27 ianuarie 2017
Compoziţiile la scară largă ale Zariei Forman, descriind gheţari care se topesc, iceberguri care plutesc în apă cristalină şi valuri înspumate, explorează momente de tranziţie, turbulenţă şi linişte. Alătură-te ei în timp ce vorbește despre procesul meditativ al creaţiei artistice şi motivaţia din spatele muncii sale. „Desenele mele celebrează frumusețea a tot ceea ce putem pierde”, afirmă ea. „Sper că vor folosi drept mărturie a peisajelor sublime în evoluție.”
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Prelegeri, TED, Video
23 decembrie 2016
Urmez o stradă cunoscută, pe care am străbătut-o atâția ani de zile, și fără să mă gândesc la năvala anilor care au curs peste mine, de când trăiesc departe, mi se pare ciudat că prin grădini nu văd aceiași pomi, la geamuri aceleași figuri cunoscute.
Aci își apleca ramurile un cais, și dincolo, noaptea, nălucea un arțar alb ca o fantomă. Oprit lângă un grilaj de fier, îmi reazim capul ca să privesc înlăuntrul unei curți, și nu mai recunosc vechile case în care am stat. Străinul care s-a mutat și-a pus pecetea lui. E tăcere, nu văd nici o trăsură la scară, nici o siluetă de misit, nici o umbră de cerșetor.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Memorii
19 noiembrie 2015
Aprofundarea clară, imersiunea în apele cristaline ale lirismului pur, fără a le tulbura prin construcţii stridente sau exprimări şocante este fără îndoială o artă. Poezia trebuie să trezească emoţii înalte, nu seisme sau convulsii. Valurile puternice, talazurile cutremurătoare sunt fenomene de suprafaţă, zbucium superficial. Metafizica mării, alambicatele fenomene ale spiritului se consumă în profunzimea apelor sufleteşti.
Poezia Zofiei Walas se înscrie în cheia de mai sus, distingându-se prin exprimare calmă şi construcţie simplă, în ciuda vastei şi agitatei tematici abordate: iubirea, perenitatea sentimentului adevărat, nostalgia trecutului.
Valeriu Butulescu, Zofia Walas şi Magdalena Wegrzynowicz-Plichta
Continuare »
Încarc...
Publicat de Valeriu Butulescu in Critică literară, Poezii
11 noiembrie 2014
Valeriu Butulescu debuta cu aforisme în Macedonia (încă iugoslavă), în urmă cu aproape trei decenii, în revista „Osten” (Skopje), în traducerea poetului Baki Ymeri. Şi-a reluat colaborarea după anul 2000, publicând frecvent în revistele „Makedonski osten”, „Osten”, „TEA Krstozbor” şi „Vreme”. Tot la Skopje i s-au publicat sub formă de carte aforismele în graiul aromân „Vâsilieatsa-a zborlui” (traduse de prof. Hristu Cândroveanu) şi în macedoniană „Ţarsvoto na zvorot” – traduse de Vanghea Mihanj-Steryu (Editura SSAAM, 2009). Luna aceasta a ieşit de sub tipar, la Editura ORION din Skopje, în seria „Satira Lumii”, volumul „Pesocni oazi”, cuprinzând cele mai frumoase aforisme ale lui Valeriu Butulescu, în traducerea unuia dintre cei mai valoroşi satirici macedonieni contemporani: Vasil Tolevski. Macedoniana este şi ea una din cele peste cincizeci de limbi în care sunt traduse aceste aforisme. Reproducem mai jos un fragment din postfaţa volumului.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Aforisme, Cărţi, Ştiri
31 octombrie 2012
Excepţional volumul de eseuri în miniatură „Umbra mării şi alte confesiuni”, publicat recent de discretul şi subtilul scriitor Dan Costinaş, la editura clujeană (cu nume parcă predestinat) „Argonaut”.
Aşa cum sublinia prefaţatorul, nimeni altul decât prozatorul şi politicianul Varujan Vosganian, cartea este binevenită, deoarece „literatura română i-a rămas datoare mării şi Dan Costinaş plăteşte cu rafinament, partea sa de datorie”.
Într-adevăr, deşi avem de milenii ieşire la mare, n-am reuşit să ne impunem ca un popor al mării. Şi e greu de găsit o explicaţie. Să fie de vină litoralul nostru, redus ca întindere, supralicitat, totuşi, cu superlativul „Marea cea Mare”? Primele porturi (Histria, Tomis, Callatis) ni le-au făcut grecii. Ai noştri aduceau mierea, ceara, vinul şi grâul până la ţărm. Străinii le încărcau şi le duceau mai departe.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Valeriu Butulescu in Critică literară, Cărţi
17 iunie 2010
Îmi amintesc că odată fusesem singura persoană din bloc care ieşise afară ca să vadă o eclipsă de lună. Ceva liniştit şi măreţ se întâmpla între aceste două lumi şi nimănui nu părea să-i pese. Am privit intens acel glob ocular care-şi întorcea, parcă, cristalinul de la mine şi m-a năpădit tristeţea; acea tristeţe a lucrurilor frumoase care mi se întâmplă ca prin vis şi pe care cea mai adâncă înţelepciune a sufletului îmi spune să nu le cer, să nu le opresc, să nu le ating…
„A alege un mod de viaţă înseamnă, de fapt, a alege nostalgia cu care poţi trăi”, citeam undeva. Şi te gândeşti că alegerea în sine este un act de voinţă, conştient, dar nostalgiile apar mult mai târziu. Nu tu alegi între ele, cumva ele te aleg pe tine. Sunt asemeni unor amintiri dintr-o altă viaţă, a unor vise stranii, pe care le-ai pierdut fără să fi ştiut. Sunt asemeni unor îmbrăţişări scufundate într-un ocean albastru, în care fiecare mişcare înspre tine însuţi devine o fâlfâire fluidă de aripi.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Silvia Velea in Eseuri