Amu cică era odată într-o ţară un crai, care avea trei feciori. Şi craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă ţară, mai depărtată. Şi împăratul, fratele craiului, se numea Verde-împărat; şi împăratul Verde nu avea feciori, ci numai fete. Mulţi ani trecură la mijloc de când aceşti fraţi nu mai avură prilej a se întâlni amândoi. Iară verii, adică feciorii craiului şi fetele împăratului, nu se văzuse niciodată de când erau ei. Şi aşa veni împrejurarea de nici împăratul Verde nu cunoştea nepoţii săi, nici craiul nepoatele sale: pentru că ţara în care împărăţea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, şi crăia istuilalt la o altă margine. Şi apoi, pe vremile acelea, mai toate ţările erau bântuite de războaie grozave, drumurile pe ape şi pe uscat erau puţin cunoscute şi foarte încurcate şi de aceea nu se putea călători aşa de uşor şi fără primejdii ca în ziua de astăzi. Şi cine apuca a se duce pe atunci într-o parte a lumii adeseori dus rămânea până la moarte.
Dar ia să nu ne depărtăm cu vorba şi să încep a depăna firul poveştii.
Recent, Minimax a lansat o amplă campanie naţională de popularizare a lecturii ce beneficiază de implicarea a numeroase biblioteci din întreaga ţară. Amplul proiect de promovare, denumit „Plăcerea lecturii”, ce se desfăşoară în perioada 1 octombrie – 30 noiembrie 2009, se bucura, de asemenea, de sprijinul Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR).
În calitate de partener al popularului canal de televiziune pentru copii Minimax, iniţiatorul şi organizatorul principal al campaniei, ANBPR şi-a asumat rolul de a facilita implementarea acestui program la nivelul reţelei proprii de filiale. În acest sens, Asociaţia a apelat la principalii responsabili din cadrul structurilor sale teritoriale, pentru a găzdui şi facilita bună implementare a acestui program.
„Naşul”, ecranizarea romanului omonim al lui Mario Puzo, s-a clasat al doilea în topul celor mai bune 100 de filme realizat de Institutul American de Film în 2007. La peste 30 de ani de la producţia primei părţi, trilogia se relansează pe DVD laolaltă cu două discuri de interviuri şi alte materiale speciale, într-o ediţie de colecţie, restaurată la calitate digitală şi purtând autograful regizorului Francis Ford Coppola.
Spicuiri din romanul „Exmatriculat din viaţă!” de Georgeta Nedelcu:
Gabriela. Un nume! Un om! Un destin! Un suflet care a cunoscut zborul, dar acum se recunoaşte prizonier al unei singurătăţi aurite. Condiţiile materiale ale familiei în care s-a născut, educaţia deosebită primită, seriozitatea cu care a terminat facultatea prevesteau pentru ea un drum al reuşitelor pe toate planurile. Dar, de cele mai multe ori, Dumnezeu are pregătite pentru fiecare din noi alte planuri decât ale părinţilor sau chiar ale noastre. Trăim cu iluzia că doar de noi depinde să reuşim, că este suficient să avem o diplomă importantă, condiţii materiale care să ne asigure bunăstarea şi independenţa, părinţi devotaţi, prieteni influienţi şi drumul nostru spre culmea gloriei va fi presărat doar cu flori.
Nimic mai fals! Asfaltul perfect al autostrăzii succesului, coboară uneori foarte abrupt, în noroiul adânc al unui drum de neânţeles pentru cei care îşi privesc descumpăniţi picioarele învinse de paşii chinuiţi ai eşecului şi disperaţi, strigăm spre Cer: “Doamne, de ce eu?” Şi nu întotdeauna, primim şi răspunsul. Fiecare clipă a vieţii noastre este îngăduită şi ocrotită doar de Dumnezeu. Doar El rânduieşte rosturile noastre. Restul, e doar iluzie!
Capitolul întâi al romanului „Exmatriculat din viaţă!” de Georgeta Nedelcu:
– Prima parte –
Seara era liniştită, dar înorată. Aerul era cât se poate de apăsător. Freamătul îndepărtat al străzii abia se auzea.Viaţa e frumoasă! Trăind! Trăind pur şi simplu!
Când eram domnişoară, căutam cu înfrigurare formele de viaţă miraculoase care să mă împace cu mine, cu lumea şi cu Tatăl Ceresc! Dar nu găseam nimic din toate astea, deoarece îmi doream prea multe deodată. Vroiam să fac atât de multe lucruri care să sfideze timpul şi… moartea!
Şi nici cu lumea nu mă prea împăcam, căci mi se părea că aşteaptă de la mine numai ceea ce eu nu îi puteam oferi. Nici cu Dumnezeu nu eram împăcată, pentru că, de multe ori, îşi întorsese faţa de la mine. Fără o familie a mea, întemeiată după nişte reguli sănătoase, nu puteam să am un sens în viaţă. Mă întrebam de multe ori: ”Oare, sunt eu destul de puternică, încât să pot spera atât de mult?” Fiecare zi înseamnă pasul făcut pe încă o treaptă a cunoaşterii, o nouă etapă de muncă pentru noul asalt.
Când mă apuc de scris, alunec fără să vreau într-o anumită manieră stilistică şi chiar dacă sunt convinsă că scriu numai pentru mine, tot adopt o anumită poză, iar gândurile mele refuză să se scurgă pe hârtie aşa cum sunt prin braţul, degete şi peniţa stiloului cu care scriu şi s-ar putea spune că nu capul dirijează stiloul, ci invers.
Câteodată mă las dusă de viaţă şi, deşi ştiu cât valorează ea, mă abandonez pe de-a întregul şi atunci nu mai are pentru mine nici o însemnătate întrebarea: ”To be or not to be?”
Două gânduri să nu te părăsească niciodată: acela de aţi îmbogăţii mintea şi sufletul şi, gândul că suntem trecători în lume. ”Memento mori”, nu este un adagio al tristeţii, nici al resemnării, ci un semnal de alarmă care vrea să te ţină într-o permanentă stare de veghe – zicând: ”Bagă de seamă ce faci cu viaţa ta, că nu e veşnică!” Ne facem iluzii că suntem stăpâni pe el, însă el şi viaţa ne stăpânesc.
50 voturi
Încarc...
