7 martie 2013

Autori români invitaţi în Germania

În data de 13 martie 2013, de la ora 18:30, are loc la Ambasada României din Berlin o lectură a scriitoarelor române Gabriela Adameşteanu şi Doina Ruşti, cu participarea traducătorilor Georg Aescht şi Jan Cornelius.

Lectura, organizată de Forumul Româno-German şi sprijinită de Institutul Cultural Român din Berlin, se înscrie într-o tradiţie, prin care scriitorii prezentaţi la importantul Târg de Carte de la Leipzig sunt invitaţi şi la Berlin pentru a citi din operele lor, oferind astfel publicul berlinez posibilitatea unei discuţii mai detaliate.

Astfel, scriitoarea Gabriela Adameşteanu va citi din romanul „Drumul egal al fiecărei zile”, în traducerea lui Georg Aescht. Romanul a apărut în luna februarie 2013 la cunoscuta editură germană Schoeffling &Co. (la care a este publicată şi Juli Zeh, una dintre cele mai în vogă scriitoare germane din acest moment). Romanului i s-a decernat în anul 2010 Premiul Jean Monnet pentru literatură europeană. Gabriela Adameşteanu a mai primit pentru acest roman Premiul de debut al USR şi Premiul Academiei Române.

Scriitoarea Doina Ruşti îşi prezintă romanul „Lizoanca”, care apare în luna martie la editura Horlemann, în traducerea lui Jan Cornelius. Scriitoarea Doina Ruşti a primit
numeroase premii pentru opera sa literară şi eseistică.

La Târgul de Carte de la Leipzig este invitat şi artistul vizual Nicu Ilfoveanu, cu volumul „Găsiţi și pierduţi / Found and Lost”. Artistul se află pe lista scurtă a concursului „Best Book Design from all Over the World”, un proiect organizat de Fundaţia Buchkunst.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook