12 mai 2016
Am spus demult că de-a lungul istoriei noi, românii, nu am progresat decât împinşi de la spate, dar şi atunci – doar în două cazuri: când am avut parte de nişte conducători geniali sau când am fost conduşi de străini. Faptul că prima universitate din spaţiul românesc a apărut (1860, Iaşi) la mai mult de o jumătate de mileniu după Universitatea din Praga (1348), este, probabil, primul argument care susţine această tristă constatare. Un alt argument ar fi acela că a trebuit ca Oltenia să fie ocupată de austrieci (1717-1739) şi Ţara Românească şi Moldova – de ruşi (1828-1851) pentru a afla şi noi ce înseamnă un recensământ al populației și al animalelor.
Am mai spus că cei mai mulți dintre noi, românii, ne comportăm exact ca un bolnav psihic, acesta nerecunoscând în ruptul capului că este bolnav, ci susținând cu tărie că bolnavi sunt tocmai cei care-i spun asta. De asemenea, ați observat că întotdeauna, pentru tot ceea ce ni se întâmplă nouă rău, nu noi suntem vinovați, ci alții, de obicei străinii? Noi suntem frumoși, harnici și deștepți, nu! – cei mai frumoși, cei mai harnici și cei mai deștepți de pe fața pământului – ce să facem însă dacă restul omenirii nu există decât pentru a ne face nouă rău, tocmai fiindcă suntem (aiurea!) „poporu’ ăl mai tare din parcare”! Nu i-ar trece niciunuia prin cap că dacă cineva își bate joc de el o face pentru că poate și pentru că are de cine-și bate joc, iar pentru asta el este singurul vinovat!
Continuare »
Încarc...
Publicat de Marian Pătraşcu in Eseuri
16 decembrie 2015
2015 marchează două evenimente cu semnificație majoră pe plan extern, dar și intern, respectiv o dublă aniversare legată de unul dintre cele mai importante organisme internaționale, Organizația Națiunilor Unite, al cărui rol fundamental este menținerea păcii și prevenirea de noi conflagrații mondiale. Se împlinesc 70 de ani de la înființarea ONU, prin intrarea în vigoare a Cartei ONU, la 24 octombrie 1945, și 60 de ani de la aderarea României la Organizație (printr-o rezoluție a Adunării Generale a ONU din 14 decembrie 1955). Romfilatelia și marca poștală adaugă în patrimoniul filatelic național cele două momente aniversare, prin introducerea în circulație a emisiunii de timbre cu titlul sugestiv „70 de ani de la înființarea ONU, 60 de ani de la aderarea României la ONU”.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Ştiri
12 decembrie 2011
„Romeo şi Julieta la Mizil” nu este o poveste de dragoste nefericită, ci Festivalul Internaţional de Poezie şi Epigrame, ajuns la ediţia a V-a. Evenimentul este organizat de Liceul „Grigore Tocilescu” din Mizil şi coordonat de profesorul Laurenţiu Badicioiu.
Concursul are două secţiuni: Poezie (maxim patru poezii) şi Epigrame (maxim patru epigrame). Înscrierile se fac până pe 30 decembrie 2011, pe pagina www.romeojulietalamizil.ro.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Gheorghe Culicovschi in Concursuri, Epigrame, Poezii
22 octombrie 2009
Invitat al Institutului Cultural Român din Viena în luna septembrie 2009, Mircea Dinescu a intrat în contact şi cu presa austriacă. Koschka Hetzer-Molden de la „Die Presse” i-a luat recent un amplu interviu, care a fost publicat pe 11 octombrie sub titlul „Se supravieţuieşte, ca pe vremea lui Ceauşescu”. Prin amabilitatea ICR, publicăm în continuare acest amplu interviu, în care spune lucrurilor pe nume, în stilul său caracteristic.
Literatură şi dictatură: scriitorul şi susţinătorul drepturilor omului Mircea Dinescu din România despre Herta Müller, literatura ca armă, foamea după carte şi şocul libertăţii.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Interviuri
15 august 2008
Iată câteva fragmente din romanul „Război şi pace” de L.N. Tolstoi, tradus în româneşte de Ion Frunzetti şi N. Parocescu. Secvenţele selectate alcătuiesc un portret interesant al împăratului Napoleon Bonaparte (15 august 1769 – 5 mai 1821), privit mai mult ca învins al Rusiei decât cuceritor al lumii. Fără a oferi o rezolvare a problematicii romanului, rândurile de mai jos pot ajuta la stabilirea şi înţelegerea mecanismului de interpretare a faptelor eroilor, aşa cum îl concepe Tolstoi: istoria nu este nicidecum rezultatul voinţei liderilor.
Premisa întregului roman, precizată (ca de o voce din off) de unul dintre personaje:
Poate nu înţeleg eu nimica, dar Austria n-a dorit niciodată şi nu doreşte nici azi războiul. Ea ne trădează. Rusia, ea singură, trebuie să fie salvatoarea Europei! Binefăcătorul nostru cunoaşte înalta sa chemare şi-i va fi credincios. E singurul lucru în care cred! Bunului şi minunatului nostru suveran îi revine acest măreţ rol în lume; şi el e aşa de virtuos şi de mărinimos, încât Dumnezeu nu-l va părăsi şi-l va ajuta să-şi împlinească menirea de a strivi hidra revoluţiei, întruchipată de acest ucigaş şi scelerat, şi care în clipa de faţă e şi mai înspăimântătoare. Noi va trebui să răscumpărăm, singuri, sângele celui nevinovat. În cine, mă rog, ne putem pune nădejdea?… Anglia, cu spiritul ei negustoresc, nu va înţelege, şi, de altfel, nici nu e în stare să înţeleagă toată măreţia sufletească a împăratului Alexandru. Ea a refuzat să părăsească Malta. Vrea să găsească, caută, un gând ascuns în acţiunile noastre. Ce i-au răspuns ei lui Novosilţov?… Nimic. N-au înţeles şi nu pot înţelege spiritul de abnegaţie al împăratului nostru, care nu vrea nimic pentru el însuşi şi vrea totul pentru binele omenirii. Şi ce-au făgăduit, mă rog? Nimic. Dar nici cât au făgăduit n-au să facă! Iar Prusia, ea a şi declarat că Bonaparte e de neînvins şi că Europa întreagă n-are nici o putere în faţa lui… Eu nu cred nicio vorbă din tot ce îndrugă Hardenberg, şi nici Haugwitz. Cette fameuse neutralité prussienne, ce n’est qu’un piège. Nu cred decât în Dumnezeu şi în destinul sublim al iubitului nostru împărat. El va salva Europa !…
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
6 mai 2008
A patra piesă pe care o prezentăm din integrala creaţiei dramaturgice a lui Valeriu Butulescu este „Veşnicie provizorie”, o dramă în două acte, cunoscută mai ales ca „Hoţul cinstit”, titlul sub care s-a jucat.
Scenariul a fost categorisit în multe feluri, de la tragedie la comedie. Este stilul specific lui Valeriu Butulescu de a trata cu umor subiecte serioase şi profunde. Realismul cotidian este împins în absurd, jocurile de cuvinte şi idei sunt în lumea lor, multe replici sunt memorabile.
Piesa a avut premiera absolută pe 8 aprilie 1993, la Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroşani, regizat de Rodica Băiţan. Această premieră reprezintă şi debutul ca dramaturg al lui Valeriu Butulescu.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Biblioteca, Noutăţi despre site, Teatru
