită în cadrul ediţiei a XV-a a Festivalului Naţional Studentesc de Teatru al Absurdului „Eugene Ionesco„, ediţie care se va desfăşura în perioada 27 – 29 noiembrie 2009 la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti. Festivalul „Eugene Ionesco” este un eveniment unic în peisajul teatral românesc, un proiect tradiţional al Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, dedicat exclusiv genului de teatru al absurdului, gen teatral a cărui consacrare este legată de numele dramaturgului de origine română. Este un proiect iniţiat de Teatrul Studenţesc Podul (regizor Cătălin Naum) căruia i s-a alăturat Compania de Artă Studio 24 (regizor Mihai Serghei Todor), ambele formaţii reprezentative ale Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti.
De ce Eugene Ionesco? Pentru că, aşa cum spune regizorul Cătălin Naum, „Eugene Ionesco şi-a păstrat tinereţea, curiozitatea de a descoperi şi, ceea ce este cel mai important în dramaturgia lui, nu a dărâmat tradiţii culturale, ci, însuşindu-şi marea experienţă a omului în trecerea lui prin aceasta efemeră existenţă, a adăugat încă o cărămidă la uriaşa construcţie pentru care a fost creat omul.” Şi pentru că, adaugă şi regizorul Mihai Lungeanu, vicepreşedinte al Societăţii Culturale „Eugen Ionescu” din Slatina, „avem nevoie urgentă de privirea pătrunzătoare şi necruţătoare a celui care a înţeles că a avea pertinenţa şi curajul de a spune „NU” înseamnă a-ţi asuma libertatea de gândire, simţire şi trăire…”
Act de cultură cu efect civilizator, scrisul stă la baza artei albe, care a propulsat viaţa omului de Neanderthal, ajutat să iasă din peşteri spre a deveni după multe milenii de autoperfecţionare călătorul intergalactic al mileniului III.
Privit din perspectivă istorică, drept proces dezvoltat de-a lungul secolelor, scrisul, acel „sistem de semne grafice convenţionale conceput pentru redarea cuvintelor şi a gândirii” a marcat atât evoluţia societăţii umane cât şi descoperirea focului. Întocmai acestuia din urmă, scrisul şi-a dobândit o aură legendară, ce face dificilă fixarea lui în timp şi spaţiu.
Una dinre problemele cele mai importante pe care omul a trebuit să o rezolve spre a putea să comunice în scris, a fost cea a suportului material, pe care el avea să-l inventeze.
Pentru oameni, frontierele cunoaşterii, chiar dacă se extind cu fiecare clipă care trece, reprezintă o implacabilă invitaţie la mărginire. Ciripim în colivia limitelor noastre. Lumea palpabilă, cântărită cu cele cinci simţuri, este determinată, are muchii şi colţuri. Începutul şi sfârşitul devin pietre de hotar, paranteze fundamentale ale existenţei umane. Aici toate lucrurile au măsura lor, iar omul se poate lăuda, vorba lui Protagora, că este măsura tuturor lucrurilor. Hegemonia omului, ca „animal politic” se bazează tocmai pe finitatea lumii sale comensurabile.
Când, deodată, apare el: Universul, entitatea supremă, imens până la nemărginire, greu de estimat, mai întins decât cea mai mare întindere, alcătuit din miriade de galaxii, probabilităţi şi supoziţii. În faţa infinităţii sale reci, omul este redus iar la dimensiunile unei insecte gânditoare. Strivit de măreţia unui spaţiu fără sfârşit, omul încearcă să-şi ia revanşa, invadând microcosmosul. Aici ochiul său poate privi cu semeţie, de sus; în palma unui copil încap miliarde de molecule. Suntem atât de mari în raport cu bieţii atomi, încât nu-i putem vedea nici cu microscopul. Dar nici pe acest tărâm omul nu poate să triumfe. S-a dovedit că toate particulele, socotite cândva elementare, încă se mai pot divide. Dihotomia e nemiloasă. Greu de găsit un lucru atât de mic, încât să nu se mai poată înjumătăţi. Între doi atomi există spaţiu – raportat la diametrele lor -, cât între Pământ şi Jupiter. Paradoxal, pentru om calea către zero este la fel de lungă, la fel de imposibilă, ca cea către marele infinit.
Acum 70 de ani, Walt Disney l-a animat, iar în 2009 „Pinocchio” se lansează pentru prima oară pe DVD în România, într-o ediţie aniversară de platină, pe 2 discuri. Celebra animaţie va fi lansată în cadrul spectacolului de teatru omonim, sâmbătă, 28 martie 2009, la orele 11:00, la Teatrul „Ion Creangă” din Bucureşti (Piaţa Amzei).
Toţi îl cunoaştem pe Pinocchio, băieţelul mincinos, plăsmuit din lemn şi însufleţit prin puterea dorinţei „tatălui” Geppetto. De când basmul lui Carlo Collodi a ieşit de sub tipar, în 1883, Pinocchio a devenit parte din educaţia multor generaţii de copii, servindu-le adesea părinţilor drept anti-model.
1 voturi
Încarc...
7 voturi