― E liber, vă rog? întreb eu, din ușă, ca să-mi fac datoria.
În compartiment e o singură doamnă, care ocupă locul de lângă fereastră.
― Mă rog, cu plăcere! răspunde ea.
Îmi arunc valiza, bastonul și pălăria în plasa de bagaje și m-așez pe canapea, cu spatele spre locomotivă și cu fața la cucoană. Măsuța dintre noi e ridicată. Pe măsuță, câteva gazete ilustrate, o poșetă și un maldăr de coji de portocală, dintre care una i-a servit doamnei ca scrumieră.
N-am obicei să fac curte unei persoane necunoscute. Dar când pleci la drum lung, e mai plăcut, oricum, să ai în față o femeie tânără încă, fie și cam plinuță la trup, cu ochii negri și cu gropiță în obrazul stâng, decât o babă sau un ramolit care începe să sforăie de la Chitila și nu se mai oprește până la Bârlad.
Recunoscând importanța istorică și culturală a iei românești, precum și semnificația ei la nivel național, propagată adesea peste granițele țării, Romfilatelia dedică acestui simbol românesc cel mai nou proiect de timbre, intitulat sugestiv „Ia românească, tezaur național”. Acesta poate fi achiziționat începând de miercuri, 22 iunie 2016, din magazinele Romfilatelia.
(Spiritul Crăciunului venise atunci spre mine, cu umbra-i în spinare ca o șubă de eschimos, să îmi spună… Ce-i drept, cu o oarecare întârziere. În fine. Și mi-a spus: )
– Copile, anul acesta ție ți se vor dezvălui trei mari secrete ale omenirii. Vei beneficia de pe urma mea de trei răspunsuri ca trei trunchiuri enorme de copaci pe care le vei tăia, și ale căror bucăți, după ce le vei tăia uniform, cu minuțiozitatea unei femei tinere ajunse la menopauză, le vei arunca, rând pe rând, zi de zi, iarnă de iarnă, de fapt, oricând e atmosfera mai rece și tâmpită în șemineul înțelepciunii. Și îți vor ține de cald aceste răspunsuri, până le vei epuiza înrâurirea, dacă nu ai să ajungi în stare să-ți răspunzi singur la întrebări ce-ți scot creierul din cutia craniană și ți-l frământă cu un făcăleț trecut prin măruntaie de incertitudini.
La Humanitas Multimedia, Răzvan Vasilescu dă grai pentru „Mantaua” lui Nikolai Vasilievici Gogol, după traducerea lui Eusebiu Camilar.
Faceţi cunoştinţă cu Akaki Akakievici, cel mai mărunt funcţionar din lume, fără ambiţii, fără dorinţe, căruia o întâmplare extraordinară îi dă viaţa peste cap: mantaua sa veche nu poate fi reparată; trebuie, chiar trebuie să-şi facă una nouă. Nu pare un fapt neobişnuit, dar pentru Akaki Akakievici este. Şi câte alte întâmplări neaşteptate pornesc de aici, tocmai când credeam că nu ne mai miră nimic!
Fragmente despre Ion Ghica (12 august 1816 – 22 aprilie 1897) selectate din lucrarea „Arta prozatorilor români” de Tudor Vianu (ediţia apărută Editura Albatros, Bucureşti, 1977, pp. 59-64):
„Primul realism românesc este astfel un realism memorialistic. Înainte de a obţine icoana vie a realului în sinteza imaginaţiei, literatura noastră simte nevoia a-şi menţine modelul sub ochi, în scrieri în care fuziunea observaţiei cu închipuirea se realizează cu un succes inegal.”
Edgar Allan Poe (19 ianuarie 1809 – 7 octombrie 1849) este unul dintre cei mai cunoscuţi romantici americani, poet şi prozator al misterului şi al macabrului. „William Wilson” este una dintre scrierile sale, care mi-a stârnit interesul deşi stilul este complet lipsit de spectaculozitate. Textul valorifică tema dublului, foarte des întâlnită în literatură, de altfel; apariţia fantomei unei persoane încă vii are, în civilizaţiile lumii, conotaţii negative şi trimite fără excepţie cu gândul la moarte. În plus, Poe insistă în textul său pe iritarea absolută, profundul disconfort psihic pe care anularea unicităţii ni-l provoacă oricăruia dintre noi. Stilul narativ este extrem de supravegheat şi subtil, cu fraze echilibrate şi sobre, fără a urmări vreun efect stilist, ci exemplificând mai curând o scriitură raţională şi logică.
Încarc...
