Amu cică era odată într-o ţară un crai, care avea trei feciori. Şi craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă ţară, mai depărtată. Şi împăratul, fratele craiului, se numea Verde-împărat; şi împăratul Verde nu avea feciori, ci numai fete. Mulţi ani trecură la mijloc de când aceşti fraţi nu mai avură prilej a se întâlni amândoi. Iară verii, adică feciorii craiului şi fetele împăratului, nu se văzuse niciodată de când erau ei. Şi aşa veni împrejurarea de nici împăratul Verde nu cunoştea nepoţii săi, nici craiul nepoatele sale: pentru că ţara în care împărăţea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, şi crăia istuilalt la o altă margine. Şi apoi, pe vremile acelea, mai toate ţările erau bântuite de războaie grozave, drumurile pe ape şi pe uscat erau puţin cunoscute şi foarte încurcate şi de aceea nu se putea călători aşa de uşor şi fără primejdii ca în ziua de astăzi. Şi cine apuca a se duce pe atunci într-o parte a lumii adeseori dus rămânea până la moarte.

Dar ia să nu ne depărtăm cu vorba şi să încep a depăna firul poveştii.

50 voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Poveşti
8 comentarii »

Trecuse de ora două când maistrul Aldea observă că Stamate, căruia tot atelierul îi spunea Păcălici, îşi lăsă strungul să meargă în gol şi ieşi în curtea interioară. Mai făcuse el şi în alte nopţi la fel că deh, lucrul în tura de noapte e mai greu şi se întorsese când se crăpa de ziuă, mirosind a băutură.

E drept că el, maistrul, pusese în mai multe rânduri nişte „boboci” să-l urmărească dar pe ăştia cu caş la gură, nu poţi să te bizui niciodată.
– Meştere, după ce a trecut de magazie, a intrat pe holul dinspre cantină, dar acolo nu e lumină şi l-am pierdut din vedere.

Azi aşa, mâine aşa, până când şi-a zis că ori nu sunt în stare de nimic, ori s-au dat şi ei de partea lui şi îşi râd împreună de el.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Ion Untaru in Povestiri, Umor
Comenteaza! »

Descarcă/citeşte
în format PDF

A noua piesă pe care o prezentăm din integrala creaţiei dramaturgice a lui Valeriu Butulescu este „Logica rătăcirii”, o comedie în trei acte.

Autorul face o translatare a rătăcirii biblice prin deşert în planul apropiat temporal al ieşirii din comunism. Comparaţia apare surprinzător de firească, iar „amănuntele” introduse de autor dau piesei nu numai culoare şi originalitate, ci şi un plus de profunzime, prin punerea lucrurilor într-o altă lumină.

Premiera absolută a comediei amare „Logica rătăcirii” a avut loc pe 16 mai 1994, pe scena Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroşani, în regia lui Nicolae Gherghe.

2 voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Biblioteca, Noutăţi despre site, Teatru
1 comentariu »

Prezidentul (către reclamantă): Spune-mi cum s-au petrecut lucrurile…

Femeia Caliopa, republicană română: Eu, domnule prezident, vine dumnealui la mine, care venea întotdeauna seara ca amic, încă era şi dumneaei care mi-este amică, şi aţi chemat-o dumneavoastră martoră că a fost acolo şi poate să jure cum s-a-ntâmplat.

Prezidentul: Las-o pe dumneaei; nu e aici; dumneaei o să răspunză când o vom chema. Acu spune d-ta.

Reclamanta: Spui. A venit dumnealui.

Inculpatul: Dumneata m-ai chemat: am biletul dumitale.

Prezidentul: Tăcere.

28 voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Scenete şi schiţe, Umor
Comenteaza! »

Avem obiceiul să luăm drept bunuri ale noastre numele marilor scriitori români, fără să cercetăm cu adevărat felul în care şi-au dus viaţa şi istoriile pe care existenţa lor le-a născut. Discutam cu altă ocazie felul în care Eminescu nu mai este „citit”, ci „recitat”, nu este analizat, ci plasat în afara oricărei discuţii. Scrierile lui Caragiale stau mai bine la capitolul ăsta; el e mai accesibil pentru că e de râs, mai uşor de pus în scenă şi mai simplu de urmărit la televizor. Chiar şi-aşa, pentru că obişnuim să ne ascundem atât de bine după deget, foarte puţini dintre noi ştiu faptul că acest „cel mai mare dramaturg român” şi-a părăsit ţara pentru a-şi petrece restul zilelor în Germania, şi nu a mai dorit niciodată să aibă de-a face cu discursurile sforăitoare şi elogioase pe care i le închinau, de la distanţă, concetăţenii lui. Felul în care Caragiale se rupe, dezgustat, de „lumea miticilor” pe care el însuşi o prezentase în mod magistral, m-a făcut să mă gândesc, de multe ori de atunci, la cât de tare pot fi răniţi oamenii care ştiu să râdă de toţi şi de toate, cei care par să observe totul, dând impresia că nimic nu-i poate atinge. Evenimentul care a determinat o hotărâre atât de radicală a fost procesul – intrat în istoria literară sub numele lui Caion – pe care scriitorul l-a intentat în urma acuzaţiei de plagiat ce i-a fost adusă. Apărat magistral de Barbu Ştefănescu Delavrancea, Caragiale a rezistat atacurilor la adresa talentului său, dar a cedat furiei dovedite de prostia şi făţărnicia pe care le aşezase în lumina reflectoarelor.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Articole
Comenteaza! »

– Se aprobă, se aprobă, tovarăşe, dar… ştiţi, soţia tovarăşului şi-a dorit atât de mult să… şi poate dumneavostră, având relaţiile de care ştiu că vă bucuraţi, s-ar putea să rezolvaţi această cerinţă şi imediat vă aprobăm cererea.
– Se poate, tovarăşe, noi am colaborat întodeauna cu cele mai bune intenţii şi vom fi solvabili şi în viitor. Vă rog să vă bazaţi pe disponibiltatea nostră. Vă salut. Cu tot respectul.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Viorel Muha in Memorii
Comenteaza! »