2 martie 2021

De azi încep să te uit

După succesul piesei „Vino, du-te”, colaborarea cu Lidia Buble, piesă care este, în continuare, în top 10 al celor mai difuzate piese românești, trupa Vunk lansează un album plin de iubire, intitulat „Numai la doi”.

Materialul vine însoțit de proiecte vizuale, filmate în „sufragerie”, pentru fiecare melodie, iar un alt element inedit al albumului este modalitatea în care au fost înregistrate piesele. „Numai la doi” este un album intim și pe care publicul îl poate asculta în varianta acustică.

Albumul conține 14 melodii, piese consacrate ale trupei precum hit-urile „Numai la doi”, „Scapă-mă de ea”, „Pleacă” sau „Prăjitură cu jeleu”, dar și o piesă nouă, „De azi încep să te uit”, lansată tot acustic, pe 19 februarie 2021.

Tot recent, Vunk a lansat și versiunea acustică a melodiei „Vino, du-te”, alături de Lidia Buble, varianta care se regăsește, de asemenea, pe materialul „Numai la doi”.

De peste 25 de ani pe scena din România, Vunk este trupa inovației în rock-ul românesc: primul videoclip 3D, primul concert multimedia, primul afiș exclusiv din GÎF-uri sau primul videoclip filmat live pe Facebook.

Single-uri precum „Pleacă”, „Vreau o țară că afară”, „Așa și” sau „Numai la doi” au ocupat primul loc în topurile radio de-a lungul anilor, timp de mai multe săptămâni. În 2018, formația Vunk a devenit protagonista primului documentar al unui artist român – „Jur să spun adevărul”.

Folosind tehnologia de ultimă generație, show-urile spectaculoase și cântecele cu mesaj profund, Vunk își continuă viziunea de a conecta oamenii și de a le aduce bucurie, încredere și speranță. În 2019, trupa Vunk a lansat albumul „Domnul Portocaliu şi Maşina Timpului” printr-un concert excepţional la Sala Polivalentă din București, iar în 2020 a lansat hitul „Vino, du-te”.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook