Pe 1 ianuarie 2010 are premiera în cinematografele din România filmul „Vechi tovarăşi” („Old Dogs”), una dintre cele mai reuşite comedii pe care le-am văzut în ultima vreme, cu o distribuţie de excepţie. O să trec elegant pentru miza tipic americană a filmului şi peste finalul previzibil al unei comedii romantice; e ca la oamenii pe care îi iubiţi – dacă luaţi defectele lor ca fiind imposibil de eliminat, vă puteţi bucura din plin de ei. În acelaşi fel, Disney mizează totul pe farmecul actorilor, pe acţiunea alertă şi pe dialogul spumos, iar rezultatul este o peliculă pentru „audienţă generală” pe care o recomandăm călduros, dacă vreţi să vă bine dispuneţi şi să vă încărcaţi bateriile. Dacă asociaţi sărbătorile de sfârşit de an cu romantismul vesel, aveţi de-a face cu un festin, iar dacă aveţi păreri bune despre Robin Williams şi John Travolta, prestaţia lor n-o să vă dezamăgească. Pe mine m-a surprins asocierea celor doi (care au mai jucat împreună doar în 1998, într-un film rămas obscur), dar trebuie să recunosc faptul că efectul este unul excelent. Ne-am tăvălit de râs în sală la vizionarea de presă – eu şi câteva zeci de oameni, şi am hohotit aproape tot timpul filmului, în aşa fel încât la final aveam încremenit pe faţă un râs asemănător cu efectul secundar al pastilelor din film. Cei care-l vor viziona, vor înţelege.
Cincinat Pavelescu scria, atunci când i s-a cerut să răspundă la întrebarea “Cum se face o epigramă?”:
Epigrama e un fulger scurt, o scăpărare repede ţâşnită din cremene când o izbeşte amnarul. Aş compara-o, de asemenea, cu un mic lampion veneţian care, înconjurat de umbra nopţii, dă lumina-i capricioasă şi străluceşte ca o candelă ambulantă pe întunericul mişcător şi rece al lagunelor. Lampionul însă are nevoie pentru a lumina să fie înfăşurat de banda largă a întunericului. Epigrama, dimpotrivă. Scânteiază numai atunci când o învăluie un exces de lumină. Cu cât inteligenţa subtilă şi pătrunzătoare a cititorului sau a ascultătorilor este tăiată în feţe strălucitoare şi multiple, cu atât spiritul poetului e sorbit şi se răsfrânge în minţile luminoase, întocmai ca o imagine pe care o înfrumuseţează claritatea unei oglinzi de preţ.
La Editura Corint a apărut primul volum din seria „Fiicele Furtunilor”, intitulat „Enigma Maya„, autor Jordi Sierra i Fabra.
Pe 27 noiembrie 2012, ambasada spaniolă din Mexic o înştiinţează pe Georgina Mir, ca unică rudă în viaţă, că tatăl său, un faimos arheolog, a dispărut fără urmă în Palenque, unde realiza nişte săpături. Georginei i se pare că destinul îi joacă din nou o festă: cu treisprezece ani înainte, dispăruse şi mama ei. Şi nu o mai văzuse de atunci…
Încă sub efectul veştii, tânăra pleacă la Palenque, hotărâtă ca de data aceasta să caute singură un răspuns, să răscolească cerul şi pământul, dacă ar fi nevoie, ca să-şi găsească tatăl.
Dar nu şi-ar fi putut imagina că se va trezi prinsă într-o cursă nebunească a descifrării semnelor care o vor conduce spre un adevăr pentru care nu e pregătită.
Pe 11 decembrie 2009, la Hollywood Multiplex – Bucureşti Mall, are premiera în România filmul „Serenadă la New York” („New York City Serenade”), care dezvăluie povestea a doi prieteni foarte buni, Owen (interpretat de Freddie Prinze Jr.) şi Ray (interpretat de Chris Klein) prinşi într-o serie de evenimente care duc la la destrămarea prieteniei lor.
Poetul, prozatorul, şi traducătorul Mihu Dragomir – pe numele său adevărat înscris în certificatul de naştere, Mihail C. Dragomirescu se năştea, în 24 aprilie 1919, la Brăila într-o familie de învăţători. Fiind elev în clasa a III-a, «editează», cu banii de buzunar (2 lei), o «revistă» intitulată „Lumea copiilor”, scrisă şi desenată de mână. Tirajul a fost de doar două exemplare: unul pentru colecţia «redacţiei», al doilea, pentru sora sa, singura abonată.
În anul 1929 devine elev, timp de patru ani al Liceului Nicolae Bălcescu din Brăila, perioadă în care participă la concursuri literare, ia lecţii de muzică, compune jocuri de cuvinte încrucişate şi colaborează la revistele Rebus, Curentul jocurilor şi Revista jocurilor. Începând cu clasa a V-a este transferat ca intern la Liceul Gheorghe Şincai din Bucureşti, unde înfiinţează Asociaţia rebusistă Gheorghe Şincai, dar în toamna anului 1934 revine la Brăila la Liceul Comercial Petre Bancotescu.
Trăiesc într-o ţară care a uitat cât e de frumoasă, care se caută pe sine şi mă caută pe mine, care nu-şi găseşte drumul, şi rostul, şi glasul. Care preferă să tacă atunci când oricine şi oricare se simt îndreptăţiţi să o înjure, care preferă să-şi plece fruntea când unul sau altul o împroaşcă de mizerii şi o ameninţă cu pumnul. Trăiesc într-o ţară nuntită cu Soarele, dăruită ca zestre cu munţi verzi şi ape strălucitoare, dar eu – copilul ei, am hotărât că nu mi-a dat destul, aşa că am început să-i sap în inimă ca să-mi iau „dreptul”. Mă vede lumina zilei tăindu-i copacii şi otrăvindu-i apele, ponegrindu-i obârşia şi numele, terfelindu-i memoria şi cinstea. Pentru că nu mi se pare mare lucru să mă fi făcut Ea om pe mine pe pământ, şi nici nu consider că am vreo datorie să-i dau înapoi vreo ceva…
Încarc...
