Search Results

 8 iunie 2009

Pledoarie pentru epigramă

După pilda prietenului nostru comun Rică Venturiano, fost-am şi eu, prin anii 1952-1957, „Studinte-n Drept şi Publicist” la Universitatea din Bucureşti.

Printre colegii de redacţie îi aveam pe viitorii jurnalişti Ion Arcaş, Ion Bucheru şi Cornel Tabacu, cei care s-au folosit de prilejul sărbătoririi revelionului pentru a pune la cale şi realiza apariţia, la 27 decembrie 1956, a unei pagini cu epigrame care – ca să nu se poată spune că ar fi fost adresate cine ştie cărui conducător de partid sau de stat – au fost dedicate colegilor şi colaboratorilor truditori în redacţia noastră. Aşa s-a întâmplat că am fost şi eu băgat în seamă cu absolut realele şi recunoscutele două slăbiciuni: fizică şi epigramistică. Dintre cele 2, reproduc aici catrenul scris de Ion Bucheru, (semnat „un fost colaborator” întrucât – de câteva luni – devenise redactor la „Viaţa Studenţească”):

Lui Culicovschi (jurist) care a comis o epigramă:

Ţi-am fotografiat catrenul,
Chiar ţi l-am pus parol! în ramă
Dar trebuie o pledoarie
Să mă convingi că-i epigramă!

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Încarc...
 8 aprilie 2009

Ultima concubină

Ultima concubinăLa Humanitas Fiction a apărut, în colecţia Raftul Denisei, romanul „Ultima concubină” de Lesley Downer, traducere din engleză de Ligia Caranfil. Cartea este un bestseller internaţional, publicat în peste 25 de ţări şi nominalizat în 2009 la premiul Romantic Novel of the Year.

La mijlocul secolului al XIX-lea, splendoarea crepusculară a Japoniei feudale, ancorată în tradiţie, atinge apogeul. Este cu putinţă să te îndrăgosteşti într-o astfel de lume, în care nu există „te iubesc”?

Poveste de iubire şi saga istorică, „Ultima concubină” este romanul unei duble metamorfoze: a lui Sachi şi a civilizaţiei tradiţionale.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 9 martie 2009

Când un bărbat iubeşte o femeie

„Când un bărbat iubeşte o femeie” („When a Man Loves a Woman”), memorabila poveste de dragoste cu Meg Ryan şi Andy Garcia în rolurile principale, a apărut pe DVD. Filmul prezintă drama unei familii dezbinate de alcool, în care un bărbat iremediabil îndrăgostit de cele „600 de zâmbete diferite” ale soţiei lui încearcă s-o elibereze de viciul care le-a distrus relaţia.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 16 februarie 2009

Nu te pune cu Zohan

“Nu te pune cu Zohan” (“You Don’t Mess with the Zohan”), o comedie trăsnită, în care Adam Sandler este protagonist, scenarist şi producător, a apărut pe DVD şi Blu-ray.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 3 februarie 2009

Cercul nebunilor

Cercul nebunilorLa Humanitas Fiction a apărut unul dintre cele mai apreciate romane ale renumitului autor britanic John Cowper Powys: „Cercul nebunilor„. Este o poveste a predestinării, cu personaje pline de dramatism şi erotism luxuriant, în linia marilor romane „La răscruce de vânturi” şi „Amantul doamnei Chatterley”.

Un vechi blestem apasă asupra familiei Ashover: toţi vlăstarii ei vor fi protagoniştii unor iubiri interzise, din care se vor naşte monştri. Rook, fiul cel mare, este victimă unei cumplite frigidităţi sentimentale, care îl face incapabil să aleagă între trei femei îndrăgostite de el (Netta, Ann şi Nell), iar Lexie, mezinul, bolnav şi frustrat, se agaţă cu disperare de viaţă, conştient, în acelaşi timp, de apropierea implacabilă a sfârşitului. Pentru a evita nenorocirea care pare să se abată asupra familiei sale, Lady Ashover încearcă să pună în practică un plan prin care să-l smulgă pe întâiul ei născut, Rook, din braţele iubitei sale, Netta, împingându-l spre o căsătorie „onorabilă“. Vor reuşi dragostea şi inteligenţa afectivă feminină să rezolve tensiunile existenţiale ale celor doi protagonişti care au uitat adevărurile fundamentale ale vieţii?

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 16 decembrie 2008

Arthur C. Clarke despre noaptea preistoriei

Arthur C. ClarkeFragmente din „Odiseea spaţială 2001”:

Seceta

Seceta dura de zece milioane de ani, iar epoca şopârlelor gigantice se sfârşise de mult timp. Aici la Ecuator, pe continentul care într-o bună zi avea să fie cunoscut sub numele de Africa, lupta pentru existenţă atinsese o nouă culme a ferocităţii, fără ca învingătorii să se profileze cumva la orizont. În această lume stearpă şi uscată numai cei mici, sau iuţi, sau puternici puteau prolifera, ori măcar spera să supravieţuiască.
Oamenii-maimuţă ai savanei nu posedau niciuna din aceste calităţi, şi nu proliferau. De fapt, străbătuseră chiar o mare parte din calea ducând către extincţie. Vreo cincizeci dintre ei ocupau un grup de peşteri deschise deasupra unei văi arse de soare, înjumătăţită de un fir leneş de apă, alimentat de zăpezile munţilor aflaţi la trei sute de kilometri spre nord. În vremurile aspre curentul seca, iar tribul trăia cu spectrul setei.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'recunoscut'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii