31 august 2009

Gabriela

Georgeta NedelcuSpicuiri din romanul „Exmatriculat din viaţă!” de Georgeta Nedelcu:

Gabriela. Un nume! Un om! Un destin! Un suflet care a cunoscut zborul, dar acum se recunoaşte prizonier al unei singurătăţi aurite. Condiţiile materiale ale familiei în care s-a născut, educaţia deosebită primită, seriozitatea cu care a terminat facultatea prevesteau pentru ea un drum al reuşitelor pe toate planurile. Dar, de cele mai multe ori, Dumnezeu are pregătite pentru fiecare din noi alte planuri decât ale părinţilor sau chiar ale noastre. Trăim cu iluzia că doar de noi depinde să reuşim, că este suficient să avem o diplomă importantă, condiţii materiale care să ne asigure bunăstarea şi independenţa, părinţi devotaţi, prieteni influienţi şi drumul nostru spre culmea gloriei va fi presărat doar cu flori.

Nimic mai fals! Asfaltul perfect al autostrăzii succesului, coboară uneori foarte abrupt, în noroiul adânc al unui drum de neânţeles pentru cei care îşi privesc descumpăniţi picioarele învinse de paşii chinuiţi ai eşecului şi disperaţi, strigăm spre Cer: “Doamne, de ce eu?” Şi nu întotdeauna, primim şi răspunsul. Fiecare clipă a vieţii noastre este îngăduită şi ocrotită doar de Dumnezeu. Doar El rânduieşte rosturile noastre. Restul, e doar iluzie!

Fiecare zi însemnă pasul făcut pe încă o treaptă a cunoaşterii, o nouă etapă de muncă pentru noul asalt. Gabriela, a reconstruit lumea cu ochii minţii si premiile nu au întârziat să vină. Săgeata dragostei i-a adus şi primul conflict. Îndrăgostită fără rezerve, de un băiat din celălalt colţ al oraşului, s-a lovit de îndoielile părinţilor care şi-ar fi dorit un alt caracter masculin pentru fica lor. Anii tinereţii au curs repede printre cursuri, sărutări, vise, dorinţe, împliniri, certuri cu familia şi s-au încheiat cu hotărârea ei definitivă de a se căsători cu alesul inimii.

Această femeie este un exemplu dureros de real al unui asemenea destin. Frumoasă, fascinantă în societate, altruistă până la sacrificiul de sine, se căsătoreşte cu un barbat mai în vârstă cu cinci ani decât ea. Foarte inteligentă şi cu o frumuseţe fizică după care suspinau multe inimi de bărbaţi şi-a creat o lume specială în care puterea ei de creaţie şi de muncă au născut proiecte şi realizări deosebite. A urmat în scurt timp o nuntă ca-n poveşti şi începutul unei căsătorii care se anunţa a fi una promiţătoare. “Nu am avut nevoie ca timpul să-mi confirme ceea ce ştiam deja. Aveam impresia că ştiu totul. Ştiam totul şi totul se rezumă la iubire şi la ceea ce simţeam pentru el. Îl iubeam, simţeam pentru prima oară că trăiesc cu adevărat. Nimic nu mai conta. Nu ţi s-a întâmplat să cunoşti o persoană şi să ai impresia că ştii totul despre ea? Eu chiar ştiam totul despre el.” Apoi, în scurt timp, şi-a dat seama că persoana lângă care trăia era total diferită de cea pe care o cunoştea. Se schimbase. Au luat naştere certuri, conflicte, vorbe usturătoare care dureau mai rău decât orice altceva. Naşterea copiilor a fost şi va rămâne pentru ea cea mai fericită zi din viaţa ei. Cu fiecare zi, apropierea dintre ei cunoştea noi înfloriri. Părinţii, rudele, prietenii, toţi s-au văzut nevoiţi să-şi închidă temerile şi îndoielile într-un trecut uitat. Dinu, după ce cunoaşte dezamăgirea într-o căsătorie care durează cinci ani şi din care rezultă un copil, devine un doctor renumit şi norocul face ca după această dezamăgire, să întâlnească adevărata dragoste alături de Gabriela şi să aprecieze cum se cuvine valoarea binelui şi a răului. Cinstea şi altruismul sunt urmarea unei vieţi grevate de privaţiuni. E înstare de mari sacrificii pentru femeia de lângă el, atunci când îi câştigă încrederea.

