26 aprilie 2010
Fabrizio Caramagna, născut la 20 septembrie 1969, la Torino, în Piemont, Italia, este un scriitor de aforisme. Este licenţiat în Literatură italiană la Universitatea de Litere şi Filozofie din Torino, cu o teză despre poeziile inedite ale lui Guido Gozzano, poet crepuscular de la începutul anilor 900. În ultimii zece ani se dedică literaturii aforistice (forme de limbaj aforistic, paradox şi inversare), încercând să constituie o istorie a aforismului contemporan european. În decembrie 2009 publică volumul „Contagocce”, care conţine o selecţie de aforisme inedite, fiind prima sa publicaţie de acest gen. În curând, o selecţie din aforismele sale, va fi tradusă în limba sârbă. În ianuarie 2010, şi-a deschis un blog de literatură, cu scrieri aforistice, fabriziocaramagna.blogspot.com, şi care foarte recent a devenit aforisticamente.wordpress.com.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Simona Enache in Aforisme, Interviuri
28 ianuarie 2010
De imagini nedefinite din plasa existenţei mă agăţ cu disperare. Întorc firul ghemului înfăşurat pe părţile rotundului şi caut să intru, în adâncul lui pentru un nou început. Din coduri bine stabilite, tot dintr-un început, caut să găsesc energii în infinitul nostru mic, pentru a răbufni cândva în raze de existenţă-lumină, în care nu există nici început, nici sfârşit şi când nu va mai exista acea atracţie universală, spre interior sau spre exterior, cănd nu va mai fii posibilă o mare prăbuşire sau o mare explozie. În faţa naşterii şi morţii rămân gânditor, apoi ridic întrebări spre firea începutului, întrebând „Creatorul” de rostul existenţei şi dacă aducerea mea, a ta, a noastră în timp, îşi are rostul. Gheara fricii de a nu fi este teribilă, temătoare, ignorată sau uneori acceptată, dar întodeauna cu speranţa existeţei unui dincolo, speranţă subconştientă chiar şi pentru cel mai convins ateu.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Viorel Muha in Eseuri
8 mai 2009
Luni, 11 mai 2009, Teatrul Odeon şi Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” prezintă un nou spectacol-lectură din cadrul proiectului „Dramaturgi de azi la Odeon”: „Allegretto Albania” de Stefan Çapaliku, în regia lui Cristian Dumitru. Distribuţia este alcătuită din Mugur Arvunescu, Irina Mazanitis, Relu Poalelungi, Nicoleta Lefter, Mircea N. Crețu, Cătălina Mustață, Dimitrii Bogomaz, Marian Lepădatu.
La spectacol sunt invitaţi dramaturgul Stefan Çapaliku şi dr. Luan Topciu de la Ambasada Republicii Albania la Bucureşti. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Teatru, Ştiri
30 ianuarie 2009
„Iar de priveşti îndelung abisul, află că şi abisul îţi scrutează în adâncul sufletului”, sună un aforism nietzschean. Este aici presupusă o relaţie întrucâtva între conţinător – conţinut, bazată însă pe o stranie reciprocitate: în fapt, fiecare din cei doi factori implicaţi încearcă să-l cuprindă pe celălalt, într-o vagă şi infinită tangenţă.
Logosul care transcende prăpastia este cel al prăbuşirii. Caracteristică prăpastiei ca formă de accedere la nefiinţă este devenirea negativă; o prăpastie nu este, ci se deschide dinspre plin spre gol. Ea nu are contur, ci adâncime. Nu are conţinut în sine, ci este trecere spre gol. Golul şi adâncimea sunt însă categorii apofatice, iar esenţa este de căutat în altă parte. În primul rând, ea nu poate fi intuită sau percepută; nu raţiunea sau intelectul o pot cerceta, scruta, ci sufletul. Sufletul care caută în prăpastie este ori golit de esenţă, ori preaplin de ea; în primul caz el caută, ca o formă de compensaţie, ceea ce poate fi şi mai gol decât el, în al doilea – el acceptă să coboare către ne-esenţă pentru a o legitima drept ceea-ce-este-de-privit. Din momentul în care esenţa priveşte spre ceea ce nu-i aparţine, ea a înglobat deja acel ceva în sine.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Răzvan Ventura in Eseuri
5 august 2008
Fragmente din volumul lui Nicolae Manolescu – „Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc„, capitolul „Cel din urmă ţăran”, pp. 250-293 (Editura Gramar, Bucureşti, 2006):
„Originalitatea primelor nuvele ale lui Marin Preda provine dintr-un anumit comportament al naratorului. El nu mai este omniscient, dar nu adoptă decât aparent o perspectivă interioară, legată de personaje. În Calul sau Colina perspectiva este aceea „din afară”. În În ceată sau O adunare liniştită, personajul care relatează e mai puţin interesant ca „reflector”, ca o psihologie ce se dezvăluie spontan, decât ca un virtuoz în materie de povestire şi nu simţirea ultragiată a lui Resteu sau supărarea candidă a lui Paţanghel formează obiectul explorării, ci modul însuşi al povestirii. Din perspectiva aleasă de narator, conştiinţa personajelor rămâne, deci, sau neimportantă sau necunoscută. O strategie a omisiunii? Datele întrebării ar trebui poate inversate: cu alte cuvinte, poate că există ceva în realitatea însăşi, socială, morală, în omul pe care proza lui Marin Preda îl zugrăveşte, care îl împiedică pe narator să ne spună mai mult decât ne spune despre ele; poate că nu naratorul ascunde unele laturi ale lumii, dar lumea însăşi i se sustrage de la un punct înainte.”
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi
3 iunie 2008
A cincea piesă pe care o prezentăm din integrala creaţiei dramaturgice a lui Valeriu Butulescu este „Dracula (Carnavalul durerii)”, o comedie amară într-un act.
Scenariul este unul caracteristic pentru autor: o temă grea, cu idei profunde, cu momente dureroase, dar împănată cu ironii şi parodieri, cu umor inteligent, care face totul digerabil şi mai pătrunzător. Este o perspectivă inedită asupra veşnicului conflict dintre bine şi rău, asupra relativizării taberelor şi perfidei inversări a sensurilor.
Piesa a fost publicată pentru prima dată în cartea cu acelaşi titlu, apărută în 2001 la Editura Polidava din Deva.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Biblioteca, Noutăţi despre site, Teatru
