Când mă apuc de scris, alunec fără să vreau într-o anumită manieră stilistică şi chiar dacă sunt convinsă că scriu numai pentru mine, tot adopt o anumită poză, iar gândurile mele refuză să se scurgă pe hârtie aşa cum sunt prin braţul, degete şi peniţa stiloului cu care scriu şi s-ar putea spune că nu capul dirijează stiloul, ci invers.

Câteodată mă las dusă de viaţă şi, deşi ştiu cât valorează ea, mă abandonez pe de-a întregul şi atunci nu mai are pentru mine nici o însemnătate întrebarea: ”To be or not to be?”

Două gânduri să nu te părăsească niciodată: acela de aţi îmbogăţii mintea şi sufletul şi, gândul că suntem trecători în lume. ”Memento mori”, nu este un adagio al tristeţii, nici al resemnării, ci un semnal de alarmă care vrea să te ţină într-o permanentă stare de veghe – zicând: ”Bagă de seamă ce faci cu viaţa ta, că nu e veşnică!” Ne facem iluzii că suntem stăpâni pe el, însă el şi viaţa ne stăpânesc.

3 voturi

Încarc...

Publicat de Georgeta Nedelcu in Eseuri
2 comentarii »

„Păstorel” este pseudonimul scriitorului Alexandru Osvald Teodoreanu, născut la 30 iulie 1894 în Dorohoi, nepot al lui Alexandru Teodoreanu şi fiu al lui Osvald Teodoreanu, botezat atribuindu-i-se prenumele ambilor înaintaşi paterni. Apreciind probabil prea împovărătoare prenumele sale, şi le prescurtează semnând oficios Al.O. Teodoreanu şi, ca scriitor, cu pseudonimul Păstorel, ales deloc întâmplător, după cum afirmă în volumul „Caiet – Foi îngălbenite”, 1938, prin a sa literară

Spovedanie

Cântat-am vinul şi-l băui pre el,
Şi-aşa, precum din flori slăvitul soare,
Cules-am toată roua din pahare,
Voios ca cel din urmă menestrel.

Am păstorit în viaţă vinuri rare
(De-aceea îmi şi zice Păstorel)
Şi de la Grasă pân’ la Ottonel,
Le-am preţuit, pe rând, pe fiecare.

6 voturi

Încarc...

Publicat de Gheorghe Culicovschi in Critică literară, Cărţi, Epigrame, Fragmente literare, Umor
6 comentarii »

Fragmente din prima parte a capitolul „Vasile Alecsandri. O recluziune productivă. Retorica peisajului, peisajul retoricii” dedicat „bardului de la Mirceşti” (?21 iulie 1821 – 22 august 1890) de către Eugen Simion în lucrarea „Dimineaţa poeţilor. Eseu despre începuturile poeziei româneşti” (ediţia apărută la editura Cartea românească, Bucureşti, 1980):

„Alecsandri scrie cu precădere iarna, anotimpul pe care îl detestă cel mai mult. Când se face frumos afară, se pregăteşte de călătorie. Literatura este lăsată deoparte, fără remuşcări, până ce un val de frig, o ploaie răcoroasă, o ceaţă groasă îl fugăresc, iarăşi, în cămin. La adăpost de urgiile naturii, gustul pentru artă îi revine, în tihna biroului fantezia se eliberează. Liniştea, confortul interior şi timpul rău sunt cele trei condiţii preliminare ale scrisului său. […] O recluziune jumătate impusă, jumătate căutată precede, dar, hotărârea lui Alecsandri de a scrie. O recluziune care se transformă într-o bucurie a spiritului laborios:

Cât ţine timpul aspru – scrie el lui Ion Ghica – cât termometrul face gimnastică sub linia de la zero ca sub un trapez ideal, îmi umplu zilele cu îndeletniciri intelectuale şi cu întreţinerea focului din sobe. Am ajuns în arta aceasta la înălţimea vestalelor şi acum ştiu a da clădirii despicăturilor de lemne forme arhitectonice cari ar merita medalie de aur, dacă asemene talente s-ar recompensa în ţara noastră. Dimineaţa îmi place să mă scol de cu noapte şi să găsesc cabinetul meu de lucru bine încălzit şi vesel luminat de un candelabru aprins. Ceaiul e gata pe masă; căţeii mei sar prin cameră cu mii de jocuri şi desmerdări, aşteptând porţiile lor de zahăr; biuroul mă cheamă lângă el, arătându-mi calamara plină, condeiul zburdalnic, hârtia albă. „La lucru!” îmi şopteşte un glas ce iese din tuspatru colţuri a cabinetului şi cu plăcere ascult adeseori îndemnul său; încep prin corespondenţa cu Londra, cu Parisul, cu Bucureştii, cu Iaşul, cu Montpellier, chiar şi cu America; apoi mă apuc de vreo lucrare mai serioasă şi ziua trece făr-a băga de seamă dacă ninge şi dacă suflă crivăţul.”

1 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Critică literară
Comenteaza! »

Plouă cu vise peste noi… şi-n răsfăţarea blândei ploi, iubirea renaşte, ca odinioară. La poarta de aur a destinului, sufletele noastre se zbat înfricoşate de ceea ce va urma. Pornim plini de speranţe către tărâmul viselor întregi şi fericite. Am început să citesc timpul prin tine… atâtea aşteptări, atâtea bucurii se reîntorc acum din amintiri. Mi-e teamă sa înaintez prea mult pe căile norocului, ce altă dată s-au dovedit ocolite, scurte şi înşelătoare. Mă înfioară gândul că totul se poate sfârşi… nimic nu este etern. Simt ridicându-se din mine, ca o ceaţă uşoară, un îndepărtat gust de tristeţe, un vechi gust de cenuşă… E jarul amintirilor arse, ce mi-au pârjolit cândva sufletul.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Mihaela Gheorghe in Eseuri
1 comentariu »

Oricât de puternici am fi, simţim nevoia de siguranţă şi ocrotire. E momentul cuvintelor calde şi al gesturilor de afecţiune. Un suflet ce-i singur nu oglindeşte nimic. Cu fiecare gest, cu fiecare îmbrăţişare, suntem cu o picătură mai vii, cu o rază de soare mai veseli şi cu o bătaie de inimă mai iubiţi.

Cum să cuprinzi neliniştea din zori şi pacea din amurg doar cu o privire? Cum să trăieşti frumos fără iubire? Viaţa ta îşi va afla împlinirea fără minunea care dă fiori? Când auzi o inimă bătând, te obişnuieşti cu ritmul şi bătăile ei. Şi te trezeşti din senin sau din înnourat, de dimineaţă sau de seară, întrebând: ce se mai aude cu acea inimă? Ai vrea să ştii ce mai face, dacă a obosit sau poate s-a plictisit. Şi te gândeşti dacă unele inimi bat mai tare ca altele, înseamnă că sunt mai puternice? Dacă unele se aud, altele se tem să fie auzite? Şi-mi imaginez că pieptul este o uşă la care sufletul bate, sperând că într-un târziu îi va deschide cineva şi se va elibera.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Mihaela Gheorghe in Eseuri
4 comentarii »

La Editura Polirom a apărut cartea „Stupul” de Camilo Jose Cela, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1989.

Considerată imorală de Biserica Catolică şi de guvernul generalului Franco, „Stupul” (1951), capodopera lui Camilo Jose Cela, a fost interzisă în Spania pentru mulţi ani, fiind publicată, din acest motiv, în Argentina.

Romanul prezintă o viziune panoramică a degradării şi dificultăţilor pe care le are de înfruntat clasa de mijloc după Razboiul Civil. Acţiunea se încheagă printr-o succesiune de scene portretizind suferinţele individuale a peste o sută de personaje, dar importanţa romanului depăşeşte cu mult valoarea sa de document social, căci în el se împletesc spectaculosul carnavalesc şi grotescul, violenţa şi foamea, dorinţele reprimate şi constrângerile vieţii într-un regim dictatorial.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »