Blog.Citatepedia.ro
cărţi, teatru, cinema, muzicăSearch Results
„O primblare la munți” de Vasile Alecsandri
De mult doream a vedea portretul lui Alexandru vodă Lăpușneanul și, aflând că se găsea la mănăstirea Pângărați, mă hotărâi a face o primblare pân-acolo. Mă pornii deci într-o amiază de la Piatra, întovărășit de doi tineri poeți și de un tânăr judecător, care, având norocire de a nu fi cât de puțin poet, se îngriji de viitor și luă cu el doi harbuji groși ca cei de Bender și o pungă mare plină de tutun. Aceste provizii ne părură cam deșănțate pentru o primblare de două ceasuri, însă urma ne încredință că, în privirea mulțumirilor trupești, e mult mai priitor de a fi cineva judecător decât amorezul muzelor.
Ne pornirăm pe la sfințitul soarelui, plini de veselie și de sperare, și, grămădiți ca vai de noi! într-o brișcă de Brașov, care, urmând obiceiului surorilor sale numite brașovence, ne scutura ca pe niște saci de nuci; dar ce ne păsa nouă! Lumea întreagă atunci era a noastră! cerul era atât de limpede și de albastru, priveliștea în toate părțile se arăta atât de veselă și măreață, toată firea ne zâmbea cu un farmec atât de dulce! Ce ne păsa nouă!…
În ceasul acela nimeni dintre noi nu și-ar fi dat locul său nici măcar pe un tron, pentru că, deși zdruncinăturile briștii se înmulțeau cu cât ea se înainta pe pietrișul drumului de pe malul Bistriței, cu atât creștea și mulțumirea noastră.
Continuare »
Hindou Oumarou Ibrahim: Înțelepciunea strămoșească ar trebui să fie motorul luptei pentru mediul înconjurător
Ca să putem aborda o problemă atât de mare precum schimbarea climatică, avem nevoie atât de știință, cât și de înțelepciune strămoșească, e de părere activista de mediu Hindou Oumarou Ibrahim. În această prelegere antrenantă, ea povestește cum comunitatea ei nomadă din Ciad lucrează îndeaproape cu oamenii de știință ca să refacă ecosistemele în pericol – și oferă lecții pentru crearea unor comunități mai rezistente.
„Lebedele” de Hans Christian Andersen
Departe de-aici, acolo unde se duc rândunelele când la noi e iarnă, era odată un crai care avea unsprezece băieți și o fată pe care o chema Eliza.
Cei unsprezece frați erau prinți, aveau câte o decorație la piept și sabie la șold și așa se duceau la școală; scriau cu creioane de diamant pe tăblițe de aur și învățau pe de rost tot atât de bine pe cât citeau. Când îi auzeai, știai numaidecât că sunt prinți. Eliza, sora lor, ședea pe un scăunel de sticlă și avea o carte cu poze care costase o mulțime de parale. Trăiau bine copiii, numai că asta n-a ținut prea mult!
Tatăl lor, craiul, s-a însurat cu o crăiasă rea și hapsână, căreia nu-i erau dragi copiii. Au putut să vadă asta chiar de la început; în palat era petrecere mare și ei s-au apucat să se joace de-a musafirii; de obicei, când se jucau așa căpătau o mulțime de prăjituri și de mere coapte, acum însă crăiasa cea nouă le-a dat o ceașcă cu nisip și le-a spus că se pot juca foarte bine și așa.
Continuare »
Din Antarctica la Scărișoara. Pe urmele lui Emil Racoviță
O prezentare a biografiei unuia dintre cei mai mari exploratori și oameni de știință români dublată de un spectaculos jurnal de călătorie, volumul „Din Antarctica la Scărișoara. Pe urmele lui Emil Racoviță” de Cristian Lascu și Helmut Ignat, publicat recent la Editura Humanitas, este lansat marți, 28 iulie 2020, la ora 19:00, în grădina Muzeului Antipa. Alături de cei doi autori ai volumului, speologul Cristian Lascu și fotograful Helmut Ignat, la eveniment participă Dumitru Murariu, directorul Institutului de Biologie al Academiei Române, și Alexandru Mironov, realizator de emisiuni radio-tv de popularizare a științei și senior-editor al revistei Știință & tehnică. Moderatoarea întâlniri este Corina Negrea, realizatoare de emisiuni de știință la Radio România Cultural.
Continuare »