17 aprilie 2008

„Justiţia română. Secţia corecţională” de Ion Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale

Prezidentul (către reclamantă): Spune-mi cum s-au petrecut lucrurile…

Femeia Caliopa, republicană română: Eu, domnule prezident, vine dumnealui la mine, care venea întotdeauna seara ca amic, încă era şi dumneaei care mi-este amică, şi aţi chemat-o dumneavoastră martoră că a fost acolo şi poate să jure cum s-a-ntâmplat.

Prezidentul: Las-o pe dumneaei; nu e aici; dumneaei o să răspunză când o vom chema. Acu spune d-ta.

Reclamanta: Spui. A venit dumnealui.

Inculpatul: Dumneata m-ai chemat: am biletul dumitale.

Prezidentul: Tăcere.

Reclamanta: Dacă ştiam ce ştofă eşti, nu te mai chemam… A venit şi zice să nu mai învârtim masa, care vorbeam cu soră-mea, care a murit, şi ne spunea poezii de Iminescu şi de Victor Cucu. (Ilaritate.)

Prezidentul: Cu sora dumitale care a murit?

Reclamanta : Da, la spital, de piept; ieşise din azil şi-i plăcea poeziile… şi eu o iubeam foarte mult, eu o băgasem în azil că aveam o protecţie. (Plânge.) Şi când vorbeam cu ea, apoi toată noaptea o visam.

Prezidentul: Cum vorbeai cu ea?

Reclamanta: Cu dumnealui: învârtea masa. Mi-a spus că e fericită şi s-a întâlnit acolo cu mama; mă sărută dulce, dar mama nu poate vorbi că e în altă parte.

Inculpatul: Am zis că a trecut iar în incarnaţiune.

Prezidentul: Tăcere. (Către reclamantă): Şi d-ta credeai?

Reclamanta: Cum să nu crez, dacă vorbea masa?

Prezidentul: Dar ceasul şi cu inelele cum ţi le-a luat?

Inculpatul: Fără să ştiu: eram mediu!

Prezidentul: Tăcere, inculpatule, de vrei să nu-ţi agravezi situaţia. (Reclamantei): Spune.

Reclamanta: A venit seara şi zice că a învăţat acuma să arate şi persoana, dar nu cu masa, zice că l-a învăţatără nişte profesori de la minister, de unde face acuma pe popi. Zice: „dezbracă-te (senzaţie în auditoriu); scoate tot ce ai ori de metal, ori de imitaţie!” şi eu am scos ceasul şi lanţul, care-l aveam cadou de suvenir de la un… de la o mătuşă a mea şi cu medalionul, cu o şuviţă de păr de la soră-mea, şi inelele, şi le-am pus pe masă lângă lampă. Să vă spuie şi Tincuţa că poate să jure. Şi zice dumnealui Tincuţii, zice „tu du-te dincolo”, şi a băgat-o în odăiţa ailaltă şi a închis uşa, şi „să nu vii până nu te-om chema!” încă Tincuţa râdea de noi; dar dumnealui, aş! avea alte motive, să vedeţi. Şi după ce am pus ceasul cu lanţul şi inelele pe masă, m-a legat la ochi şi m-a pus să stau într-un picior şi am stat aşa… am stat… preţ ca la un sfert de ceas, şi zice…

Inculpatul: Nu-i adevărat!

Reclamanta (izbucnind): Taci, şarlatane, care nu te-am crezut pentru ca să fii până-ntr-atât să râzi de o biată femeie ca mine!… Şi după ce am stat aşa, domnule prezident, de-mi amorţise piciorul şi-mi făcea urechile vuu… vuu…, că mi-era şi frică, că spunea că o să vie soră-mea, dumnealui zice: „ai adormit?” zic: „da”, zice: „bine”, şi mi-a venit aşa un fel de ameţeală; zic: „o să mai ţie mult?” zice:„nu mişca!” şi am auzit odată puf! în lampă, şi uşa buf! şi parc-am văzut pe soră-mea, am ţipat şi am căzut jos leşinată. Când m-a deşteptat Tincuţa, ia-l pe domnul de unde nu e; caută ceasul şi inelele în sus, caută-le-n jos — nicăiri.

Martora Tincuţa face o mărturisire care confirmă în totul plângerile reclamantei.

Avocatul ex-officio al apărării (după o pledoarie de două ore, încheie): Domnilor magistraţi, voi fi scurt. Spiritismul, această sublimă ştiinţă a viitorului, este încă în faşe: ca orice copil în faşe poate face şi greşeli; nu-i mai puţin adevărat că viitorul este al lui. Inculpatul, din greşală, în starea impersonală de mediu, a avut o mişcare de somnambul; a luat ceasul şi celelalte, e adevărat, dar a făcut-o involuntar, era într-o stare de absolută iresponsabilitate. Ştiinţa modernă ne-a dat destule lumini asupra iresponsabilităţii: toată asieta sistemului nostru penal trebuie deci să se schimbe. Iată marele cuvânt al ştiinţei moderne: iresponsabilitatea — impunitate; tutelă da, nu pedeapsă. Eşti iresponsabil? poţi să-ţi permiţi din când în când o greşală de care în urmă ipso facto nu eşti vinovat. Ori, clientul meu nu e responsabil, pentru că n-a ştiut ce face!

Reclamanta: Da de ce le-a pus amanet la cofetărie?

Inculpatul: De ruşine!

Avocatul: Vedeţi, d-lor magistraţi, de ruşine… Apoi poate avea ruşine un om responsabil? Nu. Eu deci cer achitarea; în orice caz, circumstanţe atenuante. Nu uitaţi că trăim într-o epocă unde nu e rău să menajăm spiritismul şi pe spiritişti.

Tribunalul, sub impresia ultimelor cuvinte ale apărării, admite circumstanţe atenuante şi condamnă pe tânărul mediu la şase luni închisoare şi 25 lei cheltuieli de judecată.

Reclamanta iese din pretoriu plângând şi sărutând obiectele spiritizate, ce i s-au restituit, reincarnate, de cătră d. prezident.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 26 voturi
Se încarcă...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole pe subiecte similare



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook