Etapa de înscriere a celei de-a XV-a ediții IPIFF-Festivalul Indie al Producătorilor de Film Independenți a adunat peste 2800 de producții independente din 115 țări. Din cauza restricțiilor anunțate de autorități proiecțiile de film de la Cinema Muzeul Țăranului Român au fost reprogramate pentru perioada 8-10 aprilie 2021. Gala de premiere are loc la Teatrul Odeon pe 11 aprilie 2021.
După succesul pe care l-a obținut în ultimii ani, Alvaro Soler poate fi numit cu ușurință o senzatie a muzicii. Direct din facultate, piesele artistului de origine spaniolă-germană l-au propulsat în topurile din întreaga Europă și America Latina, dar și pe scenele din lumea întreagă. Piesa „Magia” este cea mai recentă lansare a artistului.
Vița de Vie începe aniversarea celor 25 de ani de carieră prin lansarea unui joc personalizat, „Soundcheck Attack”, însoțit de o coloană sonoră în 8-bit.
După succesul piesei „Vino, du-te”, colaborarea cu Lidia Buble, piesă care este, în continuare, în top 10 al celor mai difuzate piese românești, trupa Vunk lansează un album plin de iubire, intitulat „Numai la doi”.
Materialul vine însoțit de proiecte vizuale, filmate în „sufragerie”, pentru fiecare melodie, iar un alt element inedit al albumului este modalitatea în care au fost înregistrate piesele. „Numai la doi” este un album intim și pe care publicul îl poate asculta în varianta acustică.
Torine, artista de origine norvegiană și vocea hitului „Play” (lansat în colaborare cu Alan Walker), lansează single-ul „Bored”, o piesă care prezintă o parte mai întunecată a artistei. Cântecul vorbește despre gândurile întunecate și starea de letargie a unui adolescent obosit de viață și face trimitere la Britney Spears și Avril Lavigne de la începutul anilor 2000. Torine poate fi considerată ca fiind „sora mai mică și malefică a lui Britney”, sau așa cum afirmă chiar ea în al doilea vers: „Nu sunt Britney, dar gândurile mele sunt toxice…”.
Vineri, 26 februarie 2021, ora 19:30, cu prilejul apariției cărții „Iubire, semne și minuni. 10 povestiri” și a reeditării volumului „Jurnalul unei iubiri imposibile”, semnate de Kaya de Vos, publicul este inviat să vizioneze dialogul dintre autoare și scriitoarea Tatiana Niculescu.