După douăzeci de ani, prin nişte împrejurări, Dinu cunoaşte o altă femeie de care se îndrăgosteşte şi uită că are familie şi o soţie care îl iubeşte şi îl aşteaptă acasă. Aceasta îl primeşte în viaţa ei, numai pentru bani. Realizând mai târziu, ce a făcut, Dinu o apucă pe un drum şi mai greşit: devine alcoolic! Pentru Dinu, alcoolul devine un narcotic, o obsesie de care nu se poate debarasa. Amanta îl alungă, datorită faptului că vine mereu băut la ea. Alungat de cea de care se îndrăgostise şi compătimit de cea care îi este încă soţie, la un moment dat îi spune acesteia din urmă: ”Tu trăieşti pentru copii, numai eu nu mai ştiu pentru ce trăiesc!”

Cinismul lui Dinu maschează dezamăgiri îndelung refulate, tot aşa precum paradoxurile ascund de multe ori acuzaţii grave la adresa unei lumi în care mintea există numai pentru a face rău. Aici, timpul bucuriei s-a oprit brusc. Soţul ei hotărăşte că nu mai are pentru ce trăi. Cătuşe grele închid voinţa într-o sticlă de alcool. Şi-n calea de întoarcere, rătăceşte mereu prin tot felul de justificări. Încătuşat de licoarea bahică îşi pierde şi ultima fărâmă de speranţă, iubire şi viaţă.

Discuţia cu soţia pe această temă, devenea ceartă interminabilă. Trecea prin viaţă apatic, având drept companie un păhărel de licoare. De un pahar avea nevoie şi era ”criţă”. Dacă nu bea, se agita, tremura, intra în panică. Soţia plângea toată ziua din cauza asta. Cât l-a schimbat anturajul şi prietenii! Şi cât l-au distrus! A sfârşit în laţ, nemaipăsându-i de nimic. Nici chiar de el!

Trist final pentru o familie care, cândva, credea că pe lume este numai fericire. Acum, ochii ei înlăcrimaţi şi trişti, privesc tot mai des spre cer. Şi lacrimile au gustul florilor de rostopască. O noapte cu dată fixă o găsea în fiecare an aşteptând miezul nopţii fără el, printre lumânări şi amintiri, dar cu copii alături. Lumânări aprinse pe masă şi o sticlă cu şampanie desfăcută, ca o durere şi un omagiu pentru cel care acum nu mai este alături de ei.

Pământ şi cer! Speranţă şi vis! Viaţa tumultoasă a lui închisă între pământ şi cer călăuzită doar de Dumnezeu, de stele, de aşteptări şi doruri. Poate cerul i-a dat o nepământeană fericire…şi de atunci caută colţul acela de lume care să-i aline fărâma de suflet singur. Poate o sirenă i-a arătat un ţărm de mare cu nisip blând şi cald, în care paşii pereche să rămână şi după trecerea valului de furtună, construind castele de nicăieri în spaţiu şi de nicicând în timp, alergând fericiţi printre pescăruşi, iar valul de mare vesel şi jucăuş să nu poată fi prins. Aceasta este viaţa eroinei principale pe care am evocat-o în acest roman, o eroină care a ştiut să lupte chiar şi în momentele pline de obstacole, pe care a trebuit să le sară – o avocată, soţie, mamă, iar acum bunică; a ştiut să-şi îndeplinească rolurile cu toată seriozitatea chiar şi atunci când lacrimile i-au brăzdar obrajii. Aşa e viaţa, iar viaţa e ca o cursă de semifond!

SlabAcceptabilOKBunExcelent 5 voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook