8 iunie 2009

Pledoarie pentru epigramă

După pilda prietenului nostru comun Rică Venturiano, fost-am şi eu, prin anii 1952-1957, „Studinte-n Drept şi Publicist” la Universitatea din Bucureşti.

Printre colegii de redacţie îi aveam pe viitorii jurnalişti Ion Arcaş, Ion Bucheru şi Cornel Tabacu, cei care s-au folosit de prilejul sărbătoririi revelionului pentru a pune la cale şi realiza apariţia, la 27 decembrie 1956, a unei pagini cu epigrame care – ca să nu se poată spune că ar fi fost adresate cine ştie cărui conducător de partid sau de stat – au fost dedicate colegilor şi colaboratorilor truditori în redacţia noastră. Aşa s-a întâmplat că am fost şi eu băgat în seamă cu absolut realele şi recunoscutele două slăbiciuni: fizică şi epigramistică. Dintre cele 2, reproduc aici catrenul scris de Ion Bucheru, (semnat „un fost colaborator” întrucât – de câteva luni – devenise redactor la „Viaţa Studenţească”):

Lui Culicovschi (jurist) care a comis o epigramă:

Ţi-am fotografiat catrenul,
Chiar ţi l-am pus parol! în ramă
Dar trebuie o pledoarie
Să mă convingi că-i epigramă!


După scurgerea a jumătate de secol din acel momet, am socotit de datoria mea să răspund cererii lui Ion Bucheru încropind, cu sprijinul actualilor colegi epigramişti, o „Pledoarie pentru epigramă”, crestomaţie a reuşitelor epigramiştilor români de pe ambele maluri ale Prutului ba chiar şi a celor de dincolo de celelalte actuale hotare ale ţării noastre, treabă nicidecum uşoară din moment ce mi-au trebuit – mai mult decât în cazul miilor de pledoarii avocăţeşti ale domniei mele – peste trei ani şi multe mii de pagini citite, scrise şi rescrise la două minunate scule denumite îndeobşte „computer personal”, dintre care unul şi-a şi aflat obştescul sfârşit.

Prima grijă a fost să-l previn pe Ion Bucheru:

Mi-ai cerut o pledoarie.
N-am uitat. Acum e gata.
Ţi-o trimit, cu bucurie,
Peste-un veac, promit şi alta!

Avocat Gheorghe Culicovschi

Pledoariile mele avocăţeşti cereau trimiteri la articole de lege, citate din cărţi sau articole din revistele de specialitate, trimiteri la filele dosarului, la jurisprudenţă şi multe alte celea. Urmând pilda înaintaşilor jurişti – epigramişti, am avut curajul ca, în vre-o 10 rânduri doar, să introduc în pledoarii şi catrene cu subînţelesuri evidente. Dintre ele, păstrez în memorie un caz deosebit mai ales prin faptul că-l citam – la Tribunalul Suprem – pe magistralul jurist şi epigramist Cincinat Pavelescu care, în perioada când a făcut avocatură, scria:

La Curtea cu Juri din Piatra Neamţ unde am pledat mai multe procese cu mare succes moral, dar nu pecuniar

Juraţii au fost, de data asta,
Mult mai cinstiţi ca acuzatul.
L-au achitat ! Dar el, sunt sigur,
N-o să-şi achite avocatul.

Nu am cum să ştiu şi nici cum să aflu dacă procesul, la cel mai numeros complet de judecată de la cea mai înaltă instanţă, l-au câştigat probele evidente dar nebăgate în seamă de instanţele de până atunci (inclusiv un complet de 3 judecători tot de la Tribunalul Suprem) sau pledoaria epigramatică a avocatului Cincinat Pavelescu.

Sper ca, de data aceasta, scrierile urmaşilor maestrului Cincinat să constitue argumentul hotărâtor în pledoaria pentru epigramă pe care îndrăznesc a o face în faţa completului cel mai numeros de la cea mai Mare, Înaltă şi Stimată Instanţă, cea a Cititorilor.

Pledoarii pentru epigramă s-au mai făcut de mulţi scriitori epigramişti care i-au consacrat volume întregi, docte argumentări, numeroase citate din epigramişti care au trăit chiar şi cu mai mult de două milenii în urmă. Dintre ele amintesc doar două, apărute ambele în anul 2001:
-„Studii şi eseuri despre epigramă”, volum cu 160 pagini, realizat de inginerul epigramist Geo Olteanu şi, mai ales,
– „Epigrama în literatura română”, având de patru ori mai multe pagini, teza cu care profesoara universitară Elis Râpeanu a obţinut titlul de Doctor în filologie devenind, după cum adesea susţin epigramiştii români, singurul din lume „Doctor în epigramă”.

Materia primă a pledoariei noastre va fi cea împrumutată de la peste 240 de epigramişti români încât meritul pentru un eventual modest succes va fi, ca şi în pledoaria judiciară mai sus amintită , al autorilor citaţi. De la dânşii, dar şi de la cei ce ne-au precedat, vom lua până şi definiţiile date unor termeni, ţinând seama că – după cum Mircea Trifu, renumitul epigramist şi întemeitor al Uniunii Epigramiştilor din România, în al său „Dicţionar de epigrame”,(Editura „Litera”, Bucureşti 1981) arăta: „Epigramiştii contemporani s-au văzut nevoiţi… să inoveze totuşi clasica epigramă, creând o nouă specie a ei: definiţia epigramatică” precum şi că „Multe din aceste definiţii, păstrându-şi caracterul de şarjă, reuşesc să includă în cele două sau patru versuri (cât de puţine şi cât de scurte!) şi mesajul epigramatic al autorilor lor.”

Ce este oare epigrama?

Mircea Trifu a definit-o, folosind iscusit jocul de cuvinte:

Epigrama

Dacă vrem să ţinem cont
De esenţa ei picantă,
Epigrama e un pont
Ce trăieşte dintr-o poantă.

Traian Gărduş, pornind de la valenţele şi locul unde se află „poanta” scrie:

Epigrama

Poanta, veselă sau sobră,
Fulger din senin să cadă:
Epigrama e o cobră
Însă cu venin în coadă!

Mircea Ionescu–Quintus, în stilu-i uşor de recunoscut, scria:

Epigrama

Epigrama, precum ştim,
Este fata de-mpărat
Pe care-o iubea Nigrim,
Dar şi ea pe Cincinat!

Gheorghe Penciu, tot romantic, afirmă:

Epigrama

E amanta jucăuşă
Care-atunci când te iubeşte,
Te goneşte pe o uşă
Şi pe două te primeşte.

Naum Smarandache previne că:

Epigrama

Printre multe doctorii,
Ce consumi fără să ştii,
Epigrama e un hap
Care-ţi dă dureri de cap!

Apollo Bolohan avertiza:

Epigrama

Epigrama (de-i concretă)
E medicament,
Depinzând şi de reţetă,
Şi de pacient.

Dimitrie Jega, confunda epigrama cu cea care-o inspiră şi-i scoate la iveală bivalenţa:

Epigrama

Epigrama-i muza calmă,
Care-atunci când se iveşte,
Te alintă-ncet cu-o palmă,
Iar cu alta te cârpeşte.

Inspirat de bogatele sale cunoştinţe de botanică, Vasile Vajoga explica dilema asfel:

Epigrama

Pe câmpia literară
Epigrama-i, s-ar părea,
Pentru unii floare rară,
Pentru alţii, iarbă rea.

Mai mult decât atât, Corin Bianu ridică la patru trăsăturile dar şi numărul rimelor celei ce îi pune în pericol bunul renume:

Epigrama

La lectură – un deliciu,
Aplicată – un supliciu,
După unii – un capriciu,
Pentru mine e un viciu!

Raţiunile existenţei celei despre care scriem sunt descoperite de Francisc Gavrileţ care ne şi încunoştiinţează precum că:

Epigrama

O epigramă e un joc matur
Al cărui scop mi-e lesne să-l explic:
De eşti deştept, te scapă de-un cusur,
În caz contrar… nu poţi păţi nimic.

Acelaşi Dimitrie Jega ne dezvăluie:

Epigrama

E-o lovitură din senin,
Ce arde, curmă şi retează,
La care alţii râd din plin
Când victimele sângerează.

Imperiu Matheescu materializează beneficiara pledoariei noastre aşezând-o într-o altă ipostază, mult mai favorabilă:

Epigrama

Epigrama e o gleznă
Într-un salt de balerină,
Care iese-n zbor din beznă
Pe o poantă de lumină.

Medicul Grigore Lupescu, cu deosebită sinceritate, recunoaşte a avea nişte neajunsuri în pregătirea sa epigramatică stabilind că putem fi în situaţia de a greşi:

Epigrama

Ce-i epigrama, eu nu pot
În mod concret să vă explic;
Atâta ştiu: că ori e tot,
Ori e mai rău decât nimic.

Cum se naşte epigrama?

„Fugit hora, fugit anni!” spuneau strămoşii latini când se mirau că trec repede nu numai orele ci chiar şi anii. Drept este că nu mă mir că au trecut peste două decenii de când, căutând formula pentru creerea unor mai reuşite catrene epigramatice, am născocit mai jos redata

Reţetă

Poantă, rime, ritm, măsură
Şi talent, o picătură,
Insomnie-n bună samă,
La foc sacru-s… epigramă!

Marele maestru al epigramei, Cornelius Enescu, subliniază rolul primordial al poantei, prezentând cum vede dumnealui cam ce se întâmplă dacă aceasta lipseşte:

Ah, poanta!

Epigrama fără pontă?
Zarul ce-l brodeşti în gherlă!
E floreta şuie, boantă,
Sau o scoică fără perlă.

Având aceleaşi preocupări, craioveanul Marius Coge îşi exprimă plăcerea deosebită faţă de rezultatul unei alte reţete, ceva mai sumară:

Gusturile nu se discută

Îmi place, toamna, mustul şi pastrama,
Femeia, când e plină de mister,
Dar cel mai mult îmi place epigrama
Când are multă sare şi piper.

Brăileanul Ion Meca a studiat profund obiceiurile celor din sexul frumos ceea ce i-a permis să facă o fericită şi mai ales încurajatoare constatare:

Epigrama

Epigrama-i ca femeia
Care, dacă-i găseşti cheia,
Poanta, rima şi-o idee,
Se descheie…

Alexandru Clenciu, colegul meu de la liceul „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureş, mai grăbit cu doar 20 de ani în a-l absolvi, deosebit de talentat epigramist, dar şi grafician, vedea:

Epigrama

Trei versuri lin coboară panta,
Arzând mocnit ca un fitil,
Spre-ncărcătura de trotil
Din care bubui-va poanta.

În schimb, Viorica Cristodulo adăuga preocupări de ordin grafic dar şi efecte hibernale:

Epigrama

Arabescuri pe hârtie
Cu umor şi fantezie.
Trei din rânduri te răsfaţă
Iar al patrulea – te-ngheaţă!

George Zarafu, care trudeşte de-o viaţă pentru propăşirea epigramei, a studiat munca unui adevărat faur şi ne destăinue secretele reuşitei lui scriind:

Epigrama

De se-ncinge bine fierul
E o spadă epigrama:
Din trei versuri faci mânerul
Într-al patrulea pui lama!

Profesorul emerit ploieştean Ion Grigore, având sarcina profesională să dea elevilor meditaţii, nu prea avea timp suficient a medita la tainele epigramei încât, ca să scape de insistentele întrebări ale avocatului Costin Monea, a exclamat:

Epigrama?

Taie-mi capul, fă–mi ce vrei,
Pot s-o fac – dar nu ştiu ce–i!

Nemulţumit de compararea epigramei cu „un strănut literar”, făcută cândva de marele critic român George Călinescu, Vasile Langa a gândit profund şi a dat cea mai fericită definiţie:

Epigrama

Catren sprinţar, cu joc de ape,
Capabil simplu să cuprindă
Înţelepciune, cum încape
Pădurea de stejar în ghindă.

Rostul epigramei

Este prezentat de epigramişti astfel:

Epigrama

Chiar şi atunci când ceaţa grea
Prin viaţa-mi loc îşi face,
În versul meu şi-n poanta ta
Vrem ace de cojoace…

Ion Berghia

Epigrama

Patru versuri cât mai scurte:
Trei îţi fac un pic de curte
Iar al patrulea, cu haz,
Te ciupeşte de obraz.

Virgil Cacinschi

Epigrama

Să ardă ca raza de soare,
Ca vântul să fie vioaie,
Nu trăsnet pornit să doboare
Dar… nici chiar o apă de ploaie !

Ion Geană

Epigrama

Rază e de adevăr,
Ce ia bezna în răspăr
Şi atât o urechează
Până când se luminează…

Leonida Secreţeanu

Epigrama

E un boxer abil, ce-ar vrea
Rivalul nu să şi-l doboare
În două clipe la podea
Ci doar să-l numere-n picioare.

Gheorghe Steriade

Epigrama

E un tun cu rază mare!
Praf de puşcă? – Ironia!
Proiectil? – O poantă tare!
Ţintă de atins? – Prostia!

George Zarafu

Epigrama

Epigrama-i un pretext
De a spune clar, concis,
Tot ce alţii, în context,
Nu prea spun în mod deschis !

Georgeta Vătavu

Subspecii ale epigramei: epitaful şi madrigalul

Epitaful epigramatic, poate fi definit drept epigrama care abordează tematica trecerii în altă viaţă.

Virgiliu Slăvescu scria: ”Această ciudată specie literară se poate împărţi în două mari şi bizare categorii: epitafuri sincere, în care nemângâiaţii de pierderea unui membru al familiei îi deplâng dispariţia şi îi laudă trecutele calităţi, şi epitafurile umoristice pe care scriitorii satirici le-au făcut adversarilor lor în viaţă şi, uneori, lor înşişi, cu intenţia de a se autoironiza”.

Epitaful este adeseori folosit pentru ironizarea unor obiceiuri sau păcate lumeşti care-şi dau şi ele duhul odată cu trecerea în nefiinţă, reală sau imaginară a titularului lor.

Epitaful este din ce în ce mai des abordat de epigramişti. Putem exemplifica acest fapt cu recenta apariţie a volumului „Catrene de căpătâi, epitafuri”, în care colegul avocat Mihai Sălcuţan ne prezintă circa 300 asemenea creaţii.

Iată câteva definiri:

Epitaful

Epitaful, aşadară,
E-o colivă literară.

George Caranfil

Epitaful

Pios mesaj postum pentru acel
Plecat tăcut în lumea de apoi;
Se scrie cu plăcere şi cu zel,
Voioşi că nu-l scriu alţii pentru noi.

Cornelius Enescu

Epitaful

E-un giuvaier de pietre rare,
Închis în câteva cuvinte,
Sau, dacă vreţi, o simplă floare
Ce creşte numai pe morminte.

Dimitrie Jega

Epitaful

Scrisoare de recomandare
(Avem acest nărav etern)
Pe care-o dăm cuiva când moare,
Să intre singur în infern.

Vasile Panaitescu

Madrigalul epigramatic este acea specie a epigramei care-şi propune omagierea sau elogierea cuiva, fapt definit sau exemplificat de cele câteva asemenea creaţii redate mai jos:

Madrigalul epigramatic

De-l defineşti cât de banal,
Nu-i nici catâr dar nu-i nici cal,
Ci pare-a fi o creatură
Ce muşcă fără dinţi în gură.

Alexandru Misiuga

Epigramistul

Vino , doamnă, fără teamă,
Sunt chirurgul ideal:
Operez c-o epigramă
Şi pansez c-un madrigal.

Vasile Tacu

Madrigalul

E un fel de epigramă,
Scris adesea pentru-o damă
Care, după ce-l citeşte,
Un sărut îţi dăruieşte.

Gheorghe Culicovschi

Lui Cincinat Pavelescu

Cu spirit fin, romanţele şi oda,
Vărsând lumină peste veacul snob,
O viaţă-ntreagă te-ai târât cu roba,
Cu duhul însă niciodată rob.

Pavel Bellu

Actriţei şi epigramistei Angela Chiuaru

O admir, pe multe scene,
Şi regret în sinea mea
Că nu pune în catrene
Şi din frumuseţea sa.

Ion Geană

Statutul epigramistului

Este definit adesea chiar prin epigrame:

Epigramiştii

Sunteţi sau nu sunteţi artişti,
Dreptate mare însă aveţi:
Poeţii nu-s epigramişti,
Epigramiştii sunt poeţi !

Ion Ghera

Epigramistul

Scriitor lipsit de glorii
Dar privit cu interes,
Căruia nici „cititorii”
Nu-i doresc prea mult succes.

Vasile Langa

După fiecare cucui

Incorigibil şi candriu,
Epigramist mereu în grabă,
Jur să mă fac un om de treabă
Şi iar constat… că-i prea târziu.

Ion Berghia

Moştenire

Epigramiştii de – altădat’
Ne-au dat şi spirit, har niţel,
Umorul de la Cincinat
Şi setea de la Păstorel…

Viorel Frâncu

Pledoaria noastră nu s-ar putea considera completă dacă n-am invoca, în sprijinul ei, principalele probe: cele aproape 3500 mărturii scrise de epigramişti, redate în cele 400 pagini ale celor două volume ale pledoariei mele, pe care am început a le adăuga în Citatepedia cu gândul ca să vă poată sta la dispoziţie pentru a le lectura, comenta, vota şi eventual copia.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Încarc...

2 comentarii la Pledoarie pentru epigramă

  1. Simona Enache a spus:

    Toate epigramele sunt absolut superbe.
    Sincere felicitări autorilor!

  2. mahok valeria a spus:

    Talent, spirit de observaţie, umor fin;
    de toate în pachetul de epigrame fără cusur.
    Sincere felicitări tuturor autorilor şi nu în ultimul rând
    publicistului Gheorghe Culicovschi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook